Depresia se poate vindeca?

Cele mai recente studii au demonstrat ca declansarea tulburarii depresive este determinata in proportie de 40% de factori genetici si 60% de factorii de mediu.

Un episod depresiv poate debuta brusc (cand apare un eveniment stresor major) sau in decurs de zile, saptamani. Simptome cum ar fi: anxietatea generalizata, atacurile de panica, fobiile, pot anunta un episod depresiv si se pot manifesta pe parcursul mai multor luni, inainte ca depresia sa debuteze.

Se pare ca important in declansarea unui episod depresiv nu este aparitia unui eveniment de viata negativ, ci semnificatia pe care acesta il are, precum si interpretarea personala a individului asupra acelui eveniment.
De exemplu pentru o persoana care acorda semnnificatie relatiilor in plan interpersonal (social), pierderea unei relatii personale poate genera declansarea unei depresii. Pentru alta persoana pentru care stima de sine este legata de succes si control, ceea ce va declansa un episod depresiv, poate fi determinat de un esec scolar sau la locul de munca.

In DSM (Diagnosticul si Statistica Tulburarilor Mentale) – manualul “de căpătâi” al oricarui medic psihiatru si psiholog clinician / psihoterapeut, exista mai multe clasificari ale tulburarii depresive:

Dupa factorul care o declanseaza, depresia poate fi: depresie endogena, cauzata de factorii genetici si depresie exogena cauzata de factori psiho-sociali.

Cei mai importanti 10 factori stresori in viata unei persoane sunt in ordine descrescatoare ca intensitate: decesul partenerului, divortul, decesul unui membru apropiat al familiei, separarea maritala, ranirea sau imbolnavirea grava, somajul, condamnarea la inchisoare, decesul unui prieten apropiat, sarcina, falimentul.

Alte cauze care pot fi enumerate in declansarea unei depresii pot fi consumul de substante psihostimulante (alcool, cocaina) sau nasterea unui copil (depresia post partum).

Dupa gradul de severitate depresia poate fi: depresie usoara, moderata si severa. Diferentierea formelor de depresie usoara, moderata sau severa se pune in raport de gravitatea deteriorarii in plan profesional, in activitatile sociale uzuale precum si in planul relatiilor sociale.

Depresia majora presupune pierderea interesului persoanei pentru orice lucru care inainte ii facea placere, timp de cel putin doua saptamani sau mai mult. Diagnosticul de tulburare depresiva se pune cand in istoria persoanei au existat unul sau mai multe episoade depresive fara existenta unui episod maniacal.

Individul care manifesta un episod depresiv major, poate ajunge la o deteriorare masiva (invalidare) in diverse domenii ale vietii mai ales in planul vietii profesionale si sociale. In cazurile grave se poate ajunge la o incapacitate de a se alimenta, imbraca, a pastra o igiena minima personala.

Persoana care traieste un episod depresiv major se descrie ca fiind lipsita de speranta, nu mai vede sensul existentei si bucuria de a trai si se simte inutila. Viata i se pare o corvoada, se simte lipsita de energie si impovarata de sarcinile de zi cu zi. Totodata se simte vinovata pentru multe lucruri. Spus foarte simplu, persoana nu mai are chef sa traiasca si de multe ori se gandeste la moarte si la ideea suicidului.

Unele persoane parcurg in viata un singur episod depresiv major dupa care revin la starea initiala. Totusi se considera ca peste 50% din cei care au trecut printr-un episod depresiv major, unic, vor avea un alt episod depresiv major ceea ce duce la punerea diagnosicului de depresie majora recurenta.

Un episod depresiv major in cazul in care nu este tratat, poate dura in medie sase luni sau mai mult. Daca simptomele unui episod depresiv dureaza mai mult de doi ani, fara a exista o pauza de doua sau mai multe luni fara simptome, depresia este considerata “depresie de tip cronic”.
Depresia cronica este diagnosticata atunci cand episodul actual dureaza timp de doi ani fara a exista in aceast timp o perioada de cel putin 60 de zile in care nu a fost prezenta simptomatologia depresiva.

Se considera ca o depresie se afla in faza de remisiune completa, daca in timpul ultimelor sase luni nu au existat simptome caracteristice tulburarii depresive.

In unele cazuri persoana nu recunoaste sau chiar neaga prezenta unei depresii, dar cei din jur pot constata ca persoana pare a fi trista si descurajata, cea mai mare parte a timpului. Totodata cei din jur sesizeza o izolare a acesteia de prieteni, de familie si neglijarea activitatilor, care ii furnizau o stare de buna dispozitie.

Relatia depresiei cu vârsta
Cel mai frecvent, episodul depresiv debuteaza in medie in jurul varstei de 20 de ani, dar de fapt, poate aparea la orice varsta, chiar si la sugar.

Desi simptomele pentru episodul depresiv major sunt aceleasi la toate grupele de varsta, exista totusi si unele diferente.

La copiii cu depresie severa, se intalnesc frecvent urmatoarele manifestari: stare de agitatie psihomotorie, simptome somatice, halucinatii, fobii, tulburarea anxioasa (anxietatea de separare) tulburarea evitanta.

La adolescenti, episodul depresiv major se asociaza adeseori cu consumul de substante psihostimulante (alcool, droguri) comportament negativist, opozitionism provocator, comportamente agresive, nervozitate, neliniste, sentimentul ca nu este inteles, nevoia de a pleca de acasa, retragerea din planul relatiilor sociale, izolarea, performanta scolara scazuta (corigente, repetentii, chiar abandon scolar) . Adolescentul devine neingrijit si indiferent la aspectul exterior, manifestand emotivitate exagerata si o hipersensibilitate la respingerile in planul relatiilor de iubire.

La varstnici, simptomele depresiei majore se caracterizeaza prin: pierderi de memorie, nivel scazut de concentrare a atentiei, dezorientare in timp si spatiu, apatie - simptome care pot face dificila diferentierea de dementa.

Simptomatologia depresiva
Exista modificari pe multiple planuri in viata si activitatea unei persoane depresive:

Apetitul este modificat, fie in sensul scaderii interesului pentru hrana (mai frecvent) si scadere in greutate, fie prin sporirea apetitului si o crestere ponderala.

Somnul poate fi perturbat, fie prin aparitia insomniei, fie a unei stari de hipersomnie sau somnolenta. Acest motiv aduce persoana intr-un cabinet psihologic sau psihiatric, inaintea motivului tristetii, deprimarii, descurajarii.

In plan psihomotor asistam, fie la o stare de agitatie, a umblatului de colo pana colo, fie la o lentoare psihomotorie manifestata prin lentoare in miscari si in vorbire, scaderea tonului vocii si a debitului verbal. Exista un nivel crescut de fatigabilitatea in urma executarii unor sarcini lipsite de dificultate sau chiar si in absenta oricarui efort fizic.

Sentimentele de culpa pot fi determinate de esecuri trecute sau prezente, sau poate aparea un exces de responsabilitate si vinovatie pentru un eveniment neplacut. Se pot manifesta totodata sentimente de devalorizare, de lipsa de incredere in sine, de deteriorare a imaginii de sine, tendinta de a exagera in autoreprosuri pentru erori minore. Aceste sentimente de culpa sau de devalorizare pot atinge cote delirante.

In plan mental persoana manifesta lentoare in ideatie cu diminuarea capacitatii de a gandi, de a se concentra; pot aparea concomitent dificultati la nivelul memoriei si al capacitatii de luare a deciziilor.

Tot o caracteristica a depresiei este si ideatia obsesiva legata de moarte (nu doar frica de moarte) si ideatie recuranta suicidara (fara existenta unui plan) fie tentative suicidare.

Tratamentul depresiei
Terapia psihanalitica utilizeaza un model psihodinamic al depresiei, in care accentul se pune pe unicitatea fiecarui individ, in opozitie cu perceperea lui ca membru al unui grup. Totodata se releva tipurile de relatii interpersonale pe care persoana le construieste cu ceilalti, din primii ani de viata (relatia mama-copil) si mecanismele de aparare folosite.

Psihoteraputii specializati in psihoterapie psihodinamica, vor cauta sa inteleaga care sunt cauzele care au declansat episodul depresiv. Felul in care pacientul relationeaza cu psihoterapeutul si mai ales sentimentele resimtite de terapeut in relatie cu pacientul său, pot furniza informatii pretioase despre problemele care apar in modul de relationare al pacientului cu ceilalti. Terapeutul incearca sa identifice atat disfunctiile timpurii de dezvoltare ale pacientului, cat si situatia lui prezenta.

Teoria atasamentului a lui John Bowlby aplicata la depresie, considera atasamentul copilului fata de mama, ca fiind necesar in supravietuirea oricarui copil. Daca acest atasament se rupe prin pierderea mamei, ori printr-un comportament instabil al mamei fata de copil, copiii se simt abandonati si isi vor simti mamele ca pe niste persoane de care nu se pot atasa. Acesti copii cand vor deveni adulti au toate sansele sa dezvolte o depresie, in situatia in care traiesc o pierdere, intrucat vor retrai sentimentele de abandon si ideea ca nu sunt demni de a fi iubiti.

Copiii abuzati fizic si sexual se considera ca fiind copii răi, care merita abuzul si au toate sansele sa dezvolte statutul de victima si ulterior sa dezvolte o stare de depresie. De asemenea, pierderea la o varsta frageda a unui parinte, poate fragiliza stima de sine a copilului, deoarece aceasta se dezvolta prin intermediul primelor relatii pe care copilul le dezvolta cu familia. La aceste persoane, orice pierdere aparuta in viata adulta, va fi amplificata din cauza pierderii suferite in copilarie. Ei pot avea probleme in dezvoltarea relatiilor si pot fi mai afectati de pierderea unei relatii decat altii.

Terapiile psihanalitice de lunga durata genereaza efecte mai bune pe termen lung. Totodata s-a constatat ca cea mai buna abordare terapeutica este combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia, in formele mai severe ale depresiei. Abordarea combinata, la pacientii cu depresie majora, prezinta eficienta marita, sporind sansele lor de vindecare, comparativ cu farmacoterapia singura, neasociata cu psihoterapia. Studiile arata ca pacientii care urmeaza o psihoterapie, au o rata mai mica a abandonului medicatiei in primele luni de psihoterapie, ceea ce duce la cresterea sanselor de vindecare. In formele usoare ale depresiei, medicatia este aproape inutila; ceea ce foloseste acestor pacienti pentru a ajunge sa functioneze normal, este psihoterapia.

Exista o rezerva a pacientilor depresivi de a urma medicatia prescrisa, din diverse cauze: o cauza ar fi aceea ca ei nu considera ca merita sa se simta bine din cauza unor sentimente inconstiente de vinovatie, o alta cauza este teama ca vor fi stigmatizati, ca fiind bolnavi psihic, daca vor incepe medicatia cu antidepresive.

Primul pas in abordarea psihoterapeutica a depresiei, este stabilirea unei aliante terapeutice pozitive intre psihoterapeut si client. Cel mai important aspect al psihoterapiei, fata de abordarea prietenilor si a familiei, este faptul ca psihoterapeutul asculta intr-un mod activ si manifesta empatie in ascultare.
Probabil de aceea cei mai buni psihoterapeuti in tratarea unei depresii sunt aceia care au trecut odata in viata printr-un episod depresiv si au reusit sa-l depaseasca. Este foarte greu sa intelegi ca nu te mai poti bucura de nimic, ca nu mai vezi sensul de a trai, ca fiecare zi care incepe ti se pare o corvoada si ca din cand in cand iti trece prin minte gandul sinuciderii, dar fara a avea curajul de cele mai multe ori (din fericire) sa-ti pui planul in aplicare.
Ce este cel mai greu de suportat in depresie, este spaima ca asa vei trai pana la sfarsitul vietii, fara rost si fara bucuria de a trai. Cei din jur, care nu au traversat un episod depresiv niciodata, incearca sa foloseasca incurajari de tipul ”lasa, nu te mai gandi” “ nu mai plange” “ ce-ti lipseste, de esti trist/a?” incercand cu orice chip sa te inveseleasca. Din pacate toate aceste incercari sunt sortite esecului, si ii fac pe pacientii depresivi, sa se simta si mai neintelesi si sa aiba sentimente si mai acute de insingurare si non-sens.

In acelasi timp, psihoterapia psihanalitica utilizeaza analiza viselor in descifrarea inconstientului, pacientul fiind rugat sa relateze vise care ar putea releva parti ascunse ale personalitatii sale si care aduse la lumina, constientizate, si exprimate ca trairi emotionale, pot modifica in bine starea pacientului. Orice durere constientizata, exprimata prin cuvant si printr-o traire emotionala, devine suportabila si chiar se vindeca in timp.

Depresia are, ca orice boala, sanse cu atat mai mari de vindecare, cu cat este abordata mai rapid, de la primele simptome, persoana solicitand ajutorul unui psiholog.