Cum să dezvoltăm inteligenţa emoţională la copii?

Mama râde, mama plânge, mama ridică tonul şi mă ceartă. De ce se comportă mama aşa? Este o întrebare la care copilul încearcă să găsească raspunsul. În sinea lui, copilul îşi spune: mama râde pentru că este bucuroasă, mama plânge pentru că este tristă şi mă ceartă pentru că este furioasă.

Copiii învaţă de timpuriu, prin exemplul părinţilor vocabularul emoţiilor, modul de manifestare al acestora, asocierea dintre emoţii şi situaţiile de viaţă, cât şi modalităţi de reacţie la emoţiile celorlalţi. Psihologii au cercetat importanţa acestui aspect, numit inteligenţă emoţională, pentru creşterea calităţii vieţii la maturitate.

Inteligenţa emoţională se referă la abilitatea de înţelegere şi gestionare eficientă a propriilor emoţii, înţelegerea emoţiilor celorlalţi pentru a putea crea relaţii armonioase şi a convieţui cu un grad de confort ridicat. Inteligenţa emoţională înseamnă capacitatea de a exprima în exterior ce simţim în interior, de a comunica sentimentele, de a simţi trările celuilalt (empatia).

Ca părinţi, bunici, educatori, putem dezvolta inteligenţa emoţională a copiilor noştri, ajutându-i să-şi conştientizeze emoţiile proprii şi ale celorlalţi, să le comunice şi mai ales, să le exprime adecvat. Copiii cu inteligenţă emoţională ridicată sunt mai sociabili, mai optimişti, mai empatici, mai eficienţi, mai responsabili, mai îndrăzneţi, au capacităţi sporite de adaptare şi de rezolvare a problemelor cu care se confruntă.

Cum reacţionăm la emoţiile copiilor?

BUCURIE
Atunci când copilul este bucuros, bucuraţi-vă împreună cu el şi încurajaţi-l să facă mai des lucrurile care îl fac bucuros.
FRICA
Frica este o adevărată moştenire emoţională în evoluţia omului şi poate pune amprenta asupra vieţii copilului. Întrebaţi copilul ce anume îi provoacă frică. Arătaţi înţelegere copilului, nu-l ignoraţi din cauza fricii pe care o are şi ajutaţi-l să o depăşească. Explicaţi-i copilului diferenţa dintre frica ”care ne ajută” (de exemplu, frica nu ne lasă să băgăm mâna în gura leului, atunci când suntem la grădina zoologică, pentru că leul ne va muşca) şi frica care ”nu ne ajută”, ba mai mult, nu ne lasă să facem ceea ce dorim (exemplu, frica de întuneric, care nu ne lasă să dormim liniştiti).
Acomodaţi copilul cu, pas cu pas, cu obiectul fricii, pănă când acesta va dispărea sau se va diminua. Încurajaţi şi lăudaţi copilul pentru fiecare efort depus pentru a-şi depăşi frica.
TRISTEÈšE
Întrebaţi copilul de ce este trist. În funcţie de răspunsul lui, veţi şti cum să procedaţi. La baza tristeţii copilului poate sta: o nemulţumire (s-a certat cu cel mai bun prieten), o dezamăgire (i-aţi promis că mergeţi să vă plimbaţi cu bicicleta şi nu aţi mers), o pierdere (a murit căţelul familiei) sau o problemă cu care copilul s-a confruntat şi căreia nu a reuşit să-i facă faţă (un coleg de clasă l-a lovit).
Încercaţi să găsiţi împreună o rezolvare a situaţiei (ce ai putea face acum ca să te simţi mai bine?).
În cazul în care copilul este trist din cauza unei pierderi, explicaţi-i că este normal să fie trist, pentru că şi dumneavoastră simţiţi la fel: nu încercaţi să înlocuiţi obiectul pierdut cu altul: ”Lasă că îţi cumpăr alt câine”. Când va fi pregătit puteţi să-i cumpăraţi alt câine.
FURIE
Lăsaţi copilul să se liniştească! Nu are rost să vă certaţi cu el, pentru că în această stare nu va putea răspunde adecvat. Spuneţi-i că veţi vorbi cu el când este calm (de exemplu: Înţeleg că eşti furios, însă vom vorbi când te vei linişti) . Discutaţi apoi despre modul în care s-a comportat şi cum v-aţi simţit dumneavoastră atunci când el a fost furios. Explicaţi-i că orice comportament are consecinţe negative (pedepse) şi că nu-l ajută deloc să obţină ceea ce doreşte.
Explicaţi-i că atunci când îl deranjează ceva, cel mai bine este să spună acel lucru pe un ton calm şi fără a răni sentimentele celuilalt.
RUŞINE
Mulţi copii timizi se simt ruşinaţi atunci când întâlnesc persoane mai puţin cunoscute pe care trebuie să le salute sau cu care trebuie să vorbească. Încercăm să îi creştem copilului încrederea în sine discutând toate părţile sale bune (calităţi) . Îi spunem apoi că toată lumea are părţi bune şi părţi mai puţin bune (putem da exemplul personal) . Discutăm apoi cu copilul despre părţile lui mai puţin bune (defecte), subliniind faptul că, dacă dorim, noi putem să schimbăm părţile mai puţin bune (încurajăm copilul dându-i exemplu personal) .
Putem exersa cu copilul utilizând jocul de rol .Copilul va juca rolul unei anumite persoane, iar părintele va juca rolul copilului, după care rolurile se vor schimba: salutul, conversaţia cu diferite persoane sau vorbitul în public.
Puneţi în aplicare cele învăţate acasă prin socializări frecvente la locul de joacă, parcuri, zile de naştere. Încurajaţi copilul pentru fiecare încercare de relaţionare cu ceilalţi.
REGRET
Încurajaţi copilul să recunoască atunci când a greşit, fără a se învinovăţi. Spuneţi-i că toată lumea face greşeli, chiar şi adulţii (daţi un exemplu personal). Lăudaţi-l pentru că şi-a recunoscut greşeala. Ajutaţi-l să îşi repare greşeala. Amintiţi-i ca pe viitor să fie atent, să nu mai repete greşeala.
MIRARE
Mirarea este o emoţie pe care copilul o simte şi o exteriorizează atunci când întâlneşte un lucru sau o situaţie neaşteptată sau diferită de ceea ce ştia. Învăţaţi copilul să-şi exprime adecvat mirarea. Explicaţi-i sutuaţia pe înţelesul lui. Învăţaţi copilul să-i accepte pe ceilalţi cu calităţi şi defecte, fără să-i judece sau să râdă de ei.
DEZGUST
Spuneţi-i copilului că este normal ca uneori să simţim dezgust faţă de anumite comportamente, alimente sau mirosuri. Îi putem învăţa pe copii să-şi exprime dezgustul într-o manieră potrivită: Dacă comportamentul unei persoane îi provoacă dezgust, îi spun pe un ton politicos că nu-mi place atunci când faci asta.
Dacă un aliment îi provoacă dezgust, îi spun: nu doresc, mulţumesc.

Astfel, în timp, copilul va putea să-şi conştientizeze emoţiile şi efectele asupra comportamentului său, să facă faţă eficient stresului şi frustrărilor, să-şi crească stima de sine, să aibă o imagine bună despre el şi încredere in abilităţile proprii, să lucreze în echipă cu ceilalti colegi, abilităţi care dezvoltate încă din mica copilărie, la maturitate îl vor ajuta enorm în viaţa de zi cu zi, în profesie, familie, în viaţa socială.