Cum apare schimbarea în psihoterapie?

Cum apare schimbarea în psihoterapie?

Deseori, în cabinetul de psihoterapie, oamenii vin ca la o ultimă soluție, după ce au încercat în fel și chip să rezolve situația problematică, să schimbe ceva. Doar că, de foarte multe ori, toți membrii familiei sunt atât de prinși în povestea problemei lor, încât găsesc soluții alternative, dar limitate de pătrățica definită de respectiva problemă. Aplicând iar și iar soluții din aceeași arie, cu aceeași atitudine, fiecare își formează o părere despre capacitatea lui de a face față situațiilor dificile și de a schimba ceva - că nimic nu e ok, că orice ar încerca, nu va ieși așa cum își dorește. Iar în acest mod, deznădejdea își pune amprenta, iar gânduri din ce în ce mai negative întunecă alte perspective, din afara cutiei. Atât de mult, încât îți vine greu să crezi că poate fi mai bine, îți este greu și nefamiliar să visezi la ceva mai bun sau mai frumos, chiar dacă e vorba de lucruri pe care le-ai visat într-o vreme de dinaintea problemei.


Dar ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul de psihoterapie? Cum apare schimbarea și ce are ea atât de special, încât se menține pe o perioadă lungă de timp?


• În primul rând, psihoterapeutul este un partener de călătorie, care te ajută să vezi și altceva decât perspectiva repetitivă a problemei. În momentul în care ai văzut prima imagine din afara poveștii problemei, deja primul pas al schimbării s-a produs;

• Iar o schimbare, oricât de mică ar fi ea, îți dă speranțța că lucrurile pot sta și altfel decât ai văzut până acum;

• Apoi vine momentul în care înțelegi ce rol joci și unde te situezi în procesul de apariție și menținere a problemei - e ca și cum ai vedea de sus, din poziția unui observator, filmul vieții tale; te vezi în acțiune, în interacțiune cu ceilalți. Aceasta este a doua schimbare foarte importantă, pentru că pespectiva obiectivă, "de sus" te eliberează de vâltoarea emoțiilor prea intense, care nu te mai lăsau să respiri și să lași gândurile noi să intre;

• De acolo, "de sus", schimbările par mai accesibile și devin din ce în ce mai palpabile - și, dintr-o dată, te trezești visând la momentul în care filmul vieții tale nu mai este delimitat de scenariul problemei, iar soluțiile apar din afară;

• Abia atunci începe experimentarea vieții noi, a schimbării. Și viața asta nouă nu vine doar cu momente frumoase, extraordinare, ci și cu provocări - provocări ce țin de modul în care mintea ta este obișnuită să gândească, de modul în care gândurile tale se traduc în emoții, de interacțiunea cu ceilalți care sunt obișnuiți cu vechiul tău mod de a privi lucrurile și de a acționa. Dar le vei depăși pe toate pentru că deja știi procesul de schimbare pe care l-ai aplicat în psihoterapie și care a funcționat.


În toate acest etape ale schimbării, frumusețea este dată de sentimentul de competență pe care îl ai făcând fiecare pas mic, fiecare schimbare. Pentru că, odată făcută o schimbare în afara cadrului obișnuit, nimeni și nimic nu îți mai poate lua acea putere - de a fi tu cel care are responsabilitatea și competența propriei evoluții. Așa că, indiferent de cabinetul de psihoterapie în care pășești pentru prima dată, uită-te atent la tine pentru a observa detaliile din afara problemei și ia-l pe psihoterapeutul tău ca aliat în acest demers al schimbării autentice și durabile.

Gamma Clinic Psychology - Psihoterapeut principal Diana Laura Ciubotaru
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp