Controlul furiei (povestire)

A fost odată ca niciodată un băiețel foarte talentat, creativ, chipeș și de-a dreptul deștept. Un conducător înnăscut. Era genul de persoană pe care oricine și l-ar fi dorit în echipă, dar în același timp era foarte egoist și impulsiv. Când se înfuria de obicei spunea și făcea lucruri care răneau foarte tare. De fapt, părea că nu-i pasă deloc de cei din jurul lui, nici măcar de prieteni. Prin urmare, avea foarte puțini prieteni. „Asta arată cât de proști sunt majoritatea oamenilor!" își spunea el.

Pe măsură ce creștea, părinții săi se îngrijorau din ce în ce mai mult pentru acest defect al personalității lui și s-au gândit timp îndelungat despre ce ar trebui să facă. Într-o zi, tatăl a avut o idee și a făcut un târg cu fiul său. I-a dat o pungă de cuie și un ciocan MARE. „De fiecare dată când te enervezi"- i-a spus băiatului- „vreau să-ți descarci furia. Ia un cui și bate-l în gardul acela vechi din spatele curții. Lovește cu ciocanul în cui cât poți tu de tare!"

Gardul acela vechi indicat de tatăl baiatului era din stejar și trecerea vremii îl făcuse tare ca fierul. În orice caz, până la sfârșitul primei zile, băiatul a bătut 37 de cuie în gard. (Era un băiat taaare furios! ) Pe măsură ce timpul trecea, după o perioadă de câteva săptămâni, numărul cuielor a scăzut. Să-și țină în frâu furia s-a dovedit a fi mult mai ușor decât să bată cuie în gardul cel vechi! În sfârșit, a venit și ziua în care băiatul nu s-a mai enervat deloc, nici măcar o dată. S-a simțit foarte mândru și le-a spus părinților de realizarea sa.

„Ca semn al succesului tău"- i-a răspuns tatăl - „ai voie să scoți un cui din gard. De fapt, poți face asta în fiecare zi în care nu te enervezi nici măcar o dată."

Ei bine, multe săptămâni au trecut, până când într-o zi băiatul a putut spune cu mândrie părinților săi că nu mai are nici un cui bătut în gard. În acel moment, tatăl l-a rugat pe fiul său să meargă împreună în spatele curții și să se uite încă o dată la acel gard.

„Te-ai descurcat foarte bine, fiule" - spuse el. „Dar vreau să observi găurile lăsate în gard. Orice s-ar întâmpla de-acum înainte, acest gard nu va mai fi la fel. Spunând sau făcând lucruri care rănesc atunci când te înfurii, produci cam același gen de consecințe. Va rămâne o cicatrice pentru totdeauna în sufletul celui pe care l-ai rănit. Nu contează de câte ori vei spune că-ți pare rău sau câți ani vor trece, cicatricea va rămâne acolo. Și o vorbă care rănește este la fel de rea ca o palmă dată. Oamenii sunt mult mai valoroși decât un gard vechi. Ei ne fac să zâmbim. Ne ajută să reușim. Unii chiar ne devin prieteni care ne împărtășesc bucuriile și ne sprijină la greu. Și, dacă au încredere în noi, își vor deschide inimile în fața noastră.

Aceasta ne obligă să-l tratăm pe fiecare cu iubire și respect. Trebuie să avem grijă să facem cât mai puține astfel de cicatrici cu putință!"