Cinofobia - frica de caini

Cinofobia deriva din grecescul kion - ciine si fobos - frica. Reprezinta frica anormala de caini. Este clasificata drept o fobie specifica, la tipul fobiilor animale. Fobiile animale sunt printre cele mai comune si reprezinta 36% dintre fobiile pentru care pacientii cauta tratament. Desi fobiile fata de serpi si paianjeni sunt mai comune, cinofobia este in special debilitanta datorita prevalentei ridicate a ciinilor in lume.

Criteriile de diagnostic ale fobiei cuprind:
- frica persistenta fata de un obiect sau situatie
- expunerea la obiectul temut provoaca un raspuns anxios imediat
- pacientii adulti recunosc ca frica este excesiva, irationala
- expunerea la frica este evitata sau indurata cu spaima
- frica interfera semnificativ cu activitatile zilnice
- pacientii minori au simptome care se mentin pentru cel putin 6 luni
- anxietatea, atacurile de panica sau evitarea nu pot fi puse pe seama altei tulburari mentale.

Fobia este definita drept un atac de panica care se mentine pentru citeva minute cu manifestari tipice de frica intensa. Aceste manifestari pot cuprinde palpitatii, transpiratii, tremor, dificultate de a respira, dorinta de a scapa, lesin, ameteala, gura uscata, greata sau alte simptome. Ca si in alte fobii specifice pacientii care sufera de cinofobie pot prezenta o gama larga a acestor reactii cind sunt confruntati cu un ciine viu sau cind se gindesc sau vad o imagine statica a unui ciine. Mai mult comportamentul clasic de evitare este comun si poate include traversarea strazii pentru a evita un ciine sau evitarea caselor prietenilor care au ciine.
Virsta de debut al fobiilor animale este in copilarie, intre 5 - 9 ani. Fobiile sunt mai comune la femei decit la barbati. Exista trei conditii in care se dezvolta frica. Acestea cuprind experienta personala directa, experienta observationala si experienta informationala. De exemplu, experienta personala directa consta din intilnirea personala cu sfirsit negativ a persoanei cu un ciine, in schimb starea de martor la accidental unui prieten atact de un ciine reprezinta o experienta observationala.

Terapia sistematica de desensitizare implica folosirea de tehnici de relaxare cu situatii imaginate. Intr-un mediu controlat, de obicei cabinetul terapeutului, pacientul va fi instructat sa vizualizeze o situatie amenintatoare (sa fie in aceeasi camera cu un ciine). Dupa determinarea nivelului de anxietate al pacientului, terapeutul va antrena pacientul prin exercitii de respiratie si relaxare pentru a reduce anxietatea la un nivel normal. Terapia continua pina cind situatia imaginata nu mai provoaca raspuns anxios.

Terapia de expunere este considerata cel mai eficient tratament pentru cinofobie si implica expunere sistematica si prelungita la ciini a pacientului pina cind acesta va experimenta o situatie fara raspuns advers. Aceasta terapie poate fi condusa pe parcursul a citorva sedinte sau intr-o singura sedinta in mai multe ore. Pacientul va fi incurajat sa abordeze si in final sa interactioneze cu obiectul fricii.

Auto-tratamentul este facut cu ajutorul unui specialist intr-un mediu profesional. Mai intii pacientul va scrie o lista a evenimentelor inspaimintatoare alaturi de un ciine. O ierarhie a fricii provocate de situatii in functie de anxietatea acordata fiecareia. Lista de situatii este pusa in ordine de la cea mai putin infricosatoare situatie pina la cea mai terifianta iar terapeutul il ajuta sa identifice elementele comune care contribuie la frica. Apoi terapeutul il ajuta sa recreeze ultima si cea mai infricosatoare situatie intr-un mediu sigur, controlat continuind pina cind pacientul a avut oportunitatea sa permita fricii sa diminue realizind ca este nefondata. O data ce s-a stapinit o situatie, urmatoarea frica pe lista este recreate si repetata pina cind toata lista a fost experimentata.