Ce nu stiai despre hipnoza

Ştiaţi că...hipnoza nu este o putere miraculoasă sau o forţă mistică? Ea este o capacitate perfect normală şi naturală a minţii noastre şi corpului nostru – la fel cum sunt somnul şi starea de veghe. De fapt, ea chiar se situează undeva pe un continuum aceste două stări, şi seamănă cel  mai mult cu starea de reverie pe care o avem, uneori, în timpul zilei.

Stările modificate ale conştiinţei sunt la fel de vechi ca şi civilizaţia umană însăşi. În India, meditaţia sau alte stări „vecine” cu hipnoza sunt atestate istoric începând cu mai bine de trei mii de ani în urmă. Egiptenii antici şi grecii aveau „templuri ale somnului”, iar în multe culturi orientale vindecarea se realiza prin acecsarea unor stări speciale ale conştiinţei.

Uneori asociată cu misticismul sau practicilre oculte, învăluită în mister şi dominată de mituri propagate de filmele de la Hollywood, simpla idee de hipnoză generează uneori reacţia normală pe care o au oamenii atunci când se întâlnesc cu ceva nou şi necunoscut: aceea de rezervă, poate chiar scepticism, ba uneori chiar teamă.

Însă ceea ce foarte puţină lume ştie este că hipnoza clinică se bucură de validare ştiinţifică(1) (psihologie bazată pe dovezi) şi o reputaţie de peste două secole în lumea medicinei, a psihoterapiei şi a sportului de performanţă. Ea a fost folosită cu succes în arii precum: anestezia(2) şi analgezia(3) unor părţi ale corpului, sau a întregului corp, stimularea sistemului imunitar(4), tratamentul obezităţii(5), renunţarea la fumat(6), depăşirea tracului la vorbitul în public(7), îmbunătăţirea stimei de sine(8) şi foarte multe alte domenii care ţin de psihofiziologia unui individ şi de dinamicile subconştientului nostru.

Subconştientul este pe de o parte sediul amintirilor şi al pattern-urilor comportamentale, însă totodată acolo sălăşluiesc şi resursele noastre (adeseori latente) – cu care putem să facem faţă unei provocări de natură emoţională, psihică, sau fiziologică.

Ce este hipnoza şi cum este în starea de transă?
Transa hipnotică se aseamănă foarte mult cu starea de reverie.
Ea reprezintă o formă de relaxare şi concentrare a atenţiei – cel mai bine descrisă ca stare modificată a conştiinţei – în care corpul tău şi mintea ta sunt mai calme decât în mod normal, în vreme ce atenţia îţi devine tot mai vie, şi este focalizată pe – respectiv absorbită de – experienţa din acel moment: gânduri, imaginaţie, senzaţii, sunete, idei etc.

Cunoşti, probabil, starea pe care o ai uneori imediat înaintea somnului: acele momente când atenţia ta încă mai este trează, iar mintea explorează stimulii... altfel decât o face în starea normală, de veghe?
Ei bine, aceasta este hipnoza.

Spre deosebire de meditaţie – în care cel mai adesea scopul este golirea minţii de orice gânduri şi activităţi, respectiv liniştirea ei – în transa hipnotică, mintea este foarte focalizată (cam ca o rază de laser) pe experienţa din acel moment (senzaţii corporale, imagini, sunete sau imaginaţia ta, care devine mai vie).

Câmpul conştiinţei tale este, practic îngustat şi concentrat pe acea experienţă.
Iar aici începe partea de interventie clinică a hipnozei: această experienţă poate fi ghidată în scopuri terapeutice.

Cum este ea folosită în scopuri terapeutice?
Aplicaţiile terapeutice ale hipnozei pot fi explicate în mai multe feluri:

O fereastră către inconştient...
În primul rând, putem spune că în hipnoză „se deschide o ferastră către inconştientul nostru”: graniţele dintre conştient şi subconştient nu mai sunt la fel de rigide. Prin urmare, diferite conţinuturi pot fi vehiculate într-un sens sau altul...
Fenomenul sugestiei este un excelent astfel de exemplu. Odată acceptată de subconştient, o sugestie are capacitatea de a mobiliza resursele sistemului nostru minte-corp şi a le direcţiona spre atingerea unui anumit ţel.
Studiile arată cum sugestia hipnotică poate fi folosită cu succes pentru mobilizarea sistemului imunitar, de exemplu.

Noi conexiuni în creier...
În al doilea rând, datorită faptului că hipnoza e o stare modificată a conştiinţei, noi conexiuni devin posibile în creier. Milton Erickson (părintele hipnozei clinice moderne) este primul care a avansat această idee: transa în sine poate avea proprietăţi terapeutice – pentru simplul fapt că îţi permite să abordezi lucrurile din alt unghi. O bună parte dintre cadrele mentale obişnuite – şabloanele prin care vedem lumea, felul cum gândim şi acţionăm de obicei – se destructurează. Astfel, putem explora căi alternative de a vedea şi a face, de a gândi, a simţi şi acţiona. 
O astfel de transformare poate uneori să vindece o nevroză, de exemplu. Depresia sau agorafobia se pot destructura odată cu cadrele mentale care le alimentează.
Într-o astfel de terapie, meritul îi aparţine în totalitate clientului – nu terapeutului. Terapeutul este pur şi simplu un ghid care facilitează un proces de explorare şi acces la ceea ce în psihologie numim „insight”.
„Felul cum vezi tu lucrurile nu este felul cum sunt ele, de fapt.”
– Milton Erickson
Pe scurt, hipnoza clinică ne poate scăpa de „închisorile virtuale” ale propriilor şabloane de gândire, de comportamente şi emoţii.

Acces la resursele tale latente...
În al treilea rând, hipnoza poate accesa resursele noastre latente – stări, trăsături şi calităţi care sălăşluiesc în subconştientul nostru: curajul, perseverenţa, tenacitatea, capacitatăţile de comunicare, creativitatea, disponibilităţi afective, puterea de a ierta, iubirea necondiţionată, focalizarea pe un ţel, puterea de concentrare, memoria, charisma, calmul, blândeţea, empatia, voinţa, înţelepciunea şi multe alte „comori uitate” de mintea noastră conştientă în vremuri mai tulburi pot să reiasă la suprafaţă şi să revină în prim-planul conştiinţei, prin hipnoză.

Eliminarea rigidităţii, anxietăţii şi tensiunii...
În al patrulea rând, hipnoza accesează o combinaţie inedită de activităţi cerebrale: undele tipice stării de veghe (Alpha se suprapun undelor specifice somnului (Theta sau Delta).
Hipnoza clinică este starea specială în care şi conştientul şi inconştientul participă deopotrivă la experienţa terapeutică.

În vreme ce ne relaxăm în transă, stresul, grijile, tensiunea şi încordarea musculară acumulate de-a lungul zilei se dizolvă şi dispar treptat din corpul nostru şi mintea noastră. La fel ca şi în cazul meditaţiei profunde, timpul petrecut în transă este un timp de vindecare, în care corpul elimină tensiunile, îşi reface rezervele energetice şi se regenerează – la fel ca şi în somn, de altfel.

Douăzeci de minute petrecute într-o transă hipnotică sunt echivalentul a peste două ore de somn!

Concluzie
Aşadar, dincolo de miturile de la Hollywood şi ideile stereotipe din mentalul atâtor oameni, hipnoza este cât se poate de reală şi de eficientă.
u o arată doar cazurile oamenilor care s-au vindecat sau au beneficiat de pe urma ei, ci şi studiile ştiinţifice sistematice realizate.

Bibliografie
(1) International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis (2000). The status of hypnosis as an empirically validated clinical intervention, 48 (2).
(2) Montgomery GH, David D, Winkel G, Silverstein JH, Bovberg DH. (2002), The effectiveness of adjunctive hypnosis with surgical patients: A meta-analysis. Anesthesia Analgesia, 94: p. 1639–1645.
(3) Jensen, M.P., McArthur, K.D., Barber, J., Hanley, M.A., Engel, J.M., Romano, J.M., Cardenas, D.D., Kraft, G.H., Hofman, A.J., & Patterson, D.R. (2006), Satisfaction with, and the beneficial side effect of, hypnotic analgesia. International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis, 54: p. 432-47.
(4) Neumann, P. (2005), The use of hypnosis in modifying immune system response. Australian Journal of Clinical and Experimental Hypnosis, 33: p. 140-159.
(5) Allison DB & Faith MS. (1996), Hypnosis as an adjunct to cognitive-behavioral psychotherapy for obesity: a meta-analytical reappraisal. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64: p. 513−516.
(6) Flammer E, Bongartz W (2003), On the efficacy of hypnosis: a meta-analytic study. Contemporary Hypnosis, 20 (4) : p. 179–97.
(7) Mendoza ME, Capafons A (2009), Efficacy of clinical hypnosis: A summary of its empirical evidence. Papeles del Psicologo, 30: p. 100.
(8) Kirsch, I., Capafons, A., Cardena-Buelna, E., & Amigo, S. (Eds.). (1999). Clinical hypnosis and self-regulation. Washington, DC: American Psychological Association.