Ce este bunăstarea psihologică?

Noi, oamenii, avem tendința înnăscută de a ne dezvolta, de a crește. Nevoile noastre, fundamental umane, prin sursele de motivație, sunt nutrienții specifici satisfacției în dezvoltarea psihologică, pentru integritate și bunăstare. Indiferent de statut, de sex, de religie, etc., noi ne dorim, și uneori reușim, să fim stăpâni pe sine, siguri de sine și mulțumiti, eficieți, satisfăcuți, trăind o stare de bine.

De-a lungul vieţii, ne confruntăm cu evenimente, situaţii de viaţă diverse şi provocări cărora trebuie să le facem faţă şi care ne dezvoltă existenţa. Bunăstarea psihologică poate fi înţeleasă prin modul în care noi ne raportăm la trăirile pe care le avem în urma experienţelor de viață, la modul în care percepem şi înţelegem viaţa şi prin modul în care suntem deschişi spre experienţă. Aceste experienţe ne sunt proprii fiecăruia dintre noi și ne individualizează.

Bunăstarea este o stare de mulțumire sufletească determinată de factori precum dezvoltarea economică, venitul, credințele, relațiile personale, tendința spre asociere și grupare, cu ajutorul căreia ne găsim împlinirea, scopul, și sau sensul.

Bunăstarea psihologică are o componentă cognitivă ce se referă la semnificaţia personală asupra sănătăţii mentale şi a satisfacţiei în viaţă, și dimensiunea afectivă ce include experienţa emoţională personală care poate fi placută sau neplacută.

Dimensiunile bunăstării psihologice sunt:

Acceptarea de sine - Atitudinea pozitivă față de sine, recunoașterea și acceptarea numeroaselor aspecte ale propriei persoane, inclusiv trăsături plăcute și trăsături mai puțin plăcute; O părere pozitivă despre propriul trecut.

Relațiile pozitive cu alții - Relații calde, satisfăcătoare, de încredere cu alții; preocupare pentru binele altora; capabil de empatie, afecțiune și intimitate puternice; înțelegerea aspectului de compromis din relațiile umane.

Autonomia și independența - capacitatea de a rezista la presiunile sociale de a gândi și a acționa în anumite moduri; reglarea din interior a comportamentului; autoevaluare prin prisma standardelor personale.

Stăpânirea mediului - Sentimentul de competență și putere în gestionarea mediului; controlul unei game complexe de activități externe; folosirea eficientă a oportunităților din jur; capacitatea de a alege sau de a crea contexte adecvate nevoilor și valorilor personale.

Scopul în viață – Prezența obiectivelor în viață și a unui sentiment al direcției; sentimentul că prezentul și trecutul propriu au semnificație; nutrirea unei credințe care dă vieții un scop.

Dezvoltarea personală - Sentimentul unei dezvoltări continue; se vede crescând și extinzându-se; deschiderea față de experiențele noi; sentimentul de fructificare a potențialului; îmbunătățiri vizibile ale propriei persoane și ale comportamentului propriu de-a lungul timpului; schimbare în moduri care reflectă mai multă cunoaștere de sine și eficacitate.

Bibliografie:
Papalia, D.E., Olds, S.W., Feldman, R.D., (2010 ), Dezvoltarea Umană, Editura Trei, București.