Ce este atasamentul si cum ne influenteaza relatiile cu ceilalti

Una dintre cele mai mari nevoi ale omului este aceea de a stabili relatii, de a apartine cuiva, de a avea pe cineva la care stie ca poate apela atunci cand are nevoie. Imediat dupa nastere, bebelusul intra in prima relatie: cea cu mama (de obicei). La aceasta varsta, relatia cu mama inseamna, pentru bebelus, supravietuire: el nu isi poate procura singur hrana, nu se poate proteja singur de frig, nu se poate curata, nu se poate apara in caz de pericol, asadar este necesar ca aceste nevoi sa ii fie satisfacute, iar aceasta ii va aduce starea de bine bebelusului. Cu persoana care ii va satisface aceste nevoi si va ramane in preajma lui (de obicei ), bebelusul, si mai tarziu copilul, intra in prima sa relatie, iar acest adult va reprezenta figura sa de atasament.

Atasamentul este diferit de iubire; este legatura emotionala de lunga durata cu o alta persoana, in care unul dintre indivizi este vulnerabil, iar celalalt este securizant, aduce confort, iar separarea de aceasta persoana produce disconfort, suparare. Bebelusul vine pe lume „echipat" cu modalitati de atragere (plansul), si mentinere a atentiei si interesului adultului (rasul si vocalizele), de obtinere si mentinere a proximitatii (apucarea cu mana). Insa aceste „abilitati" ale bebelusului nu pot garanta ca nevoile lui vor fi satisfacute/ sau nu in totalitate/ nu la timp etc.

Relatia de atasament se dezvolta din primul an de viata si va avea influenta asupra relatiilor urmatoare ale copilului/ adolescentului, si chiar si in viata adulta. Atasamentul nu se limiteaza la primii ani ci este intalnit pe tot parcursul vietii. Sunt patru mari tipare de atasament care vor fi descrise in continuare:

1 ) Atasamentul securizant - bebelusul are parinti/ ingrijitori responsivi, care ii satisfac nevoile si ii aduc linistirea; devine tensionat cand parintele pleaca si se bucura cand il revede asadar experientele copilului sunt unele pozitive, ceea ce ajuta copilul sa aiba o imagine de sine pozitiva, sa formeze relatii de incredere cu adultii si cu alti copii. El va sti ca se poate baza pe parintii/ apartinatorii sai la nevoie.

2 ) Atasamentul nesigur- ambivalent - parintii nu sunt consecventi in satisfacerea nevoilor copilului, uneori ei fiind acolo pentru el, alteori fiind absenti. Asadar copilul nu va fi sigur ca parintii vor fi acolo cand va avea nevoie de ei si de aceea traieste cu teama de a fi abandonat si se va agata de ingrijitor. Va fi usor iritabil, va cauta sa fie in preajma parintelui dar se va manifesta cu furie atunci cand acesta va incerca sa il linisteasca.

3 ) Atasamentul nesigur- evitant - copilul evita contactul cu tutorele lui si nu manifesta suparare daca este lasat singur sau cu un strain iar la revenirea parintelui/ tutorelui, nu manifesta bucurie. Este acel copil care „ar merge cu oricine", nu arata preferinta spre parinte/ ingrijitor. Deoarece parintii nu l-au incurajat, copilul invata sa nu isi exprime temerile sau tristetile, este inhibat in joc si in relatii.

4 ) Atasamentul dezorganizat - copilului nu i-au fost satisfacute nevoile de catre parinti/ apartinatori, sau chiar ei sunt sursa fricii. Copilul manifesta bucurie la vederea parintilor ca mai apoi sa ii evite sau chiar sa ii fie teama de ei. Lipsa atasamentului: apare la copiii care nu au avut ocazia de a lega relatii afective apropiate. Ei raman neatasati, relatiile pe care le vor forma bazandu-se mai mult pe satisfacerea nevoii de comuniune, neavand preferinte deosebite pentru o persoana anume. Este cazul copiilor institutionalizati.

Persoanele cu un atasament securizant se simt demne de a fi iubite, au incredere ceilalti ca sunt iubitori si are incredere in relatiile pe care le leaga; au o stima de sine crescuta si incredere in fortele proprii; sunt deschisi la a-si exprima dorintele si sentimentele in mod direct si la a stabili relatii; se pot pune „in papucii celuilalt" si au abilitatea de a vedea lucrurile si din perspectiva altcuiva, iar atunci cand apar conflicte, ei stiu ca se vor rezolva. Se bucura de compania celorlalti fara sa ii sufoce si fara sa se „agate" de ei si asadar nu se tem ca vor fi parasiti. Ei sunt siguri de dragostea partenerului si nu au nevoie de reasigurari permanente. Cand se simt in disconfort, nu se tem sa comunice acest lucru. Sunt empatici, deschisi catre oameni. Acestia devin adulti autonomi.

Persoanele cu un atasament nesigur-ambivalent au frecvent probleme si conflicte in relatiile cu ceilalti si vor manifesta comportamente manipulatorii si rautacioase la adresa celor din jur. Nu sunt siguri de dragostea partenerilor si de aceea cer foarte multe dovezi de afectiune si apropiere de la partener deoarece se tem mereu ca urmeaza sa fie parasiti, iar ei sunt, de multe ori, perceputi ca fiind sufocanti. Ei sunt foarte gelosi si posesivi, doresc sa detina controlul relatiei si cauta sa tina partenerul aproape, iar la nevoie pot recurge chiar la constrangeri si presiuni.

Cei cu un atasament evitant sunt de obicei singuratici, nu au incredere in ceilalti si prefera sa nu depinda prea mult de ei. Se tem de relatiile stabile, preferand aventurile; de multe ori, ei inselandu-si partenerul. Intr-o relatie sunt distanti si si se despart frecvent; cauta sa nu se implice emotional si evita sa isi afiseze sentimentele, ceea ce face ca partenerul sa nu stie exact ce simt acestia.

Cu cei cu atasament dezorganizat este dificil de relationat; ii vad pe ceilalti ca fiindu-le ostili, iar relatiile impredictibile si amenintatoare. Se poate intampla ca aceste persoane sa fi fost traumatizate, abuzate emotional, fizic si/sau sexual in copilarie, aceste probleme ramanand nerezolvate in viata de adult; ei se gandesc ca este doar o chestiune de timp pana cand ceilalti ii vor dezamagi.

Din cele de mai sus reiese, asadar, ca legaturile sanatoase avute in copilarie genereaza adulti sanatosi emotional, iar legaturile nesigure, perturbate in copilarie pot genera adulti cu probleme de natura emotionala si relationala. Fiecare parinte isi creste copilul cum se pricepe mai bine, dar uneori se poate intampla ca datorita unor probleme nerezolvate ale parintilor, ei sa isi sufoce copiii, sa ii supra-protejeze, sa nu ii lase sa se confrunte cu diverse obstacole si astfel fara sa isi dea seama, sa creasca niste oameni nesiguri, dependenti, si cu o nu prea buna imagine de sine.

Dar cei mai multi dintre noi crestem copii sanatosi emotional, copii care, asemenea unor randunici, zboara prin lume, isi intemeiaza familii, dar ei stiu unde este primul cuib, ei stiu ca oricand sunt liberi sa revina acasa si sa plece inapoi; ei stiu ca parintii vor fi mereu bucurosi sa-i revada.