Cand copilul este baza!

A fost odata o fetita. A venit pe lume pentru a se bucura de viata si pentru a colora viata parintilor sai. Mama si tatal ei se iubeau foarte mult dar nu petreceau suficient timp impreuna. Mama era "fidela" corporatiei iar tatal "fidel" afacerilor pentru a avea din ce trai. Astfel fetita a crescut in bratele bunicii paterne pentru mai multi ani. Aproape patru ani. In acest timp parintii pareau ca "viziteaza" fetita asa putin timp reuseau sa fie acasa. Nu le placea asta dar sperau ca vor reusi intr-o zi sa indrepte situatia in favoarea lor si a familiei. Bunica o ingrijea cum putea si stia mai bine. Numai ca bunica era "imprietenita" cu Ingrijorarea si cu d-na Frica. Si zilnic ori de cate ori fetita dorea sa faca ceva singura, aceasta sarea speriata: sa nu se loveasca, sa nu cada, sa nu se raneasca; mai bine fac eu ca e mai bine/mai sigur; nu te duce acolo e periculos, nu baga in gura ca e murdar; nu te indeparta stai langa mine, oamenii sunt rai. Obisnuia ca ori de cate ori fetita nu dorea sa faca ceva cum spunea ea sa o imbie cu mancare, si de asemenea si bunica manca ori de cate ori simtea Nelinistea sau era "nevoita" sa isi abtina emotiile rele.
Cand vremea veni a merge la gradinita copila nu mai statea singura defel. Uneori plangea foarte tare, alteori nu spunea nimic tinand toate emotiile negative in ea: furia, tristetea, supararea... Cand fetita era asa, nici mama sau tata sau chiar bunica ce o crescuse o buna vreme nu stiau ce sa mai faca. De buna seama ca le era greu la toti, fie sa se apropie emotional sau nu stiau cine este Apropierea. Oare intre timp Ocupatia luase locul Relatiei??!! Hmmm.... nimeni nu banuia. Insa pentru ca situatia era tot mai neplacuta mama decide sa renunte la serviciul ei in floarea varstei si sa stea acasa cu fetita, fiindca acum refuza pe oricine altcineva din jur. Mama si tata nu au discutat asta, mama a "inteles de la sine ca ea trebuie" sa faca asta iar tatal a continuat sa munceasca si mai mult construind inca o firma. Si astfel parintii se vedeau si mai rar.
Tatal crescuse la randu-i fara tatal sau, pierzandu-si viata intr-un accident. In urma dramei mama sa, a devenit superemotiva, speriata pana la atacuri de panica si luand in greutate excesiv la catva timp dupa asta. De cate ori era trista sau neputincioasa lua ceva de mancare. La un alt timp de vreme se recasatorise dar noul sot era distant cu baiatul, lipsea si el de acasa, uneori bea si astfel mama (bunica acum) lucra si mai mult pentru a intretine casa. Si astfel baiatul cel mare, caci intre timp mai venise un frate pe lume a crescut mai mult singur si responsabil de fratele mai mic. Speriat mereu daca lucrurile erau bine facute pentru a o linisti, multumi pe mama panicoasa sau de teama tatalui vitreg alcoolic. Adult fiind acum, tatal devine tot mai implicat in afaceri si tot mai ingrijorat acasa. De cate ori fiica nu se simtea bine sau acuza cea mai mica vaicareala el se alerta, intra in panica: hai sa mergem la spital, poate fi grav...
In timp, fiica fetita ajunsese mai tacuta. Spaima si Ingrijorarea erau in rolul principal al acestei familii. Atacurile de panica au pus stapanire si pe tata care treptat a renuntat la afacerile sale si locul de munca. Abia mai putea rezista cateva ore pe zi uneori chiar deloc. Si astfel mama a devenit principala locomotiva a casei. Doar ea mai iesea la cumparaturi, se ocupa de organizare, educare si ingrijirea celor doi - fiica si sotul. De cateva ori dus la urgente cu salvarea sau gasit pe jos in casa chiar de fiica sa.
Crescand si mergand la scoala copila era putin sociabila si destul de speriata. Nu prea avea prieteni, vreo doi colegi, insa nu iesea din casa singura si nici nu mergea la zile de nastere. Era trista si foarte foarte ingrijorata pentru tatal ei. Se temea ca il va pierde, vazandu-l in stare grava de mai multe ori. Uneori isi facea curaj si ii spunea mamei ce simte si tot ei ii cerea sfatul.
La fel si tatal: nesimtindu-se in putere, descurajat si nesigur lasa deciziile in seama sotiei. Nu isi dorea asta dar era cotropit de frici si decat sa agraveze mai bine isi ruga sotia. Cu timpul toti s-au lasat in voia Obisnuintei, iar fiica pentru ca isi iubea asa de mult tatal si ii dorea binele a inceput sa aiba tot felul de dureri: de burta sau de cap.. atat de tare uneori ca nu mergea nici la scoala. Atunci, in acele momente mama si tata erau puternici impreuna, nu mai aveau decat grija ei, fara ale lor. Mama nu se mai enerva sau din contra sa reprime pentru a izbuncni ulterior.. nu asta nu se mai intampla; iar tatal nu mai simtea frica. Erau impreuna si in putere.
Si au trecut 21 de ani pana cand aceasta poveste de viata sa se faca auzita pentru a vindeca ranile trecutului si a putea merge mai departe diferentiata de bunica ei, mama sau tatal ei. Si ea obsinuia sa "infunde" vocea emotionala dureroasa cu mancare. Acum nu mai e nevoie de asta. E constienta ca este o fiinta diferita, ca puterea de decizie ii apartine si ei si nu trecutului ancestral.