Bunicii - liant între şcoală şi familie

Autor: Olivia Stupar
Bunicii - liant  între şcoală şi familie
Avantajele interacţiunii şi comunicării permanente între şcoală şi familie sunt general recunoscute şi dovedite atât prin studii de specialitate cât şi prin practica de zi cu zi, atât de către membrii familiei, cât şi de către scoală, prin reprezentanţii ei (cadre didactice, cadre auxiliare etc.)

Scopul lucrării prezente este de a prezenta rolul bunicilor în cadrul activităţilor de interacţiune dintre familie şi şcoală, şi în special beneficiile pe care acest fapt le are asupra tuturor părţilor implicate (copii, părinţi, şcoală-prin reprezentanţii ei şi, nu în ultimul rând, bunicii).

Chiar dacă se află la două generaţii distanţă fată de copii, de cele mai multe ori bunicii, prin simpla lor prezenţă în viata nepoţilor, are foarte multe beneficii. În majoritatea cazurilor, bunicii au privilegiul de a avea mult mai mult timp liber pentru a petrece cu nepoţii. Timp calitativ, în care aceştia simt iubirea necondiţionată a bunicilor, beneficiază de rabdarea acestora şi vasta lor experienţă de viaţă redată, de cele mai multe ori, pe un ton de poveste nemuritoare.

Aceste calităţi ale interacţiunii dintre nepoţi şi bunici se resimt şi atunci când este implicată şi şcoala. Şi referindu-mă în special la perioada şcolarităţii mici, pot să dau ca exemplu situaţia în care copiii sunt insoţiţi dimineaţa, către şcoală, de către bunici. Această categorie de elevi are avantajul să se bucure de timpul petrecut până la şcoală, fără să audă expresii ca: “Hai mai repede, că întârzii la lucru”, “Vai ce trafic este, ia-ţi mai repede ghiozdanul şi hai să ne grabim”.

Însoţiţi de bunicii răbdători şi foarte atenţi la tot ce se întamplă, sunt şanse mai mari ca ei să înceapă ziua admirând, în drum spre şcoală fie fulgii de nea, fie copacii care înfruzesc sau cântecul păsărelelor, facilitându-se astfel starea lor de bine şi implicit o mai bună reuşită în activităţile şcolare. Însoţindu-i pe nepoţei la şcoală şi de la şcoală, nefiind presaţi de un program strict, un alt avantaj este ca sunt şanse mai bune de a comunica eficient şi constant cu învăţătorul (învăţătoarea), cât şi cu alte persoane direct implicate în procesul de educaţie.

Referindu-mă tot la beneficiile pentru copii a prezenţei bunicilor în procesul de interacţiune dintre şcoală şi familie, pot menţiona şi aspectul efectuării temelor. În sensul că acei copii care efectuează temele şcolare în prezenţa şi cu ajutorul bunicilor, au mai multe avantaje decât cei care le realizează singuri sau în prezenţa părinţilor care au un program foarte încărcat sau resimt acut presiunea activităţilor de zi cu zi.

Pentru părinţi, avantajele prezenţei bunicilor în viaţa nepoţeilor sunt foarte mari. S-a dovedit ca, în familiile lărgite în care bunicii au un rol activ în creşterea şi educaţia nepoţilor, chiar dacă uneori apar conflicte privind principiile de educaţie, părinţii se simt mult mai liniştiţi şi au mai mult timp liber pentru a acorda lor însişi sau relaţiei de cuplu, fapt care indirect are implicaţii si asupra stării generale a copiilor.

În acelaşi timp, tot datorită disponibilităţii bunicilor de a petrece cât timp este nevoie fie în discuţiile cu cadrele didactice, fie în diverse activitâţi şcolare şi extra-scolare, părinţii sunt permanent informaţi despre starea şcolară a copiilor lor, despre eventuale modificări de comportament sau diverse alte aspecte.

Pentru şcoală, în general, ca şi instituţie, avantajele existenţei active a bunicilor în interacţiunea şcoală- familie sunt, de asemenea, numeroase. În primul rând, cadrele didactice direct răspunzatoare de educaţia unui copil anume, au permanent ocazia ca, prin intermediul bunicilor, să comunice constant cu familia, fiind convinşi că sunt şanse extrem de mari să primească feed-back.

De aemenea, aşa cum am menţionat şi la început, faptul că nepoţelul are constant lângă el un bunic răbdător, iubitor, dispus să împartăşească permanent din vasta sa experienţă de viaţă, face ca acesta sa fie de obicei mai liniştit, mai înţelegator, mai cooperant, facilitând astfel o mai mare disponibilitate pentru un proces educativ de calitate, foarte important şi pentru imaginea şcolii.

Şi nu în ultimul rând, asa cum probabil majoritatea dintre noi am văzut sau am auzit, pentru bunici este foarte important şi deopotrivă placut să facă parte din vasta reţea de relaţii dintre familie şi şcoală. Aşa cum arată majoritatea studiilor de specialitate, bunicii care participă activ în creşterea şi educaţia nepoţeilor, sunt mult mai puţin expusi riscului de a experimenta simptome ale depresiei, anxietăţii sau alte simptome specifice personelor de vârsta a treia.

Odată cu implicarea în viata nepoţeilor lor, au ocazia să îndrepte anumite greşeli care, din diverse motive, le-au facut cu proprii copii, ceea ce este extrem de important pentru desăvârşirea sentimentului de împlinire şi a ideii de satisfacţie în viaţă.
Tot ei au rolul şi privilegiul de a temporiza exigenţele atât ale şcolii, dar mai ales ale părinţilor, amintindu-le că şi ei au fost cândva copii. Şi desigur, beneficiază de rolul de istoric, atât pentru şcoală, cât si pentru familie, aducând în prezent, într-o formă de poveste, minunăţiile experienţelor din trecut.

Iată deci, cât de important este rolul bunicilor în interacţiunea şcoală - familie.

Bibliografie
1. Argyle, M., The Psychology of Happiness, London, Methuen, 2003, pagina 78-79
2. Eysenck, H; Eysenck, M., Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora, Bucureşti, 2001, pagina 55
Olivia Stupar - Cabinet Individual de Psihologie şi Psihoterapie
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp