Auto-actualizarea - sau secretul din spatele unei vieţi împlinite

“Ceea ce un om poate fi, el trebuie să fie”, spunea psihologul american Abraham Maslow – autorul faimoasei Piramide a Nevoilor Umane, în anii `50.

Munca lui a revoluţionat domeniul şi a marcat începutul psihoterapiilor umaniste. Ce făceau umaniştii? Studiau oamenii normali, sănătoşi psihic şi căutau să înţeleagă mai bine ce funcţionează bine la ei. Într-o vreme în care psihologia era obsedată cu nevroze, complexe şi disfuncţii, pionierii umanismului căutau să valorifice ceea ce poate fi valorificat. Ei au căutat oameni remarcabili şi foarte împliniţi – profesional, sentimental şi sufleteşte – pentru a descoperi ce le alimenta o astfel de viaţă extraordinară...şi au aflat acele câteva elemente pe care, dacă ai răbdare să parcurgi acest articol până la capăt, le vei putea integra şi tu.

În studiul său asupra auto-actualizării, Maslow a întâlnit şi intervievat persoane deosebite considerate de el auto-actualizate – printre care Albert Einstein, Henry David-Thoreau, Walt Whitman, Eleanor Roosevelt şi alţii.

A descoperit că aceşti indivizi se acceptau pe sine, erau în armonie cu circumstanţele vieţii, îşi doreau să contribuie lumii exterioare dincolo de propria lor persoană, erau deschişi la a auzi ideile şi opiniile altora, aveau un simţ al individualităţii, al autonomiei, al valorilor umane, o apreciere deosebită faţă de viaţă, şi un număr restrâns de relaţii apropiate de prietenie reală (mai degrabă decât numeroase relaţii superficiale de amiciţie). Maslow credea de asemenea, că acei oameni au reuşit să ajungă la ”esenţa” fiinţei lor şi să descopere care e acel lucru cu care pot contribui ei lumii înconjurătoare şi-au găsit împlinirea astfel.

Într-un cabinet de psihoterapie se întâmplă adeseori să vină oameni aflaţi în următorul tip de situaţie de viaţă:
„Am un acoperiş deasupra capului, un soţ / o soţie iubitoare, copii sunt şi ei bine mersi, avem ce mânca, avem un loc de muncă decent... şi totuşi mă simt deprimat (ă) !”

Acestui fenomen i se mai spune criză existenţială. Numele vine de la filosofii existenţialişti – cei care s-au preocupat de întrebări de tipul: „Care e rostul meu pe lume?”, „Ce să fac cu viaţa mea?” sau „Care e sensul lucrurilor?”, etc. Vă asigur că minim 1-2 dintre oamenii pe care îi cunoaşteţi au trecut sau trec chiar acum printr-o astfel de criză – chiar dacă în exterior ei afişează „masca seninătăţii”.
Urcând pe piramida lui Maslow, după ce ne împlinim nevoile aflate pe primele trepte, începem să ne căutăm un sens mai profund – şi să ne întrebăm „ce urmează mai departe?”.
De când tradiţiile spirituale orientale şi înţelepciunea lor au pătruns şi pe piaţa dezvoltării personale la noi – prin autori precum Eckhart Tolle, Osho sau Wayne Dyer – mulţi dintre oamenii aflaţi în impas existenţial îşi doresc cu ardoare „să se ilumineze” – văzând asta ca pe o soluţie-panaceu la toate lucrurile care-i necăjesc acum.
Bănuiesc că aţi cunoscut în preajma voastră cel puţin un om pornit în propria călătorie spirituală, cu scopul de a atinge samadhi, satori, înţelepciunea supremă, trezirea etc. Năzuinţa de a fi mai bun este întotdeauna un lucru lăudabil. Un concept la fel de atractiv - şi nu foarte îndepărtat de cel de iluminare - pe care poate să îl ofere psihologia unanistă este această idee de auto-actualizare.

AUTO-ACTUALIZAREA
Poate că ştiai, poate că nu ştiai: un potenţial imens zace în tine. Chiar dacă te crezi mai prost, mai urât sau mai incapabil, te invit să te uiţi la oamenii mai puţin inteligenţi, mai neatrăgători şi mai incapabili decât tine, care au făcut totuşi lucruri măreţe - şi vei înţelege ce spun.

Oamenii care ajung să fie auto-actualizaţi ajung să împlinească acest potenţial dinăuntrul lor.
Muzicianul trebuie să cânte, sportivul să exceleze în practica sa, artistul are nevoie să picteze, poetul să scrie. Dincolo de clişeele astea, şi tu ai, probabil, un lucru pe care poţi să-l faci cu măiestrie, şi pe care să-l poţi ridica la rang de artă.

”Eşti plictisit de viaţă? Atunci aruncă-te cu toată inima într-un proiect în care crezi cu toată fiinţa ta – trăieşte pentru acel lucru, fii pregatit să mori pentru el, dedică-ţi energia şi pune-ţi viaţa în slujba sa şi vei găsi o fericire care nu ai fi crezut vreodată că poate fi a ta.” – Dale Carnegie

CARACTERISTICILE OAMENILOR AUTOREALIZAÈšI

1) Au o relaţie sănătoasă cu Realitatea
Oamenii autoîmpliniţi sunt oneşti, obiectivi şi tind să vadă lucrurile ”exact aşa cum sunt ele”: adică nici mai bine, nici mai rău decât se prezintă în realitate.

Ei detectează uşor falsitatea altor oameni, spun lucrurilor pe nume şi au o doză sănătoasă de realism.
În teorie, e extrem de simplu, nu? Însă, datorită faptului că mintea umană e extrem de subiectivă, şi că tot felul de credinţe şi emoţii ne colorează gândirea în fiecare moment al existenţei noastre, e extrem de greu să fim echidistanţi şi imparţial faţă de faptele cu care intrăm în contact. Este deja demonstrat şi bine ştiut faptul că tindem să ignorăm ceea ce contravine credinţelor noastre, şi că scanăm mediul înconjurător în căutarea celor care să susţină ce credem deja cu tărie.

Dacă pattern-ul nostru este să fim negativişti, atunci vom vedea orice mic necaz ca pe o tragedie, iar dacă suferim de sindromul ochelarilor roz, vom refuza să vedem marele elefant de pe canapea şi balega pe care a făcut-o fix în dreptul nostru.

2) Se acceptă pe sine
Oamenii auto-actualizaţi sunt confortabili cu ei înşişi, îşi recunosc şi defectele, văd şi părţile care nu le plac, şi acceptă că natura umană e imperfectă şi contradictorie – ba chiar o fac cu umor adeseori! Nu sunt paralizaţi de sentimente auto-impuse de ruşine sau de vinovăţie, prin urmare înaintează prin viaţă fără să-şi ceară scuze pentru că sunt oameni, fără să ceară permisiunea cuiva, şi fără să acumuleze regrete inutile.

3) Sunt spontani, creativi şi naturali
Spontaneitatea şi inspiraţia îi vizitează mai des, pentru că nu le e frică să greşească. Iau decizii fără mari bătăi de cap, şi trăiesc în mod creativ – nu cum ar vrea turma sau şabloanele prestabilite. Prin urmare, nu iau ceea ce au învăţat deja ca fiind un reper absolut care să dicteze toate gândurile şi deciziile lor, ci işi permit să se „abată de la canon” şi de la „litera legii” şi să lase experienţa să îi ghideze prin teritoriul complex al vieţii. Exercitându-şi zi de zi capacitatea de a fi spontani, nu e de mirare că găsesc moduri adecvate prin care să se exprime. „Singura sursă de cunoaştere e experienţa.” Albert Einstein

4) Aduc o contribuţie lumii în care trăiesc, şi sunt focalizaţi pe obiectiv
Majoritatea subiecţilor cercetaţi de Maslow simt că au o misiune de îndeplinit în viaţă şi sunt împinşi înainte de năzuinţa de a rezolva o problemă concretă din lumea exterioară.
Să contribui lumii exterioare nu înseamnă musai să inventezi un nou vaccin sau să eradichezi o boală de pe faţa pământului. O contribuţie extraordinară este şi faptul că poţi aduce zâmbetul pe feţele unor oameni cu care intri în contact în meseria ta, sau că faci lucrurile un pic mai simple pentru alţii zi de zi prin serviciul pe care îl prestezi.
Cei mai mulţi dintre noi au ocazia să contribuie câte puţin la o lume mai bună.

5) Sunt autonomi şi independenţi
Oamenii autoactualizaţi nu depind prea mult de autorităţi externe sau de alţi oameni. Au iniţiativă, pornesc singuri proiecte (din propria motivaţie) şi fac lucrurile să se întâmple.
Cei care au încercat să facă lucrurile pornind din interior ştiu că „a fi propriul tău stăpân” nu e tocmai floare la ureche – pentru că trebuie să îţi dezvolţi cea mai importantă dintre calităţile umane – disciplina de sine. Fiara cel mai greu de îmblânzit este propria persoană.
Mulţi dintre noi sunt dispuşi să se mobilizeze – să se trezească de dimineaţă, să se ducă la muncă şi să îndeplinească o mulţime de sarcini dificile – atunci când sunt struniţi de o autoritate externă (un şef exigent, nevoia de a-şi câştiga pâinea, frica pierderii locului de muncă) însă se lasă pe tânjală atunci când e vorba să facă lucruri din propria iniţiativă.

6) Se bazează pe propria experienţă şi propria judecată
Oamenii realizaţi sunt independenţi în gândire. Asta nu înseamnă că suferă de accese de rebeliune infantilă. Ei ascultă de alţii şi iau în considerare părerile lor. Însă la sfârşitul procesului, iau propriile lor decizii, şi ştiu cum să judece lucid situaţiile de viaţă.

7) Au un simţ neostil al umorului
Umorul vine în mai multe forme: există băşcălia ieftină, făcută în detrimentul celuilalt, şi umorul situaţional, care nu lezează pe alţii.
Oamenii actualizaţi au simţul umorului, dar nu îl folosesc ca pe o agresiune (băşcălie) sau dominare (mişto-uri acide, cinism) . Umorul poate prinde, de exemplu, forma unor metafore care să ne ajute să creştem.

8) Trăiesc experienţe de vârf
Oamenii autorealizaţi trăiesc momente de profundă împăcare cu sine, bucurie, armonie, veneraţie, fascinaţie, inspiraţie, înţelegere. Au o apreciere profundă faţă de frumuseţea vieţii şi lumii din jurul lor.

9) Sunt confortabili cu ei înşişi
Când sunt singuri, sunt OK cu asta, ba chiar pun mare preţ pe câteva momente de solitudine. Altfel spus, pot fi singuri fără să fie singuratici.

10) Au puţine relaţii sociale, dar de calitate
Aceşti oameni preferă să aibă un cerc de prieteni şi oameni apropiaţi, mai curând decât o mulţime de amici cu care să stabilească relaţii superficiale.

CONCLUZIE?
Nu-i aşa că te-ai identificat cu o bună parte dintre lucrurile enumerate mai sus? Fiind preocupat (ă) de dezvoltare personală, era normal să îţi cultivi o parte dintre calităţile astea – şi te poţi felicita pentru cele pe care le ai deja.

Se ştie că specia umană e capabilă să coboare până în abisurile josniciei, şi că există în noi o parte rea, urâtă, tenebroasă. Jung a denumit-o „umbră”. Religiile au externalizat-o ca fiind „diavolul”. Psihologii behaviorişti (aceia care chinuie şobolani în laboratoare) au surprins-o în experimente precum The Stanford Prison Experiment şi faimosul Experiment al lui Milgram (în care oameni aduşi aleator în studiu au demonstrat că sunt capabili să facă lucruri de-a dreptul diabolice).

Însă reversul monedei este la fel de semnificativ: există în noi o parte care vrea ca noi să înflorim şi o forţă care ne împinge în direcţia aceasta: să evoluăm, să ne depăşim limitele, să ne realizăm potenţialul, să contribuim dincolo de propria persoană acestei lumi în care trăim. Acesta este potenţialul pentru auto-actualizare, si, cu cât îl hrănim mai mult, cu atât putem să trăim în armonie cu noi înşine şi lumea din jur.

Ce este cel mai important să reţinem este că utoactualizarea nu e rezervată unui grup select de oameni norocoşi, ci poate fi atinsă de oricine.