Femei care iubesc prea mult - partea a III-a

Despre un prinţ adormit şi o prinţesă pe cal alb

De ce se îndrăgostesc femeile de bărbaÅ£ii nepotriviÅ£i?

Robin Norwood, psihoterapeut de cuplu ÅŸi familie, a analizat în detaliu chestiunea ÅŸi ne oferă un răspuns plauzibil: pentru că au nevoie de bărbaÅ£ii care par să aibă nevoie de ele.

Ele sunt atrase de posibilitatea de a le fi de ajutor ÅŸi a se simÅ£i utile. Ei sunt atraÅŸi de femeile care par să vină cu soluÅ£ii la orice problemă, atunci când nimeni altcineva nu e dispus să le fie alături.

Tema ”prinÅ£esei pe cal alb” este regăsită în basmele mai vechi ÅŸi mai noi, iar basmele sintetizează convingerile unuei culturi. ”Frumoasa ÅŸi bestia” este povestirea aleasă de autoare pentru a-ÅŸi argumenta teoria. Ce se întâmplă acolo?

O prinÅ£esă frumoasă întâlneÅŸte un mostru hidos ÅŸi alege să rămână în castelul acestuia în locul tatălui ei, care rupsese, din greÅŸeală, unul dintre trandafirii Bestiei ÅŸi primise pedeapsa de a-i fi prizonier la castel. Bestia era, de fapt, un prinÅ£ chipeÅŸ, care a fost transformat în monstru pentru că nu putea să iubească ÅŸi a fost blestemat să redevină prinÅ£ doar atunci când o prinÅ£esă îl va îndrăgi ÅŸi va dori să se mărite cu el. Frumoasa începe să-l cunoască, îi observă blândeÅ£ea ÅŸi se îndrăgosteÅŸte: Bestia redevine prinÅ£, cu un caracter nobil ÅŸi maniere alese, ÅŸi trăiesc amândoi fericiÅ£i până la adânci bătrâneÅ£i. PrinÅ£esa ÅŸi-a primit răsplata pentru răbdarea ÅŸi toleranÅ£a ei.

Femeia care iubeÅŸte prea mult e asemeni prinÅ£esei: vede numai potenÅ£ialul din partener, îi ignoră urâÅ£enia ÅŸi se străduieÅŸte să-l iubească atât de mult încât să-l schimbe. Însă răsplata se lasă aÅŸteptată... Pentru că realitatea nu seamănă cu basmele.

Această prejudecată, conform căreia iubirea puternică, singură, îl schimbă în bine pe celălalt, este adânc înrădăcinată în cultura noastră ÅŸi ultra-prezentă în mass-media. Femeile sunt vizate în primul rând pentru că ele, biologic, au tendinÅ£a de a se simÅ£i responsabile de consolidarea relaÅ£iilor. Astfel, în articolele destinate lor apar deseori sfaturi despre ”Cum să-Å£i ajuÅ£i partenerul să...”, pe când în revistele dedicate bărbaÅ£ilor foarte rar le găsim.

De ce oare, se întreabă Norwood, ideea de a schimba pe cineva nefericit sau cu un obicei nesănătos în cineva ideal ne atrage pe noi, femeile, atât de mult?

Un posibil răspuns ar fi preceptele religioase de iubire a aproapelui. Oare acest lucru explică în totalitate tiparele dezastruoase ale femeilor de a intra iar ÅŸi iar în relaÅ£ii cu bărbaÅ£i abuzatori ÅŸi indisponibili?

Răspunsul autoarei este următorul: dintr-o NEVOIE PUTERNICÄ‚ DE A-I CONTROLA PE CEI APROPIAÈšI, generată de mediul traumatizant în care au crescut.

FetiÅ£ele, devenite femei dependente, au trebuit să suporte niveluri ridicate de stres ÅŸi emoÅ£ii greu de controlat (ruÅŸine, furie, vinovăţie, frică), pe care atunci au încercat să le ignore, neÅŸtiind cum să le facă faţă: au fost nevoite să-ÅŸi construiască un sistem de apărare bazat pe negare.

Odată cu maturizarea, ÅŸi-au luat un angajament (conÅŸtient sau inconÅŸtient) de a nu mai fi nevoite niciodată să simtă astfel de emoÅ£ii: prin urmare, aleg un bărbat care pare neajutorat, se străduiesc să obÅ£ină controlul asupra lui ÅŸi folosesc negarea sau manipularea ca strategii de coping (atunci când lucrurile nu merg cum s-au aÅŸteptat).

Îi vor oferi sfaturi, îl vor feri de consecinÅ£ele acÅ£iunilor lui, îi vor rezova problemele ÅŸi îl vor iubi atât de mult încât îl vor transforma în prinÅ£ul chipeÅŸ din basme. Sau nu.

Nevoia de a prelua controlul se manifestă ÅŸi asupra altor aspecte ale vieÅ£ii, însă ea poate fi benignă, până la un punct (de exemplu, în carieră) . În relaÅ£ii sentimentale, atunci când este implicată profund libertatea unei alte persoane, îÅŸi are multe costuri. Pentru că nu se poate iubi autentic dacă nu respectăm libertatea celuilalt, după cum nu putem construi relaÅ£ii sănătoase dacă nu stabilim limite.

O femeie care iubeÅŸte ”prea mult” nu-ÅŸi respectă partenerul, dar îi tolerează (aproape) orice.

În familiile disfuncÅ£ionale nevoia nu se poate îndrepta asupra unor probleme centrale pentru că sunt negate de membrii familiei (alcoolismul unui părinte), astfel că apare cu privire la aspectele mai puÅ£in importante, dar mai uÅŸor de gestionat (notele de la ÅŸcoală).
FetiÅ£a se simte responsabilă pentru eÅŸecul părinÅ£ilor ÅŸi munceÅŸte mai mult ÅŸi mai mult (la ÅŸcoală ÅŸi acasă) pentru a construi un teren stabil în nisipurile miÅŸcătoare din jur. Nisipurile rămân ÅŸi, odată cu ele, un nou obicei: de a controla/a îmbunătăţi compulsiv mediul.

Este greu să acceptăm că o motivaÅ£ie care pare atât de altruistă, de generoasă, de a ne ajuta semenii, poate avea rădăcini în nevoia de a controla. Acest lucru, susÅ£ine autoarea, se întâmplă foarte des la persoane provenind din familii disfuncÅ£ionale.
Femeile dependente vor să sfătuiască, să stabilească pentru partener ce job ar trebui să aleagă, ce ar fi bine să mănânce, cum să-ÅŸi petreacă timpul liber, atenÅ£ionează ÅŸi manipulează pentru că nu suportă imprevizibilul. Vor să-ÅŸi protejeze partenerul pentru că descoperă în el o nevoie de ajutor care seamănă cu nevoia lor, fetiÅ£e triste fiind. Åži pentru că vor să se controleze pe ele controlându-l. Rezultatul nu este unul bun: nesfârÅŸita luptă duce la deteriorarea majorităţii aspectelor din viaÅ£a lor.