Atractivitatea si tiparele de cautare a partenerului

Atractivitatea şi trăsăturile corporale

Caracteristicile atracţiei sexuale sunt variate şi dependente de specificul cultural al societăţilor. Wiggins si Conger (1968) au realizat primul studiu sistematic asupra relaţiei dintre trăsăturile corporale şi atractivitatea fizică. Ei au folosit ca material, desene cu siluete de femei nude care se deosebeau prin mărimea sânilor, a feselor şi a picioarelor. Silueta feminină care a întrunit cele mai multe alegeri a fost cea cu picioare de lungime medie, fese medii sau mici şi sâni medii spre mari.

Cercetările realizate mai târziu asupra caracteristicilor atractive ale corpului femeii au pus în evidenţă importanţa raportului talie-şolduri, rezultatele indicând faptul că femeile ce au un raport talie–şolduri scăzut (în jur de 0,70) sunt considerate atractive - pentru femeile cu o greutate medie; deviaţiile de greutatea normală reduce atractivitatea percepută chiar în condiţiile unui raport talie-şolduri scăzut.

Atracţia sexuală

Termenul de „atracţie sexuală” se referă la o stare motivaţională: dorinţa de a interacţiona, de a avea relaţii intime cu o anumită persoană. Unele aspecte ale atracţiei sexuale la oameni sunt aceleaşi pentru aproape toate speciile, însă diferă în funcţie de culturi sau regiuni. Aceste preferinţe diferite sunt rezultatul varietăţii genetice, psihologice, culturale şi istoriei personale (spre ex., suntem atraşi de persoanele care arată ca noi sau ca unul dintre părinţii noştri).

Atracţia sexuală a unei fiinţe faţă de alta, depinde de ambii parteneri ai relaţiei. Atracţia sexuală umană este preponderent o atracţie fizică în care sunt implicate preponderent simţurile: percepţia vizuală, olfactivă, gustativă, auditivă, tactilă.

La animale, feromonii ("substanţe secretate de un organsim şi care afectează comportamentul reproductiv al unui organism din aceeaşi specie, acţionând la distanţă") se amplifică în special în timpul perioadelor de fertilitate. La fel şi în cazul fiinţelor umane, secreţia de feromoni depinde de frecvenţa activităţii sexuale (aprind dorinţa sexuală, măresc fertilitatea şi ajută la normalizarea ciclului menstrual la femei).

Secreţia de feromoni mai poate fi desemnată, aşa cum nota V. Mihăescu, prin acel „aer aparte” datorat activităţii amoroase, ce „creează momente memorabile şi recreează în interior”. Feromonii pot interveni în tablou, mai puţin semnificativ totuşi, ceea ce ne flatează. Teoretic, un feromon "greşit" poate cauza respingerea unei fiinţe cu prezenţa, dealtfel, atractivă (a avea sau nu „sex appeal”).

Tipurile ideale de frumuseţe

Atracţia iniţială începe cu trăsăturile formei corpului şi cu expresia pozitivă a feţei şi a corpului. S-a ajuns la concluzia că tipul ideal de frumuseţe feminină presupune o frunte mare, ochi mari, nas mic, bărbie mică şi buze relativ mari asociate cu abilitatea de a comunica în mod eficient emoţiile pozitive: zâmbet larg, gene lungi, pupile mari. În privinţa frumuseţii faciale şi corporale masculine, se crede că elementul esenţial este o bărbie proeminentă, voluntară, abdomen plat, muşchi bine dezvoltaţi. Studiile ne spun că femeile preferă bărbaţi cu figuri mai masculine în perioada fertilă a ciclului menstrual, şi pe cei cu figură mai feminină în alte perioade ale ciclului.

Aparenţa sănătăţii joacă un rol important în atracţia fizică. Femeile cu unghii lungi şi sănătoase şi cele cu păr lung sunt considerate mai frumoase ori capacitatea de a creste un par lung si sănătos indică o stare de sănătate continuă. O altă variabilă ce trebuie luată în considerare în analiza atractivităţii fizice este înălţimea. Analizele de conţinut asupra anunţurilor matrimoniale au descoperit faptul că bărbaţii cu înălţimea de aproximativ 1, 80-1, 85 m primesc cele mai multe răspunsuri şi, ca atare, îşi găsesc cel mai uşor o parteneră. Însă bărbaţii optează pentru femei de înălţime medie, respingându-le pe cele foarte înalte.

Dacă pentru bărbaţi, atractivitatea fizică reprezintă determinantul esenţial al intenţiei de a se implica într-o relaţie romantică, femeile sunt mai puţin interesate de atractivitatea fizică şi mai atente la statusul potenţialului partener, la puterea lui financiară, la capacitatea de dominare a celorlalţi masculi.

Tiparele de căutare a partenerului

David, Rusu şi Benga, autorii studiului „Fundamente de psihologie evoluţionistă şi consiliere genetică“ (2007) au căutat să identifice tiparele de căutare ale partenerilor sexuali prezente la unele mamifere. Teoria evoluţionistă a „investirii parentale“ spune că masculii sunt tentaţi să caute cât mai multe partenere, pe când femelele se orientează spre masculii cu resurse, cei care le permit să aibă grijă de sarcină. Aşa se întâmplă la cimpanzei sau la cerbi, unde sunt căutaţi masculii mai în vârsta, cei dominanţi. Rezultatele studiului realizat pe populaţia românească au confirmat faptul că femeile preferă bărbaţii între 40 şi 45 de ani, cu un statut economic stabil. Femeile cele mai căutate sunt tinerele între 30 şi 35 de ani, fapt datorat asocierii tinereţii cu fertilitatea.

Gradul de disponibilitate specific atât oamenilor cât şi animalelor este un indicator al atracţiei sexuale. Spre deosebire de comportamentul de curtare la animale, unde masculul este cel care face avansurile, la oameni, majoritatea semnalelor de disponibilitate sunt transmise de femei: prin ţinuta, prin parfumul pe care-l degajă, machiaj etc. Studiile arată că bărbaţii vor urmări mai degrabă o femeie care nu este frumoasă dar care transmite semnale potrivite decât de una superbă dar care pare inaccesibila. În competiţia dintre semnalele de disponibilitate şi aspectul fizic, semnalele câştiga de cele mai multe ori.

Gradul de disponibilitate mediază în interacţiunile umane flirtul („formă de interacţiune umană, exprimând de obicei un interes ce are conotaţii sexuale sau romantice faţă de o altă persoană”; poate consta în conversaţie, body language, contact scurt fizic, etc.) în care sunt angrenate aspecte ale comunicării verbale (glumele, complimentele, limbajul ambiguu, râsul etc.), non-verbale şi paraverbale (tonul, timbrul vocii, atitudinea corporală, privirea, zâmbetul etc). În primele momente ale unei întâlniri, femeile transmit multe semnale care invită la o apropiere chiar dacă nu sunt atrase de bărbat şi nu au nici o intenţie de a merge mai departe în relaţie. De asemenea, s-a demonstrat că bărbaţii nu se pricep la decodificarea semnalelor emise de femei şi deseori presupun că o persoană este interesată, când de fapt nu este aşa.

O posibilă explicaţie este aceea a asocierii de către femei a nevoii de afecţiune, dragoste cu dorinţa sexuală/libidoul, aspecte care nu sunt atribuite întotdeauna şi bărbatului.

Ca o concluzie, se remarcă faptul că aspectele ultime descrise (atracţia sexuală, estetica preferinţelor, gradul de disponibilitate ori comunicarea interpersonală), prezentate ca mediatori ai comportamentului sexual sunt specifice în mod preponderent speciei umane. Acestea pot fi considerate nu doar achiziţii ale procesului evolutiv cu rol în perpetuarea speciei şi asigurarea fiinţării ei în condiţii optime ci şi răspunsuri ale nevoilor secundare ale fiinţei umane: nevoi de comunicare, de afecţiune şi dragoste, de cunoaştere, estetice, de realizare a propriei personalităţi etc.


Referinte:
1. Cosmovici, A, 1996, Psihologie generală, Iaşi, Editura Polirom
2. Diamond, J., 1997, De ce e sexul o plăcere?, Editura Humanitas, Bucureşti.
3. Barnett, S. A., 1967, Instinct and Intelligence - Behavior of Animals and Man, Englewood Cliffs: Prentice-Hall
4. Boncu, Ş., 2005, Procese interpersonale. Editura Institutul European, Iaşi
5. Evola, J., 1994, Metafizica sexului, Bucureşti, Ed. Humanitas
6. Foucault, M., 1995, Istoria sexualităţii, Timişoara, Ed de Vest
7. David D., Rusu A., Benga O., 2007, Fundamente de psihologie evoluţionistă şi consiliere genetică. Integrări ale psihologiei şi biologiei, Editura Polirom, Iaşi.
8. Mihăescu, V., 2003, A face dragoste aproape perfect. Psihoterapie experienţială pentru problema ta sexuală, Bucureşti, Ed. Humanitas