Trăirile ascunse ale bărbatului de lângă tine

Din momentul în care noi, femeile, devenim conștiente de relația cu un bărbat, încep să se activeze în noi numeroase cutume despre „cum trebuie să fie un bărbat". Mai mult, și bărbatul, când devine conștient de rolul lui în societate, începe să activeze, la rândul lui, propriile păreri despre „cum trebuie să fie el ca bărbat".

Dacă am reuși să privim mai atent trăirile unui bărbat, cred că am putea să le împărțim în trări datorate situațiilor de viață în care a fost implicat în copilărie și trăiri datorate presiunii sociale, așteptărilor pe care le are familia, societatea, în ceea ce privește rolul de gen al bărbatului.

Cred că am simțit cu toții frecvența diferită și.... paralelă în care trăiesc cele două „personaje": bărbatul și femeia.

Să ne întoarcem în timp! De la vârste fragede, continuând cu școala, societatea, băiatul și mai târziu tânărul, nu este învățat să fie în contact cu propriile lui emoții, cu nevoile sale de iubire, de acceptare, cu fricile sale, cu nevoia de afecțiune. Mai mult, chiar este învățat să le nege importanța sau chiar existența. Băiatul, de mic, este supus unui tir de mesaje despre cum este el și cum ar trebui să fie el: „Ești bărbat! Nu ai voie să plângi! Fii puternic, doar nu ești femeie! Nu te doare, doar ești bărbat, trebuie să rabzi! Ce ești tu? Bărbat sau cârpă!". Cu alte cuvinte, un bărbat trebuie să rezolve problemele indiferent de context, indiferent de circumstanțe, adică să fie tare și să-și nege emoțiile - deci să fie bărbat! Adică un fel de agent 007 care va rezolva problemele, indiferent de consecințele care vor apare asupra propriilor trăiri, asupra vieții sale.

De cele mai multe ori, bărbatul este prizonierul unei dihotomii pe care foarte puțini o înțeleg, mai mult, nici chiar bărbatul însuși nu e conștient de ea. Fiind „pe pilot automat", dorind să fie validat pentru reușitele sale, suferind în eventualitatea unei recunoașteri a sentimentelor negative, bărbatul alege să trăiască în negarea propriei situații. Simplu și clar! Așa trebuie să fie el! Mai bine moare decât să-și dea seama cineva că îi este frică!

Și acum dihotomia despre care vorbeam: bărbatul trebuie să fie sensibil dar să nu pară slab și vulnerabil, bărbatul trebuie să aducă bani în casă dar să stea și cu familia, trebuie să muncească dar să fie și devreme acasă, să fie tandru dar și dominator, să fie curajos dar nu autoritar, să înțeleagă femeia dar să nu fie un pămpălău.... și lista continuă.

Femeile le reproșează bărbaților că nu sunt conectați emoțional, nu vin în întâmpinarea femeilor din viața lor ca să le susțină sentimentele, să le înțeleagă. Păi cum să înțelegi ceva ce nu știi, ce nu ai învățat, ceva ce nu ai exersat? Și cine era responsabil să îi învețe? Tata și mama, deci un bărbat și... o femeie, desigur!

Și acum câteva situații...

De cele mai multe ori bărbatul nu a avut parte de un tată prezent emoțional, care să fie afectuos cu băiatul lui, care să-i vorbească despre trăirile lui, despre emoțiile lui, fără să-i fie rușine sau frică. Mulți bărbați, copleșiți de emoții cărora nu le pot face față, se detașează, fug de ele și se refugiază în alcool sau în munca excesivă, deci în dependențe, care îi îndepărtează de realitatea pe care ei nu știu cum să o controleze. Recunoașterea emoțiilor negative, cu precădere a fricilor, îi face pe bărbați să ajungă de fapt la frica primordială a acestora: frica de a părea slab, vulnerabil. Un bărbat nu are voie să-i fie frică! El nu are emoții pentru că nu e slab!

Consecința: bărbatul nu vede când femeia e tristă ci doar când aceasta „dă pe dinafară" și devine furioasă. Astfel femeia se simte neglijată și abandonată și cu cât femeia iese la iveală mai mult cu emoțiile sale, cu atât bărbatul „o ia la fugă" din calea ei simțind pericolul. Astfel se detașează, evită situațiile, respinge femeia, o critică, o ironizează.

Un alt scenariu trist este atunci când tatăl viitorului bărbat este critic, abuziv, îl respinge și astfel se instalează la tânăr frica de eșec.

Consecința: bărbatul va avea sentimentul că indiferent ce va face el nu e bine, partenera sa nu va fi niciodată mulțumită, că el nu o poate face fericită și că nu e suficient de bărbat. Astfel, ca să se simtă bărbat, „ca să se scoată", va vâna defectele partenerei, o va critica, corecta sau o va controla cu orice ocazie. Deasemenea, pentru a-și declara nemulțumirea, se va victimiza și va lua ca afront personal tot ceea ce îi spune partenera. Deasemenea va căuta validări permanente pentru ceea ce face, se va lăuda și va cere mereu reasigurări pentru meritele sale, aceasta dându-i o stare de bine și încredere de moment. Totul e bine în relația cu partenera pâna când aceasta își declară nemulțumirea într-o anumită privință, aceasta declanșând începutul „războiului". Încrederea și respectul de sine sunt atât de scăzute încât îi este practic imposibil să accepte un feedback negativ.

Uneori, distanța emoțională dintre băiat și tatăl său este compensată de prezența mamei, de cele mai multe ori o apropiere mai mult decât firească și deci nesănătoasă - viitorului bărbat nu i se oferă spațiu pentru creștere și dezvoltare, este sufocat de supraimplicarea mamei, în diverse moduri. Atunci apare frica de abandon, de a nu fi părăsit de partea feminină din viața lui, pentru că nu ar ști să se descurce singur. De cele mai multe ori, în această matrice emoțională, viitorul bărbat „va ține locul" tatălui său în relația cu mama sa, neglijată afectiv de soț - băiatul are nevoie de mamă, dar aceasta îl sufocă cu nevoile ei.

Consecința: viitorul bărbat va fi atras de femei neautonome și indisponibile emoțional, dar care îi vor menține prin comportamentul lor frica de a nu fi abandonat, părăsit. Altfel spus, nu sunt disponibilă emoțional pentru tine, dar nici nu-ți dau drumul să pleci... Acestea sunt femei care au un comportament tipic de mamă obligându-l pe barbat la un comportament infantil: soția „îi dă voie", doar ea ia decizii, fără ea nu poate trăi. Nu de puține ori este chiar numită de soț „mami".

Așteptările pe care le are societatea de la rolul de gen contravin nevoilor interioare ale bărbatului. Pentru că i se spune că trebuie să fie puternic și să nu se plângă, că trebuie să reușească, atunci își va ascunde cu abilitate fricile și va trăi cu ele, chiar dacă îi fac sufletul praf. Toate neputințele, îndoielile, le va ține ascunse și le va compensa prin diferite comportamente validate social.

Iată și câteva comportamente:

• Va satisface toate dorințele femeilor din viața lor sau va dori să aibă putere excesivă asupra lor, devenind dominator;

• Va concura și se va compara cu alți bărbați - cine câștigă mai mult, cine are mașină „mai tare", cine are mai multe amante;

• Joacă rolul bărbatului puternic, neînvins. Își ascunde adevăratele emoții, aruncă „praf în ochi" celor din jur, deși în interior simte frică, nesiguranță, ostilitate;

• Pentru a-și ascunde sentimentul interior de neputință, se comportă ca și cum nu ar avea frică de nimic, deși e într-un stres continuu. Maschează lăudându-se cu mașina scumpă, casa impresionantă, funcția pe care o are, relațiile „sus-puse". Este într-o continuă demonstrație despre cine e și ce poate;

• Recunoașterea fricilor poate fi mai rea decât moartea. De frică să nu fie expus trăirilor sale sau ale celor din jur, cu timpul va învăța să vorbească cât mai puțin. Aceasta e garanția că nu poate greși ;

• Când fricile „copilului interior" sunt puternice, bărbatul va transforma relația de cuplu într-o relație „băiețel - mamă": soția preia conducerea, ea decide, ea stabilește ce are și ce nu are voie să facă, îl va controla în diverse moduri, agresive sau subtile. Încet, bărbatul ajunge la concluzia că, fără femeia din viața lui nu s-ar descurca... Cu cât bărbatul va ști mai puține despre sine, cu atât va intra într-o profundă dependență cu partenera sa. Vindecarea complexului matern este de fapt una din cele mai puternice provocări pe care o poate trăi un bărbat;

• Faptul că își neagă emoțiile, îl face pe bărbat de cele mai multe ori să umilească femeia de lângă el pentru emoțiile trăite, să nu fie capabil de relații armonioase și sexuale satisfăcătoare. Chiar din punct de vedere sexual se va comporta ca un băiețel care nu știe ce are și ce nu are voie, nu va putea să fie îndrăzneț și creativ. Dacă nu e bine, dacă e greșit, dacă va fi certat?

• Intruzivitatea puternică a mamei, violarea spațiului personal și încălcarea granițelor, îl va face să fie un bărbat furios pe femei și să dezvolte uneori sociopatie. Nu va avea empatie, nu va putea avea grijă de cei dragi și toate persoanele din viața lui vor suferi într-un anume mod, mai deschis sau mai subtil, mascat. Este greu să-ți trăiești singur suferința și de aceea atragi la rândul tău persoane în suferința ta.

Rănile trecutului, adânc ascunse în noi, produc efecte devastatoare pentru bărbat, de cele mai multe ori negate de către acesta, cât și pentru relația de cuplu. Mai mult, dacă nu încerci să-ți rezolvi modul nesănătos de a relaționa, vei transmite și copiilor tăi, mai departe, aceeași nefericire. Primul pas spre vindecarea acestor trăiri nesănătoase este înțelegerea, alături de un terapeut, a emoțiilor de care ai avut parte în copilărie. Ușor, pas cu pas, vei recunoaște, vei înțelege și vei accepta tot ceea ce este nesănătos și în dezavantajul tău din modul cum știi să trăiești conform „învățăturilor" implementate de „tribul" în care ai crescut. Îți poți redescoperi prețuirea, iubirea și respectul de sine, poți învăța un alt mod de a înțelege masculinitatea, emoțiile, afectivitatea, trăirile tale. Vei reuși să te repoziționezi în ceea ce privește vulnerabilitățile tale, fricile tale, dar și cum să vezi prin alte lentile viața ta alături de o femeie, să înțelegi, în sfârșit „ce vrea de la tine" și de ce e ea mereu nemulțumită...