Satisfactia in cuplu inainte si dupa nasterea copilului

„Casatoria inseamna a invata sa traiesti deopotriva separat si impreuna, a invata sa aloci puterea, sa te joci si sa lucrezi impreuna cu partenerul dar poate (pentru unii), cea mai mare provocare o reprezinta cresterea unei noi generatii.” (Napier, 2000).

Care sunt provocarile unui cuplu si care sunt factorii care pot influenta satisfactia generala in cuplu, acestea sunt ideile principale care incerc sa le abordez in acest articol.

Cuplul premarital urmeaza o provocatoare cale intre aspectul romantic si cel al crearii unui angajament. Ca intr-o sala de dans, relatia de cuplu evolueaza cel mai bine prin invatare reciproca, prin achizitionarea si practicarea unor noi abilitati impreuna cu partenerul. Desigur, este de preferat ca cei doi parteneri sa atinga un nivel superior al acestor abilitati, pentru a fi capabili sa continue a dansa, intr-o maniera cat mai iubitoare, pe muzica viitoarelor provocari si responsabilitati ale vietii de familie.

Lori Gordon, co-creatorul programului PAIRS (Practical Application of Intimate Relationship Skills) afirma ca pentru cuplul premarital experientierea emotionala a conexiunii iubirii fata de partener este esentiala pentru un mariaj de durata. „ When intimacy, the deep emotional experience of loving connection is lost, the ground the marriage is built on becomes shaky. Good will is then lost and the desire (and ability) to solve problems, overcome obstacles, and persist in the face of fear and uncertainty, quickly erodes. With its emphasis on intimacy, PAIRS goes to the heart and the heat of the matter. Once couples learn to create, re-create, and sustain intimacy, many premarital and marital issues, such as commitment, cooperation, fidelity, and creative management of differences, are much more quickly resolved.” In aceasta perioada a „iluziei potrivirii perfecte si a dragostei neconditionate”, principalele provocari cu care se confrunta un cuplu pre-marital si de a caror solutionare depinde evolutia ulterioara si implicit satisfactia resimtita de parteneri, sunt:
a) Realinierea credintelor si a atitudinilor despre dragoste, relatii, casatorie si viata de familie a ambilor parteneri;
b) Dezvoltarea din partea fiecarui partener a cunoasterii de sine si a eficacitatii emotionale;
c) Schimbarea comportamentelor neadecvate cu altele care faciliteaza o imbogatire de durata a relatiei.

Inca din aceasta perioada apar in scena parintii celor doi parteneri, care prin natura inflentelor pot ajuta sau din contra pot ingreuna procesul de formare a noului cuplu ca entitate de sine statatoare. Nunta, cu minunatul ei motto „And they lived happily ever after” reprezinta evenimentul prin care cuplul trece la urmatorul sau nivel, cel de cuplu casatorit. Mult mai mult decat in perioada precedenta, este necesar ca cei doi parteneri sa renegocieze continuu o miriada de aspecte cum ar fi: unde si cum mananca, dorm, vorbesc, se cearta, lucreaza sa se relaxeaza. Cuplul trebuie sa decida asupra vacantelor, a felului in care utilizeaza spatiul, timpul si banii. Sunt de luat decizii despre ce traditii de familie si ritualuri din familiile de origine sa pastreze si ce sa dezvolte diferit de acestea. Din noua pozitie, cea de cuplu casatorit, se renegociaza relatiile cu parintii, socrii, fratii, prietenii, familia extinsa si colegii de la lucru. Locul casatoriei in ciclul de viata s-a schimbat dramatic. O proportie tot mai mare locuiesc impreuna inainte de casatorie si, daca inainte casatoria reprezenta o trecere majora catre lumea adultilor, deoarece simboliza trecerea la stadiul de cuplu parental, studiile arata ca acum aparitia copiilor este cu mult intarziata fata de momentul casatoriei. Se pare ca multe cupluri nici nu apreciaza adevaratul statut impus de casatorie, pana la urmatoarea etapa, cea care incepe odata cu nasterea copilului. Se reliefeaza cinci sarcini esentiale pe care cuplul casatorit e bine sa le aiba in vedere pentru o relatie de durata, dar si de calitate:
a) Angajamentul – se refera la cum si in ce masura fiecare partener valorizeaza relatia maritala si intentia de a o mentine la standarde cat mai satisfacatoare;
b) „Caring” – este acel tip de atasament emotional care-i uneste pe cei doi parteneri. Literatura de specialitate face referire la „dragoste si respect” ca fiind ingredientele de baza ale unei casatorii pline de satisfactii.
c) Comunicarea – este abilitatea de a impartasi cu partenerul intelesuri, atat verbal cat si non-verbal. In acest caz este vazuta ca un instrument care contribuie la mentinerea sau consolidarea relatiei. In stadiul incipient de cuplu casatorit, aceasta sarcina se refera la stabilirea nor paternuri comune si eficiente de comunicare.
d) Conflictul si compromisul. Importanta acestui set de abilitati a fost enuntata de catre Gottman dupa cum urmeaza: „If there’s any one lesson I have learned from my years of research, it is that a lasting marriage results from a couple’s ability to resolve the conflicts that are inevitable in any relationship.”In acesta etapa, sarcina consta in a incepe sa invete cum sa faca un compromis eficient si cum sa rezolve conflictele.
e) Contractul reprezinta acel set de expectante si intelegeri implicite, explicite sau presupuse ce se realizeaza intre parteneri.

Aceste expectante si intelegeri exista la trei nivele:
1) constient si verbalizabil;
2) constient dar neverbalizabil;
3) in afara nivelelor constiente.

Pentru cuplurile in stadiul de „proaspat casatoriti”, contractul se refera la explorarea si clarificarea expectantelor si la rezolvarea conflictelor. De exemplu, o sarcina specifica este separarea de familiile de origine si dezvoltarea identitatii cuplului.

Judith Wallerstein (Wallerstein & Blakeslee, 1995) in urma efectuarii unui studiu longitudinal ce a inclus 50 cupluri casatorite fericite a identificat cateva sarcini psihologice care faciliteaza satisfactia partenerilor in cuplu. Cele mai importante sunt:
- consolidarea separarii (de familia de origine),
- stabilirea de noi conectii (sociale, emotionale),
- stabilirea unei identitati maritale,
- stabilirea unei identitati sexuale
- stabilirea mariajului ca o zona de siguranta pentru cuplu.

In cadrul tranzitiilor de-a lungul ciclului vietii, putine sunt la fel de dificile sau complexe ca tranzitia de la sot/sotie la cel de parinte. Modificarile ce se impun pentru a-l include pe noul membru al familiei au impact asupra fiecarui aspect al relatiei maritale: finantele sunt reproportionate, timpul liber este modificat, relatiile intre toti membrii familiei capata alte dimensiuni, in timp ce resursele fizice si psihice se modifica, de asemenea. Calitatea activitatii sexuale este in declin, in timp ce comnicarea se realizeaza in alte maniere.

In perioada de tranzitie la statutul de cuplu parental se inregistreaza cea mai ridicata rata a divorturilor si cele mai mari dificltati in mariaj. (Carter&McGoldrick, 1999). A deveni parinte face ca atat pentru sot cat si sotie sa creasca riscul pentru stres individual si marital, iar studiile arata ca pentru ambii parteneri creste riscul de depresie. Aici intra in scena, din nou, rolul miturilor. Astfel, multe dintre miturile despre maternitate perpetueaza imagini idealizate despre cum ar trebui sa arate si sa se simta o proaspata mamica. Conform mitului „instinctului matern” (American College of Obstetricians and Gynecologists, 1990), o femeie ar putea crede ca se poate descurca foarte bine in rolul de mamica doar bazandu-se pe instinct, fara a fi nevoie sa apeleze la ajutor din exterior sau, conform mitului “legaturii materne”, relatia cu copilul ei ar trebui sa fie automata si intensa. Multe femei imbratiseaza notiunea de „mama buna”, care din perspective mitului „super-mamicii” o reprezinta pe mama care este tot timpul disponibila si iubitoare, capabila de sacrificiu de sine si permanent capabila sa raspnda cerintelor neori coplesitoare ale copillui ei, fara macar a solicita ajutor.

Un studiu realizat de Kalmuss, Davidson, & Cushman (1992) a evidentiat faptul ca, de obicei, expectantele tinerei mamici nu se suprapun cu realitatea traita si ca acomodarea la perioada de dupa nasterea bebelsului este mult mai dificila, in special in cuplrile nde comportamentul sotului in ceeea ce priveste sarcinile cresterii bebelusuli nu corespund expectantelor mamei. In egala masura, felul in care sotul interpreteaza aceste mituri afecteaza modul in care isi vede partenera in noul sau rol. Pentru barbati, rolurile „ocupationale” se situeaza la un nivel superior rolurilor „familial”, iar conflictul de roluri se rezolva, de obicei, cu asumarea de catre sot a sarcinii de „provider” pentru familia largita. Subscriind mitului „instinctului matern”, el poate crede ca doar mama este cea care stie ce sa faca atunci cand bebelusul are o criza de plans. Proaspetele mamici, chiar si cele care nu manifesta simptome de depresie, deseori asuma ca partenerii lor vor muta automat rolul de familist la inceput de lista, dupa ce bebelsul se naste. Cand sotul nu se comporta asa cum sotia se asteapta, poate aparea conflictul in relatie. Studiile arata ca, cu cat atitudinile fata de rolurile de sex sunt mai traditionale, cu atat creste riscul depresiei in cuplu si implicit, al disatisfactiei maritale. Se evidentieaza existenta a sapte aspecte extrem de importante pentru un cuplu parental si de nivelul la care acestea interactioneaza depinde satisfactia in cuplu.
1) Expectantele maritale.
2) Reintoarcerea la lucru.
3) Calitatea momentelor intime.
4) Rolul parintilor celor doi parteneri
5) Timpul liber
6) Comunicarea
7) Rezolvarea de conflicte si aici un rol deosebit de important il ocupa oferirea feedback-ului si exprimarea recunostintei.

„Cand devii parinte nu trebuie sa te gandesti la ce ai renuntat pentru a avea un copil, ci sa te bucuri de toate cate ai castigat dupa nasterea lui.” (Anonim)