O tehnica pentru armonie in relatia de cuplu: "a cere"

Potrivit statisticilor oficiale, unul din 3 cupluri divorteaza. Si cauza pentru acest lucru nu este de cele mai multe ori lipsa sau disparitia iubirii. Si nici nu se intampla pentru ca suntem in Romania, alte state au o rata a divorturilor mult mai mare. Unul din motive este ca nimeni nu ne invata niste lucruri esentiale despre cum sa relationam in cuplu. Din pacate, nici scoala, nici familia si nici societatea nu ne transmit informatii de natura a ne ajuta in viata de cuplu. Dimpotriva, de multe ori, informatiile primite sunt de natura a inrautati conflictele din cuplu.

De cate ori nu vi s-a intamplat ca pur si simplu sa simtiti ca nu va mai puteti intelege cu partenerul, ca orice canal de comunicare este intrerupt si ca nu puteti ajunge la el in niciun fel?

De cate ori nu vi s-a intamplat ca furia si resentimentele sa va copleseasca in asa masura incat sa nu mai aveti la dispozitie decat doua optiuni: sa strigati violent la partener si sa plecati trantind usa sau sa va intristati si sa nu mai vorbiti cu partenerul o perioada lunga de timp? Si de cate ori nu vi s-a intamplat sa primiti astfel de comportamente “irationale” din partea partenerului de cuplu?

A trai armonios in cuplu este o abilitate care se invata in timp si pentru acest lucru, e nevoie sa inlaturam multe din invatamintele primite in familie sau la scoala si sa le inlocuim cu informatii care ne ajuta cu adevarat.

In continuare, va propun o tehnica prin care sa puteti imbunatati imediat calitatea vietii de cuplu: “a cere” in mod relational.

De ce “a cere”? Pentru ca fiintele umane au nevoi, asteptari. De implinirea acestor asteptari, de cat de satisfacuti suntem, depinde starea noastra de bine. Si intr-un cuplu, realizarea asteptarilor mele vor depinde de raspunsul pe care il voi primi de la partenera mea.

Din pacate, celalalt nu imi poate citi gandurile, motiv pentru care va fi nevoie sa exprim cat se poate de clar la ce ma astept, ce vreau de la celalalt. Dar exprimarea clara a asteptarilor nu se intampla de multe ori si lipsa unei cereri clare este una din principalele cauze pentru conflicte in cuplu.

Exemplul 1:

E ziua ei, el uita, din motive care ii apartin lui. Evident, ea avea o nevoie de a fi felicitata, de a primi afectiune de ziua ei. Nu a primit. Ce a facut pentru a isi satisface nevoia ei (care aici depindea evident de el) ? A asteptat. Si pentru ca a asteptat, pe masura ce treceau orele si nu primea niciun semn de la el, se intrista. Nu a spus nimic. Gandurile ei: “daca nu a dat niciun semn pana la ora asta, e clar ca nu ma iubeste”, “este un egoist”, “cum pot sa stau cu un asemenea barbat?”. Pana la ora 19, cand el a venit acasa, ea era cu adevarat furioasa, in asa fel incat atunci cand l-a vazut, a strigat: “niciodata nu te gandesti la mine, egoistule”. Va las sa va imaginati in continuare amploarea conflictului si cat de benefica pentru relatie a fost reactia ei...

Am ales un exemplu extrem, in care era vorba chiar de asteptarile legate de ziua ei de nastere, nu pentru a il deculpabiliza pe el de uitarea ocaziei, ci pentru a sublinia responsabilitatea fiecaruia pentru nevoile proprii. Pentru ca, a cui era nevoia de a fi felicitata?

Si poate ca responsabilizarea pentru propriile nevoi nu pare romantica, insa cu siguranta este o alternativa mult mai buna decat orice asteptare implicita care in cele din urma se transforma intr-un repros toxic pentru relatie.

Cum credeti ca s-ar fi desfasurat relatia dintre ei daca ea l-ar fi sunat si i-ar fi spus: “este ziua mea si am vrut sa imi fac un cadou; pentru asta te-am sunat sa iti spun ca am nevoie de atentia ta?"

Exemplul 2:

El ar vrea ca ea sa preia din cand in cand initiativa cand este vorba de intalnirile sexuale. Totusi, nu ii spune niciodata acest lucru. Dupa un an, nevoia nesatisfacuta a lui de a primi afectiune in acest fel, impreuna cu alte nevoi nesatisfacute (de aceasta data de ordin relational, nu neaparat sexual), il fac sa se indeparteze de partenera lui si declanseaza o criza relationala, uitand de ziua de nastere a ei. In unul din dialogurile lui cu partenera, ii reproseaza ca timp de un an, niciodata nu a preluat initiativa in ceea ce priveste intalnirile sexuale dintre ei si ca nu se simte iubit. Ea este uimita si se simte devalorizata si criticata si incepe un lung sir de reprosuri. Cu siguranta ca daca el s-ar fi responsabilizat pentru nevoia lui si ar fi impartasit-o partenerei sale, situatia ar fi fost alta...

Asadar, va invit sa folositi din plin aceasta tehnica esentiala de supravietuire in relatiii: “a cere”, dar este adevarat ca pentru a face acest lucru, este nevoie sa depasim doua mituri obisnuite in societate.

Mitul 1: Daca celalalt m-ar iubi, ar face tot ceea ce eu astept fara sa ii cer macar.

Multi dintre noi avem credinta ca daca cerem ceva, ceea ce primim nu are valoare. Asteptam sa ni se satisfaca asteptarile, fara sa facem nimic pentru a le impartasi. Dar realitatea este ca ceilalti nu ne pot citi gandurile intotdeauna. Bineinteles ca dupa o perioada de relatie, partenerii se cunosc destul de bine si uneori se pot intelege “din priviri”, ca si cum si-ar citi intr-adevar gandurile. Dar cum suntem fiinte caracterizate de schimbare permanenta, a ne astepta ca celalalt sa stie pentru noi este nerealist, chiar daca poate ramane un vis frumos si romantic sa traim langa o persoana care ne satisface toate asteptarile fara ca noi macar sa cerem.

Mitul 2: A cere este egoist.

Societatea valorizeaza mult “a spune da” si altruismul exprimat prin “a da”, mai putin "a cere". In acest fel unii oameni tot dau, fara sa ceara nimic pentru ei, se “sacrifica”. Si pentru ca nu se autorizeaza sa ceara (uneori nici macar sa primeasca), nevoile lor sunt nesatisfacute. Si de cele mai multe ori, nevoile nesatisfacute genereaza nemultumire, nemultumire pe care o vor impartasi din plin cu cei dragi, pe care ii iubesc atat de mult, dandu-le, pe langa afectiune, si o mare parte din nemultumirea lor, uneori fara ca acest lucru sa fie un proces constient.

E adevarat ca “a da”poate alimenta imaginea buna de sine, ne poate face sa ne simtim superiori sau sa ne valorizam capacitatea de sacrificiu. Insa in final nevoile noastre tot nesatisfacute vor fi, daca dam prea mult si nu stim sa si cerem.

Una din consecintele nevoilor nesatisfacute este reprosul, intrucat in spatele fiecarui repros sta o asteptare neimpartasita, o nevoie nesatisfacuta. Si nu cred ca e nevoie sa va spun ce consecinte dezastruoase au reprosurile pentru o relatie de cuplu.

In acelasi timp, pe langa maturitatea de a trece peste aceste doua mituri, este nevoie sa ne asumam riscul unui refuz (si uneori, riscul ca cererea sa fie satisfacuta), tocmai pentru a face o cerere libera care sa il lase pe celalalt liber in raspunsul sau.