Manipularea in relatii (partea I)

Relatiile de cuplu se bazeaza in general pe stilul de atasament dezvoltat in relationarea cu parintii sau adultii care ne-au ingrijit in copilarie. Cautam la varsta adulta ceea ce ne e familiar, ce am cunoscut in raport cu parintii nostri, si nu neaparat ceea ce ne-ar face bine sau ne-am dori la nivel declarativ. Daca ai intreba o femeie sau un barbat cum ar arata partenerul ideal, ar fi in stare sa-ti insire o lista intreaga de atribute, mai mult sau mai putin comune, insa in realitate, aceasta lista rareori prezice atractia resimtita la nivel instinctiv fata de persoanele pe care le intalnim in viata de zi cu zi. Adevarul e ca relatiile care se incheaga si dureaza au la baza o chimie generata de asteptari mai mult sau mai putin constiente cu privire la iubire. Aceste asteptari au fost internalizate de-a lungul vietii din mediul familial, social si cultural din care facem parte. Asta inseamna ca felul in care am fost iubiti dicteaza felul in care vom iubi si asteptam sa fim iubiti. Daca nevoile noastre d au fost indeplinite cu succes, acest lucru nu devine problematic. Din pacate, insa, sunt foarte putine sanse ca noi sa fi primit dragostea si grija necesare pentru a cauta acelasi lucru in viata adulta. Cel mai probabil am avut parte de neglijare si deprivare emotionala, incalcari ale granitelor noastre fizice si psihologice, abuzuri care au urmari la varsta adulta deoarece nu mai suntem in contact cu instinctele noastre de ne valoriza identitatea si a ne proteja in caz de pericol real. Cu alte cuvinte, nu mai suntem in contact cu emotiile noastre, ceea ce ne pune piedici in capacitatea de adaptare sanatoasa. Crestem dependenti, cu granite difuze, strategii nesanatoase de reglare emotionala si de raportare la ceilalti. Purtam cu noi ranile trecutului si le transferam in relatiile de la varsta adulta. Acest fenomen creeaza un teren propice pentru alte abuzuri si intruziuni in spatiul nostru vital. Cand rupem contactul cu nevoile noastre neindeplinite pentru a opri suferinta, ele raman blocate si purtate pana in prezent, unde ajungem sa ne folosim de alti oameni pentru a le indeplini. Nu mai putem vedea nevoile celuilalt si prin urmare nu putem crea relatii bazate pe reciprocitate si interdependenta sanatoasa. Incercam sa influentam comportamentul si perceptia celuilalt prin strategii inselatoare si de multe ori exploatante. Cand nu putem vedea nevoile celuilalt, nu putem vedea nici raul cauzat prin tactici de manipulare. In acceptiunea comuna, manipularea este asociata cu o persoana rau intentionata, agresiva, inselatoare, insa ea este omniprezenta in relatiile noastre de zi cu zi. Copiii invata sa manipuleze foarte usor, mai ales atunci cand nevoile lor nu sunt indeplinite in mod sanatos. Daca o criza de tantrum le obtine atentia de care au nevoie si nu o primesc altfel, ei vor repeta crizele de tantrum. Ei vor reproduce orice comportament care le aduce un beneficiu, ceea ce inseamna ca invata strategii prin care sa influenteze si la varsta adulta comportamentul celorlalti pentru a-si indeplini nevoile. Prin urmare, daca nevoile noastre de dezvoltare ar fi indeplinite in mod sanatos, nu am avea de ce sa recurgem la manipulare. In relatiile dintre adulti, fenomenul are loc mult mai subtil. Vorbim de adulti care nu depasesc faza de indreptatire caracteristica copilariei, care au impresia ca a-si indeplini nevoile este un drept care le permite sa incalce drepturile si libertatile altora. Ei nu reusesc sa-si dezvolte empatia, necesara pentru dezvoltarea unor relatii bazate pe reciprocitate, asa ca intra in relatii disfunctionale, bazate pe control. Orice tentativa de a-l controla pe celalalt are loc intr-un raport de putere. Spre exemplu, un parinte este mai puternic decat un copil si poate sa-i fixeze limite necesare de comportament, insa aici nu exista o relatie de reciprocitate ci de dependenta. Copilul depinde de parinte pentru supravietuire si dezvoltare. Cu toate acestea, un parinte care abuzeaza de puterea lui (de exemplu, fixeaza limite cu brutalitate ) intra intr-un rol manipulativ de persecutor, iar copilul devine o victima. Un parinte care se foloseste de copilul lui pentru a-si indeplini nevoile intra intr-un rol manipulativ de victima, iar copilul devine un salvator. De foarte multe ori, parintii se regasesc in acest rol de victima, predand copilului responsabilitati peste puterile sale. Nu i se permite sa-si vada propriile limite si sa se simta acceptat pentru ce este. Singurul mod in care se va simti valoros este daca va fi util. Prin urmare, sub pretextul de a fi de folos, va incerca sa-i tina pe ceilalti dependenti de el sau de ea in relatiile pe care le creeaza ca adult. Mai devreme sau mai tarziu, cineva se va simti frustrat cu rolul sau. Fiecare dintre noi are nevoie de autonomie. Aceasta nu va fi niciodata satisfacuta daca furam puterea altora ca agresori, daca predam puterea altora ca victime sau daca preluam puterea altora ca salvatori. Va incepe o lupta pentru putere care ori va duce la ruptura relatiei, ori va crea conflicte interminabile si suferinta. Tocmai din acest motiv, este esential sa ne uitam in interior, sa sapam adanc pentru a descoperi care sunt ranile noastre, ce nevoi n-au fost indeplinite si cum ne provoaca in prezent suferinta. Numai in felul acesta putem descoperi ca nu e necesar sa cautam puterea la altcineva, ca avem propriile resurse pe care le putem folosi pentru a avea grija de noi in prezent, ca putem construi relatii bazate pe incredere si respect reciproc.