Iubirea, emotie sau comportament?

Emoţiile sunt ca vremea. Se schimbă mereu! Iubirea este o emoţie complexă care cuprinde mai multe elemente. Unii cercetători consideră că iubirea este o emoţie de sine stătătoare, iar alţii consideră că iubirea cuprinde toate emoţiile de bază. Atunci când iubim, putem simţi bucurie, tristeţe, furie, surpriză, ruşine, adesea toate în acelaşi timp.

Indiferent de cât de minunat este partenerul de viaţă, indiferent de cât de încântătoare este relaţia, sentimentele iniţiale de iubire se vor schimba. Acesta nu este, însă, un motiv de îngrijorare pentru că respectivele sentimente nu vor dispărea iremediabil, ele vor apărea şi apoi vor dispărea din nou şi din nou, se vor afla într-o continuă schimbare. Acest proces este valabil pentru fiecare emoţie pe care o trăim, fie că vorbim despre anxietate, deprimare, ruşine. Nicio emoţie nu rămâne pentru totdeauna.

Referitor la relaţiile intime, este folositor să ne aducem aminte de faptul că orice relaţie presupune, pe lângă partea frumoasă, încântătoare, fascinantă şi o doză de durere şi stres. Această ideea vine în contradicţie cu mesajul filmelor, romanelor, starurilor, poeţilor şi a poveştilor copilăriei, care ne îndeamnă să credem că există un partener perfect, o persoană potrivită din aproape toate punctele de vedere, dacă nu chiar toate, care ne aşteaptă pe fiecare dintre noi i că fără această persoană suntem insuficienţi, incompleţi şi condamnaţi la o viaţă de mâna a doua. Iar dacă găsim această persoană, ne vom îndrăgosti şi vom rămâne îndrăgostiţi pentru totdeauna fără eforturi şi preocupare pentru relaţie.

A te îndrăgosti este uşor, a rămâne îndrăgostit este o adevărată provocare! Există o mulţime de convingeri care ne sabotează relaţiile intime.
Prima convingere se referă la faptul că pentru fiecare dintre noi există un partener perfect. Unii dintre noi conştientizăm absurditatea acestei idei, însă, cu toate acestea, ne este greu să renunţăm la ea. Avem dificultăţi datorită faptului că adesea facem comparaţii între partenerul nostru şi cel ideal sau între lucrurile pe care le cunoaştem despre partenerul nostru (din interiorul relaţiei) şi imaginea pe care ne-o prezintă cei din jur, datorită comparaţiilor dintre actualul partener şi fostul partener, cu care am avut o relaţie, dar care nu a mers, etc.

Totuşi, renunţarea la această idee nu înseamnă că dacă suntem într-o relaţie trebuie să fim mulţumiţi cu ea aşa cum este, să ne resemnăm, chir dacă această relaţie nu ne satisface. Sugestia mea este să nu ne resemnăm cu ceea ce avem doar pentru ca, poate, nu vom găsi altceva mai bun. Cât mai degrabă să privim în interiorul nostru şi să conştientizăm consecinţele acestei convingeri, precum şi suferinţa, dezamăgirea, frustrarea pe care le trăim, să observăm toate judecăţile pe care le facem în legătura cu partenerul şi cu relaţia şi să observăm modul în care acestea ne ajută să avem relaţia pe care ne-o dorim.

A doua convingere se referă la faptul că partenerul (a) ”mă completează”. Dacă credem în această convingere şi acţionăm din perspectiva faptului că suntem incompleţi fără partenerul nostru, atunci creăm condiţiile ideale pentru o serie de probleme. Vom ajunge să dăm dovadă de dependenţă, să ne agăţăm de partener, să ne fie teamă de a fi singuri (lucru care, cu siguranţă, nu ajută la dezvoltarea unei relaţii sănătoase şi vitale), sau să avem alte comportamente dăunătoare relaţiei.

Bineînţeles că acest lucru nu înseamnă că într-o relaţie trebuie să fim independenţi 100%. Nici această variantă nu este folositoare. Într-o relaţie de succes există o interdependenţă, mai degrabă decât dependenţă sau independenţă. Pentru ca partenerii să se simtă în siguranţă, au nevoie să ştie că se pot baza unul pe celălalt.

Fiecare dintre noi este complet chiar încă dinainte de a intra într-o relaţie. Într-o relaţie avem ocazia să împărtăşim calităţile, abilităţile, cunoştinţele şi posesiunile noastre spre binele nostru şi al relaţiei.
A treia convingere se referă la faptul că iubirea ar trebui să fie uşoară. Aceasta convingere vine cu o serie de gânduri precum: ”dacă m-ar iubi ar şti ce îmi doresc”, ”dacă trebuie să mă îngrijesc de relaţie pentru ca aceasta să meargă, asta înseamnă că nu ne potrivim”, etc.

Este destul de interesant, deoarece dacă stăm să reflectăm vom ajunge, cu siguranţă, să conştientizăm non-sensul acestei convingeri.
Atunci când trăim într-o relaţie intimă pentru o perioadă mai lungă de timp cu o altă persoană, inevitabil vom descoperi că are: a) emoţii, sentimente, şi gânduri diferite; b) interese diferite; c) expectanţe diferite cu privire la sarcinile casnice, sex, bani, religie, creşterea copiilor, sărbători, echilibrul dintre muncă şi relaxare, precum şi ce înseamnă timp de calitate; d) stiluri diferite de comunicare, negociere, de exprimare personală; e) reacţii diferite cu privire la lucrurile care îi produc bucurie, tristeţe, dezgust; f) dorinţă sexuală diferită, nivel de energie diferit; g) standarde diferite de curăţenie şi ordine; h) prieteni şi rude pe care nu le agreăm; i) obiceiuri de o viaţă, ritualuri care ne irită; şi multe alte aspecte ce ţin de istoricul de viaţă.
Şi atunci iubirea, ar trebui să fie …uşoară!

Relaţiile nu sunt uşoare, deoarece este nevoie de comunicare, negociere, compromis şi o doză foarte mare de acceptare a diferenţelor; necesită şi o deschidere mare şi exprimarea dorinţelor şi nevoilor personale într-un mod asertiv, iar în unele situaţii (în care starea noastră de sănătate sau valorile noastre cardinale sunt în pericol) un refuz categoric de a ajunge la un compromis.
Bineînţeles că în multe relaţii, partenerii au multe lucruri în comun, fie că vorbim despre valori, hobby-uri sau alte aspecte. Însă, indiferent de gradul de asemănare, tot vor exista diferenţe. Iar unele dintre aceste diferenţe vor fi o provocare pentru relaţie.

A patra convingere se referă la ”iubire fără sfârşit”. Oare există aşa ceva? Răspunsul este depinde! Depinde de modul în care definim iubirea! Dacă definim iubirea ca o stare emoţională, care conţine un mix de emoţii, gânduri şi senzaţii, atunci răspunsul este nu. Emoţiile nu durează foarte mult. Întocmai precum norii se schimbă în permanenţă, se contractă, se extind şi apoi reapar, tot aşa şi emoţiile noastre. Astfel, atâta timp cât definim iubirea ca o emoţie, ea nu poate fi fără sfârşit. Este nevoie de o precizare: la începutul relaţiei, trăirile iubirii sunt mult mai intense, durează mai mult şi revin mai uşor în atenţia noastră.

Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când suntem îndrăgostiţi este ca şi cum am fi sub influenţa drogurilor. Suntem sub influenţa unor substanţe endogene, neurotransmiţători care ne influenţează percepţia şi comportamentul.
În creierul celor îndrăgostiţi se observă o secreţie mai mare de dopamină, noradrenalină, testosteron şi serotonină. Sub influenţa acestor substanţe se observă o suspendare a raţiunii. Acest lucru se întâmplă deoarece natura îşi doreşte să procreăm şi să creştem diversitatea genelor.

O secreţie mai mare de dopamină ne focalizează atenţia asupra recompensei, ne face să ne dorim să ne întoarcem din nou şi din nou asupra acestui lucru care ne face plăcere..
Noradrenalina ne păstrează atenţia focalizată asupra persoanei pe care o dorim, de care suntem interesaţi.
În perioada îndrăgostirii se observă şi o scădere a nivelului de serotonină. Serotonina este foarte bună în a gestiona anxietatea şi obsesiile. Astfel încât această scădere se asociază cu păstrarea persoanei în mintea noastră şi după ce ne-am încheiat întâlnirea, pentru a nu o uita. Ajungând acasă mintea noastră se focalizează pe persona iubită, pe aspectele ei pozitive, lucru care ne va îndemna, în asociere cu creşterea de dopamină, să stabilim o nouă întâlnire. Astfel anxietatea este un element esenţial al stabiliri unei relaţii. Fără această parte, îndepărtarea de partener ar însemna uitare sau despărţire.

În momentul în care această perioadă trece, avem percepţia unei pierderi şi putem foarte uşor să tragem concluzia că ”din moment ce nu mai am aceleaşi trăiri, acest lucru înseamnă că nu este partenerul potrivit şi că ar trebui să caut în altă parte”.

Spuneam mai sus că ne putem raporta la iubire ca la o emoţie, iar acest lucru ne prezintă una dintre caracteristicile emoţiilor, şi anume faptul că acestea se află în continuă schimbare. Însă ne putem raporta la iubire şi ca la o acţiune sau ca la un comportament. Dacă procedăm în acest fel, ne ancorăm comportamentul la valorile noastre cu privire la cine ne dorim să fim în relaţie. Dacă procedăm astfel, atunci iubirea este nesfârşită, indiferent de certurile şi nemulţumirile care apar.

În încheiere, este important de reţinut faptul ca atunci când ne pregătim să intrăm într-o relaţie sau dacă ne aflăm deja într-o relaţie, să conştientizăm influenţa convingerilor nesanatoase asupra perspectivei noastre cu privire la viaţa de cuplu, precum şi faptul că iubirea este ca un val care vine şi pleacă, dar dacă ne îngrijim de relaţie aceasta este mereu prezentă.