Înţelegerea şi rezolvarea problemelor relaţionale

Pentru a ilustra ceea ce deseori se întâmplă când o persoană se asociază îndeaproape cu o alta care are perturbări serioase, putem lua în considerare următorul caz: O femeie de 32 de ani, măritată de şapte ani, avea un soţ care nu realiza nimic special în relaţia de cuplu iar în această perioadă nu a sprijinit-o nici din punct de vedere financiar. Plătea chiria şi mâncarea, stătea acasă şi citea în acele puţine seri când nu participa la întâlnirile numeroaselor organizaţii de care aparţinea şi întreţinea relaţii sexuale cu ea cam o dată pe lună. Altfel, nu făcea nimic pentru a-şi merita numele de soţ: să ajute sau să se joace cu cei doi copii, să-şi ducă soţia la un spectacol, să-i povestească ce se întâmplase la birou, să discute cu ea ultimele ştiri – nu a făcut nimic din toate acestea. Şi totuşi, când am vorbit cu el, nu a văzut nimic neobişnuit în mariajul său, nu a înţeles de ce soţia lui se simţea atât de nefericită şi credea cu sinceritate că aveau o relaţie bună, confortabilă.

Acest soţ avea o problemă serioasă. Simţea o frică atât de mare în a face orice în afara unei rutine foarte simple şi rigide, încât trăia o existenţă extrem de redusă şi avea idei distorsionate referitoare la ceea ce constituia un mariaj bun.

Ce putea face soţia? Atunci când mi-am dat seama de problema soţului ei, am ajutat-o să identifice posibilele soluţii şi astfel a conştientizat că putea face unul din patru lucruri:
- să caute să divorţeze sau să se separe
- să-şi încurajeze partenerul să primească tratament psihoterapeutic
- să facă un compromis şi să îl accepte pe soţul ei aşa cum era, netratat şi să continue să trăiască cu el
- să înveţe cum să facă faţă problemei cu care se confruntă soţul.

De obicei, în cazuri ca acestea, clienţii văd prima dintre cele patru alternative drept indezirabilă sau nepractică, din moment ce separarea sau divorţul, mai ales când sunt implicaţi copii, înseamnă dureri de cap şi neplăceri. Văd cea de-a doua alternativă dezirabilă dar nefezabilă, deoarece partenerul va refuza să accepte tratamentul psihoterapeutic. Cea de-a treia situaţie, cea de compromis, ar însemna să meargă mai departe în situaţia actuală, dar aceasta este foarte departe de o stare autentică acesta fiind şi motivul pentru care s-a apelat la psihoterapie. Astfel, cea de-a patra alternativă, de a învăţa cum să facă faţă situaţiei problematice cu care se confruntă soţul şi de a evita să fie aduşi pe marginea disperării, reprezintă o opţiune deopotrivă dezirabilă şi practică.

Pentru a o ajuta pe soţie să încerce această soluţie am dezvoltat o strategie care îi poate spune ce să facă pentru a putea trăi cu succes alături de o persoană cu o astfel de problemă.

De exemplu, am ajutat-o pe soţie să-şi vadă soţul ca pe o persoană extrem de înfricoşată şi nesigură, care considera că suferise serios în relaţiile cu mama sa şi cu cele două prietene anterioare şi, drept consecinţă, nu se simţea dispus să se implice emoţional cu oricine altcineva şi cu atât mai puţin să retrăiască experienţa respingerii şi sentimentul de a fi „distrus”. Când soţia sa a înţeles acest lucru şi a continuat să îi ofere căldură şi securitate în ciuda răcelii lui iniţiale, gradual el s-a dezgheţat, s-a apropiat considerabil de ea, şi-a asumat şi el din riscurile implicării emoţionale şi a manifestat un devotament mai profund.

Această situaţie caracterizează nu problemele ce asediază persoanele care trăiesc alături de cei cu dificultăţi, ci alegerile cu care ei se confruntă. Căci, atunci când trăiţi lângă un astfel de partener, rudă, prieten sau asociat cu perturbări constante, de obicei aveţi nenumărate variante greşite şi numai una sau două corecte. Fie alegeţi să ajutaţi această persoană să nu mai fie atât de perturbată, aşa încât să se poată trăi mai uşor alături de ea, fie, dacă nu vreţi sau nu puteţi să faceţi acest lucru, alegeţi să trăiţi alături de ea în ciuda tulburărilor continue, cu un minimum de suferinţă pentru dumneavoastră. În unele circumstanţe, puteţi folosi o combinaţie a acestor două abordări.

În încercarea de a vă ajuta cum să trăiţi cu succes alături de o persoană dificilă, psihoterapia ar putea să vă ofere şi unele imagini profunde asupra dumneavoastră şi asupra propriilor tendinţe dificile sau problematice. Căci una dintre cele mai bune modalităţi de a vă cunoaşte pe dumneavoastră înşivă provine din înţelegerea şi ajutorarea celorlalţi.

Prin urmare, a-i înţelege pe ceilalţi deschide deseori drumul către a ne înţelege pe noi înşine. Iar înţelegerea dificultăţilor şi perturbărilor celorlalţi uşurează bătălia dusă pentru a ne înţelege propriile dificultăţi şi perturbări. Dacă trăim, aşa cum se pare, într-o eră şi o cultură în care perturbările emoţionale înfloresc, este preferabil să acceptăm faptul că noi înşine am putea avea un anumit grad de perturbare. Şi, în plus, trecem prin viaţă întâlnind şi deseori implicându-ne în încurcăturile celorlalţi.