Iluzia îndrăgostirii - ataşamentul şi dependenţa faţă de partenerii abuzivi

Primul aspect de la care pornim în direcţia explicării acestei situaţii patologice este copilăria perturbată şi traumatizantă. Astfel, neglijarea şi nesatisfacerea nevoilor de dependenţă ale copiilor şi înlocuirea acestora cu un tratement abuziv, agresiv şi totalitar va produce daune majore în dezvoltarea personalităţii lor.

O persoană aflată într-o astfel de situaţie de neglijare, nesatisfacere şi abuz se va întoarce mereu la cel care o înjoseşte şi o abuzează – iar dacă în copilărie a fost vorba de indiferenţa sau absenţa unui părinte, atunci persoana se va întoarce mereu la un partener care o ignoră sau care nu-i acordă atenţie sau i se vor părea mai atrăgătoare astfel de persoane, reci şi distante, confundând astfel siguranţa de sine şi încrederea de sine cu răceala afectivă, indiferenţa şi detaşarea.

Copiii abuzaţi, neglijaţi sau abandonaţi vor fi, în mod paradoxal, mai ataşaţi de părinţii lor decât copiii normali, iar ulterior vor deveni dependenţi afectiv de partenerii lor reci, neglijenţi şi abuzivi datorită faptului că în mod inconştient vor recunoaşte un model familiar, care la un moment dat le-a fost foarte aproape şi le-a conferit o stabilitate patologică. Conform acestui model psihologic, evenimentele timpurii ale relaţiei dintre bebeluş/copil şi persoana care îl îngrijeşte reprezintă piatra de temelie pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului. Astfel sunt puse în funcţiune mecanisme interne importante pentru ataşamentul copilului şi devotamentul acestuia faţă de părinţii care, în realitate l-au maltratat şi l-au neglijat. Aceste mecanisme vor fi puse în funcţiune şi la vârsta adultă, situaţie în care o persoană ignorată, neglijată, abuzată şi abandonată se va întoarce cu obstinaţie la persoana care îi poate furniza constant aceste stări.

Aceste situaţii perturbate sunt posibile deoarece Eul, ca entitate a personalităţii care conţine percepţiile şi opiniile noastre şi ale persoanelor din jurul nostru este malformat, slab conturat şi imatur dezvoltat. Eul mai conţine, de asemenea, o serie de emoţii şi abilităţi cognitive care, în condiţii corespunzătoare de dezvoltare, se maturizează pentru a forma funcţionarea completă a personalităţii adulte. Astfel Eul din timpul copilăriei poate fi împiedicat să-şi dezvolte funcţiile sale mature datorită diverselor comportamente parentale disfuncţionale precum: slaba receptivitate faţă de semnalele şi nevoile copilului, preocuparea şi acordarea scăzută la copil, agresivitatea, critica, lipsa încurajărilor, nemulţumirea, lipsa unuia dintre părinţi şi implicarea exagerată a celuilalt, lipsa conversaţiilor cu părintele – moment în care copilul se simte devalorizat, nesigur, neacceptat – rigiditatea, ridiculizarea.

Toate aceste elemente influenţează negativ dezvoltarea personalităţii copilului în sensul apariţiei unei personalităţi adulte care va fi mereu atrasă şi dependentă inconştient de persoane reci, abuzive şi insensibile care la rândul lor au avut probleme relaţionale majore dar de o altă factură (vom da explicaţia într-un articol viitor) şi au devenit astfel abuzatoare, totalitare şi dominatoare. Se va crea astfel o simbioză patologică între călău şi victimă.

Astfel de relaţii abuzive sunt întâlnite la tot pasul iar persoanele implicate şi cele care fac parte din contextul de viaţă al acestor persoane vor interpreta în mod eronat situaţia ca fiind o dragoste nebună, o pasiune puternică, un foc aprins între cei doi, un sentiment profund de îndrăgostire pe când, de fapt şi de drept, nu putem vorbi decât despre iluzia îndrăgostirii.