Gelozia - sentiment "nobil" sau patologic?

Interesul faţă de gelozie ca fenomen psihologic este destul de crescut, mai ales că există opinii atât de divergente în legătură cu existenţa sentimentelor ce însoţesc această stare. Gelozia există pe toate palierele relaţionale, însă articolul de faţă se referă la gelozia în cadrul relaţiilor romantice.

Gelozia în cadrul relaţiilor romantice se referă la un complex de gânduri, emoţii foarte puternice şi acţiuni care derivă de aici ce apar atunci când relaţia este ameninţată de un potenţial rival. Se pare că ea este mai frecventă în acele culturi sau medii în care relaţiile sexuale sunt acceptabile doar în cadrul patului conjugal, iar relaţiile extraconjugale sunt puternic damnate sau în mediile unde se pune foarte mare accent pe proprietatea personală.

Există mai multe teorii ce încearcă să explice gelozia. Prima este cea evoluţionistă, care spune că este mai probabil ca un bărbat să simtă gelozia în faţa unei potenţiale infidelităţi sexuale, fapt exprimat prin imposibilitatea masculului de a avea certitudinea că puiul pe care-l creşte este al lui. În acelaşi fel, femeile având certitudinea maternităţii, nu ar fi atât de receptive în faţa infidelităţii sexuale, ci par a fi predispuse la gelozie în faţa infidelităţii emoţionale, întrucât femeia ancestrală se temea ca masculul ei să nu ducă resursele necesare traiului unei ale femei.

Cercetările mai recente însă pun mai puţin accentul pe diferenţele între masculin sau feminin, însă aduc în prim plan factori care ţin de personalitate sau tipul de ataşament. Gelozia poate fi normală sau mai bine zis, cu funcţie adaptativă, atâta vreme cât produce efecte benefice asupra cuplului şi a partenerilor ca indivizi sau poate fi anormală, iar aici ne referim mai ales la gelozia morbidă, patologică.

Gelozia poate fi considerată adaptativă când produce un semnal de alarmă asupra partenerilor, care îşi vor schimba atitudinea şi comportamentele în beneficiul cuplului. Astfel, un partener care simte că celălalt preferă compania altor oameni pentru a întreprinde anumite activităţi, ar putea încerca să participe la acele activităţi la care era absent până atunci, cei doi ajungând astfel că petreacă mai mult timp împreună şi deci, să elimine pericolul unei despărţiri. Pentru unele persoane, gelozia naivă a partenerilor este chiar o dovadă de dragoste din partea acestora, astfel încât ele primesc confirmarea că sunt apreciaţi şi doriţi de partener.

Dacă vorbim de gelozia anormală, Hansen & Zeng au realizat o clasificare: în gelozia morbidă, avem în vedere o teamă profundă care conduce la dezamăgire, depresie, furie extremă; gelozia suspicioasă este aceea în care un partener suspectează că ar exista o ameninţare la adresa relaţiei sale; gelozia simptomatică apare mai ales în cadrul unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofrenia; gelozia patologică are legătură cu stima de sine scăzută sau cu experienţele anterioare de infidelitate.

Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale (DSM IV) surprinde gelozia în cadrul tulburări delirante, atunci când “tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţul sau soţia sau amanta/ amanul este infidel/ă. La această convingere se ajunge fără cauză cuvenită şi se bazează pe inferenţe incorecte susţinute cu mici fărâme de probe care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul. Individul cu delir îşi confruntă de regulă partenerul şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (restrânge autonomia partenerului, îl urmăreşte în secret, investighează presupusul amant sau amantă, îşi atacă partenerul).”

Psihiatrii australieni Gordon Parker şi Elaine Barrett sugerează că gelozia morbidă ar fi o formă a personalităţii de tip obsesiv- compulsiv şi argumentează prin faptul că au obţinut rezultate bune în tratamentul geloziei morbide cu aceleaşi substanţe ce dau rezultate bun şi în cazul tulburării obsesiv- compulsive.

O teorie foarte larg răspândită în ultima perioadă este cea a explicării geloziei prin tipul de ataşament care caracterizează relaţiile. Teoria ataşamentului a fost formulată de John Bowlby şi porneşte de la rolul părinţilor, mai ales în primii ani de viaţă, în determinarea modului în care copiii se vor dezvolta. Cele trei tipuri principale de ataşament prezentate prima dată de Ainsworth şi colaboratorii ei în 1971 sunt: ataşamentul caracterizat de siguranţă (în care individul are încredere că părintele său va fi disponibil şi îi va oferi ajutorul dacă se va confrunta cu situaţii potrivnice); ataşamentul caracterizat de anxietate şi rezistenţă (copilul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau că-l va ajuta în cazul în care va îi va solicita şi de aceea este predispus în permanenţă la anxietatea de separare, tinde să se agaţe şi să manifeste reticenţă în explorarea mediului) şi ataşamentul caracterizat de anxietate şi evitare (în care individul nu are încredere că dacă va căuta protecţie i se va răspunde, el se aşteaptă a fi refuzat categoric. El încearcă să-ţi trăiască viaţa fără iubirea şi sprijinul celorlalţi).

Preluând bazele teoriei ataşamentului, Levy a studiat conceptul în cadrul relaţiilor şi a constatat că există din acest punct de vedere ataşament de respingere şi sigur. O persoană cu ataşament de respingere nu valorizează faptul de a fi într-o relaţie, el preferă în schimb şi ţine foarte mult la a independenţa sa. O persoană cu ataşament de tip sigur se simte confortabil în cadrul relaţiei, în interdependenţă. Se pare că există o posibilitate mai ridicată ca cei cu ataşament sigur să fie mai deranjaţi de infidelitatea emoţională, iar cei cu ataşament de respingere să fie deranjaţi mai degrabă de infidelitatea sexuală.

Un alt cercetător - Guerrero (1995) a studiat şi a enumerat acele expresii care caracterizează gelozia, acele comportamente cu valoare comunicativă. Astfel, cele mai frecvente comportamente generate de gelozie sunt:
- Supravegherea partenerului şi restricţionarea acestuia de a participa la diverse activităţi independente;
- Comportamente compensatorii, ce au menirea de a restabilii relaţia, de a repara;
- Încercări de a manipula partenerul prin contra-gelozie sau inducerea sentimentului de vinovăţie;
- Confruntarea rivalului, în vederea avertizării acestuia cu scopul evitării contactelor ulterioare cu partenerul său;
- Comportamente violente, violenţă prin lovirea obiectelor; pot lua forma unor accese de furie au în mijlocul conflictului deschis cu partenerul;
- Prezentarea unor gesturi ce semnifică posesiunea în public, cu scopul de a-şi marca teritoriul să a-i avertiza pe ceilalţi că persoana de lângă îi aparţine;
- Defăimarea adversarului, realizarea diferitelor afirmaţii negative la adresa rivalului în faţa partenerului sau a altor persoane;
- Ameninţarea relaţiei, afirmarea că va părăsi relaţia şi partenerul de viaţă sau că va comite, la rându-i, infidelitate.

În concluzie, nu putem vorbi de „nobleţe” în cazul geloziei, întrucât ea provoacă cel puţin unei persoane din relaţie sentimente negative, de disconfort. Să consideri că gelozia este doar o dovadă de dragoste sublimă, care te măguleşte ar sublinia o problemă de stimă de sine la propria persoană. Cu alte cuvinte, putem încadra gelozia în două categorii mari: normală şi anormală. Gelozia morbidă poate fi periculoasă pentru oricare membru al relaţiei, inclusiv pentru individul- rival; în numeroase studii, gelozia este considerată a fi în topul trei al motivelor pentru comiterea crimelor premeditate.


Bibliografie:
„The Evolution of Jealousy” by Christine R. Harris, American Scientist, Volume 2, 2004
„The Experience and Expression of Romantic Jealousy in Same-sex and Opposite- sex Romantic Relationship” research by Jennifer Bevan& Pamela J. Lannutti, Communication Research Reports, Volume 19, nr. 3, p 258- 268
„Lovestyles and attachment styles compared: Their relations to each other and to various relationship characteristics” by Levy, M.B., & Davis, K.E. Journal of Social and Personal Relationships, 1988
„O bază de siguranţă” de John Bowlby, Editura Trei, Bucureşti, 2011
DSM IV- TR, Asociaţia Psihiatrilor liberi din România, Bucureşti, 2003