Dragostea virtuala

In mitologia greaca, originalul Pygmalion, a fost un sculptor celebru ce desconsidera cu ardoare femeile, fiind insa nevoit sa le accepte din nevoie, ca pe niste obiecte ale dispretului sau, dorind cu certitudine una cu care sa-si imparta patul. Asa ca, profitand de talentele sale creatoare a mestesugit o statuie de femeie, facand-o mai frumoasa decat ar fi putut fi vreodata vreuna. Si, bineinteles Pygmalion a sfarsit prin a se indragosti de propria lucrare, pe care a numit-o Galateea si pe care a coplesit-o cu flori, cristale, pasari de companie si haine.

Pygmalion era acum profund indragostit si se ruga neincetat la Venus pentru o sotie exact ca fata de fildes. Intr-o noapte, fildesul se inmuie si cand Pygmalion i-a sarutat buzele a simtit ca acestea se incalzesc, apoi Galatea a rosit, ochii i s-au deschis si o casatorie a urmat in scurt timp.

Daca viata ar putea imita mitul….de fapt, chiar o face, dar numai pana la un punct. Asa cum am vazut si in articolul anterior, cand suntem indragostiti, credem ca respectiva persoana este foarte speciala, dar de fapt totul este o creatie in mintea noastra, a unei imagini despre respectiva persoana, astfel incat sa ne poata oferi exact ceea ce avem nevoie.

In acest sens, a ne indragosti inseamna a trece cu vederea imperfectiunile pe care, de altfel, suntem mult prea dornici sa le observam. De exemplu, un nas mare, inceput de chelie, burtica, coapse mari, ego puternic, sau alte trasaturi fizice si de personalitate, sunt toate irelevante atunci cand ne indragostim.

Cand mergem la o intalnire si apoi decidem ca nu este persoana potrivita, de obicei explicam prin: „Nu este suficient de inteligent/a” sau „Nu e destul de ambitios/ambitioasa” si astfel refuzam cu incapatanare sa ignoram deficientele celeilalte persoane. Dar cand ne indragostim, nu numai ca ignoram deficiente de acest gen, dar mai si exageram, elaborand si inventand trasaturi pozitive, caracteristici evidente numai pentru noi.

Sindromul Pygmalion, dus la extrema, este de obicei o caracteristica principala a dragostei virtuale. Suntem indragostiti de o constructie prefabricata a propriei creatii, care nu are nici o legatura cu adevarata persoana ce ne intalnim.

Din pacate aceste lucruri, nu le constientizam suficient de devreme in relatie, pentru ca inconstient alegem oameni si situatii care complica realitatea.
In cazul dragostei virtuale, „oameni si situatii” de mai sus implica de cele mai multe ori, o relatie la distanta.

Distanta nu inseamna doar ca iubitul/iubita e plecata in alt oras, ci poate insemna si o persoana distanta care nu isi poate lua un angajament.

Cateva indicii ce sugereaza un tipar de dragoste virtuala:
- Nu va dati seama de dificultatile relatiei de la inceput ceea ce sugereaza ca nu va luati in serios reciproc si/sau nu vreti sa aveti de-a face cu realitatea situatiei.
- El/ea nu isi urmeaza planul de a te vizita mai des in cazul in care relatia se desfasoara la o distanta geografica, indicand ca relatia nu este o prioritate si tu faci toate vizitele indicand o lipsa de reciprocitate.
- Stabiliti o legatura intima de dependenta inainte de a va cunoaste cu adevarat unul pe celalalt.
- Va simtiti mai confortabil cand comunicati virtual (telefon, mail, facebook…) decat atunci cand comunicati fata in fata si aveti contact direct cu partenerul/partenera.

Cand vine vorba de iubire si de relatiile pe care le avem, suntem norocosi daca facem aceasi greaseala de maxim doua ori, insa in acest tipar de dragoste distructiva, actioneaza o combinatie letala: este foarte important pentru noi sa gasim iubirea si totusi suntem capabili sa ne ducem in eroare la infinit, in legatura cu emotiile noastre. Cu alte cuvinte, greselile noastre se deghizeaza asa ca pana nu ne dam seama cum opereaza ele, sau de fapt cum operam noi, suntem condamnati sa le repetam.
Din cauza repetitiei nu vom putea depasi sau infrunta istoria niciodata, dar putem inceta sa o repetam daca suntem dornici sa invatam din ea.

In contextul nostru, cum cele sapte tipare de dragoste esuata sunt interrelationate, trebuie sa fim constienti nu numai de istoria iubirii noastre virtuale ci a tuturor tiparelor noastre de relatii.

Multi dintre noi raman in relatii nesanatoase, considerand ca e mai bun ceva decat nimic. Problema e ca daca continuam sa ne angajam in tipare vechi, chiar si atunci cand suntem deschisi sa cunoastem oameni noi, nu facem decat sa pierdem timpul si mai mult decat atat, reimprospatam aceste tipare, comportamental, emotional si chiar biologic prin intarirea conexiunilor neuronale existente care ghideaza aceste tipare. Dar, daca in adancul nostru stim ca „nu e bine pentru noi”, e greu sa renuntam la asta in vederea unui prim pas ce consta in incetarea relatiilor pentru un timp si explorarea relatiilor ce initial ni s-au parut gresite.

Va urma al treilea articol „Dragostea unilaterala”.


Bibliografie:
Alon Gratch, Dacă dragostea ar putea gândi. Cum să-ţi foloseşti mintea pentru a-ţi ghida inima