Terapia narativă de cuplu

Astăzi vă invitam să reflectaţi asupra temei din aceasta lună, Şcoala narativă de cuplu.

Autorii acestui curent sunt Jill Freedman şi Gene Combs, un cuplu deosebit pe care am avut privilegiul să-l cunosc personal şi să particip la workshop-urile lor în 2005 în cadrul unui Congres Internaţional al Terapiei de familie în Olanda.

Din start, mix-ul dintre blândeţea si fermitatea discursului lor, m-au cucerit. Cu o atitudine autentică, simplă şi deschisă au dat tuturor participanţilor cheia relaţionării cu un cuplu din perspectiva terapiei narative. Voi trezi curiozitatea voastră cu câteva recomandări pe care ei le dau terapeuţilor în sensul de a reflecta asupra propriilor lor acţiuni şi discursuri interioare şi de a le lăsa să evolueze în permanenţă, pentru a nu deveni autolimitative. Jill Freedman şi Gene Combs şi-au ancorat terapia în construcţionismul social şi postmodernism. Subliniază mereu în cărţile lor, felul în care practica clinică e puternic influenţată de atitudinile legate de societate, discursul social dominant şi miturile care populează conştiinţa socială la un moment dat. Sper că acest scurt preambul să vă deschidă gustul spre studiul acestui curent în terapia sistemică.

Iată întrebările lor, ca nişte porţi deschise către tine, terapeutul în permanentă reconstrucţie şi schimbare:

Cer eu clienţilor mei să-mi descrie mai mult decât o realitate?
Ascult, ca şi cum aş vrea să înţeleg cum a fost construită social realitatea experienţială a acestei persoane?
Limbajul cui este “privilegiat” aici? Fac eforturi să accept şi să înţeleg descrierea lingvistică a acestei persoane? Dacă îl corectez sau accentuez felul meu de exprimare, oare de ce fac asta? Care sunt efectele diverselor diferenţieri lingvistice care apar în conversaţia terapeutică?
Care sunt poveştile care sprijină poveştile acestei persoane? Există poveşti dominante care ar oprima sau limita viaţa acestei persoane? Ce poveşti neglijate, marginalizate aud acum? Sunt ele cumva chei ale unor poveşti marginalizate care încă nu au fost spuse? Cum aş putea invita această persoană să se angajeze într-un act de ‘’insurecţie a cunoştinţelor ’’ în jurul acestor poveşti marginalizate?
Mă focusez mai mult pe înţeles decât pe “fapte”?
Evaluez (eu) această persoană sau o invit să evalueze o gamă largă de lucruri (cum merge terapia, direcţii preferate în viaţă) ?
Îmi plasez opinia în experienţa mea personală? Sunt transparent legat de contextul meu, valorile şi intenţiile mele astfel încât, acea persoană poate evalua efectele subiectivismului meu?
Sunt prins în capcana gândirii patologizante sau normative? Definim problemele colaborativ, bazându-ne pe ceea ce este problematic în experienţa acestei persoane? Mă ţin la distanţă de ipotezele şi teoriile de “tip expert” (care mă pun în poziţia de expert) ?
Aceste întrebări sunt extrase din cartea “Narrative Therapy. The Social Construction of Preffered Realities" pg. 40-41 (1996, A Norton Proffesional Book)
Terapia natativă de cuplu este abordată în curricula Şcolii Sistemice de Formare împreună cu alte curente terapeutice incitante ce oferă instrumente eficiente terapeutului care lucrează în contextul social actual.

Succes.

Pentru alte întrebări şi detalii ne puteţi contacta la contact@scoala-sistemica.ro sau la telefon 0742094746

Diana Ciubotaru formator Scoala Sistemică de Formare IAŞI