„Când agresivitatea este pozitivă” - atelier de dezvoltare personala
Agresivitatea poate fi recunoscută prin manifestarea competiţiei, prin lupta pentru supravieţuire, delimitarea proprietăţi, prin nevoia de perfecţiune şi de succes şi nu numai. Mediul însuşi ne provoacă în a fi agresivi în multe feluri, iar un mediu agresiv, de multe ori, poate fi experimentat ca ostil, dominator, frustrant, opresiv. Gândiţi-vă numai de câte ori vă simţiţi agresaţi de înţepăturile prietenilor sau colegilor, de aglomeraţia din jur, de certurile partenerului sau partenerei de viaţă sau de nemulţumirile familiei?
Manifestarea agresivităţii ne permite să ne simţim puternici şi uneori preferăm să fim dominatori. Alteori ştim că nu trebuie să fim agresivi şi ne reţinem agresivitatea într-atât încât nu o manifestăm deloc.
La acest atelier nu intenţionez să vorbesc despre pacea lumii şi despre cum am putea să facem lumea în care trăim mai bună, ci vă propun să luăm contact cu agresivitatea din noi şi din jurul nostru sau cu lipsa agresivităţii, în spaţiul securizant al grupului, şi să fim curioşi.
Vă propun să observăm ce efecte are manifestarea ori nemanifestarea agresivităţii noastre? Ce servicii ori ce deservicii ne aduce agresivitatea? Ce facem cu agresivitatea pe care o simţim în noi? Ce facem cu agresivitatea care ne influenţează din exterior? Ce alegem să manifestăm? Manifestăm puterea? Manifestăm neputinţa? Ce ne dorim să manifestăm?
Cum reacţionăm atunci când mediul este agresiv? Devenim agresivi? Ne pierdem în fundal, suferind? Ce mijloace avem pentru a face faţă agresivităţii noastre sau a celei din jur? Sunt aceste mijloace satisfacătoare? În ce situaţii simţim nevoia să fim agresivi? Ce ne animă? Ce sperăm să obţinem?
Sunt întrebări ale căror răspunsuri vă invit să le descoperim împreună, folosind tehnici de psihoterapie integrativă, manifestându-ne fiecare în aici şi acum.
Nimic din ceea ce facem nu este greşit sau corect. Ceea ce vă propun este să experimentăm, învăţând mai multe despre noi şi despre stilul nostru de a face faţă provocarilor mediului încercând să ne găsim propria putere şi starea de bine.
Cine coordonează?
Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut.
Când?
În data de 28.04.2015, de la ora 18:30
Durata întâlnirii: 2 ore şi 30 minute
Unde?
Calea 13 Septembrie nr.71, bl.69, sc.A, et.2, ap.5, interfon 5, sector 5, Bucureşti, in cadrul CONFIDENT CENTRU DE TRAINING & PSIHOLOGIE.
5 min de mers de la statia de autobuz „Piaţa Arsenalului” – autobuzul 385 (Unirii-Ghencea) sau 136 (Metrou Izvor-Leu), situata in apropierea hotelului Marriott. Repere: Hotel Marriott, Palatul Parlamentului – Senat, Mega Image, Centrofarm
Ce tarif?
50 lei/ persoană
Cum se fac înscrierile?
Trimiteţi un email în subiectul căruia să menţionaţi : „Când agresivitatea este pozitivă”, transmiţând numele, prenumele şi un număr de telefon pe adresa psihodadum@yahoo.com. Ulterior veţi primi un email de confirmare a înscrierii.
Contact pentru informaţii suplimentare: 0722 536 745
Alte articole:
- Seminar Sandplay Therapy - 1 octombrie 2011
- Formare in Psihologia Clinica
- Curs de optimizare si dezvoltare personala pentru adolescenti si tineri
- Terapie de grup: Programul pentru sanatate
- Terapie de grup in tratamentul dependentelor
- Atelier de dezvoltare personala pentru adulti
- Antrenament Autogen Schultz
- Autocunoastere si dezvoltare personala
- Depasirea dificultatilor in relatia de cuplu
- Workshop - Cum să ai o relaţie fericită şi de durată
- Grup dezvoltare personala- inscrieri pana la data de 01 februarie 2012
- Grup de Dezvoltare Personala pentru Copiii intre 7 si 10 ani
- Controlul anxietatii - atacuri de panica, fobii, stres, 27.01.2012
- Depasirea dependentei (de substante, jocuri, persoane, sex), 27.01.2012
- Ajuta si Alege Excelenta -NLP (programare neuro-lingvistica)
Secțiuni:
Cele mai accesate psihoteste:
- Test de personalitate cu imagini
- Test personalitate Jung - 16 tipuri
- Test EQ - inteligenta emotionala
- Vezi cat esti de destept - test amuzant
- Cat de vulnerabil esti la la stres?
- Gaseste cariera de vis
- Testarea emotiilor
- Dominanta creierului tau
- Cat de gelos(geloasa) esti?
- Vezi daca esti indragostit(a) cu adevarat
Articole recente:
- Tratamentul insomniei prin terapie cognitiv-comportamentală: o soluție eficientă pentru somnul tău
- Tratamentul anxietății prin terapie cognitiv-comportamentală
- Avantajele activității fizice pentru persoanele autiste
- Cum să gestionezi presiunea familială în privința deciziilor de viitor
- Diferența dintre realitate și halucinații: Înțelegerea distorsiunilor mintale
- Cum să scapi de depresie și anxietate prin sport
- Teama de a fi judecat pentru că mergi la terapie: Depășirea stigmatului
- Decizia de a merge singur în vacanță: Beneficii și considerații
- Cum să previi dependența de dispozitive electronice a copilului
- Abordări psihologice ale relației dintre infractor și victimă