Despre relații s-au scris, se scriu și se vor scrie multe. Subiectul relațiilor este un subiect destul de controversat și pare a fi mereu o sursă inepuizabilă de întrebări la care nu întotdeauna găsești răspunsul potrivit. Suntem oameni și interacționăm între noi. Iar relația, pare a fi de fapt, liantul important care ne unește. Fie că sunt relații de serviciu, prietenie, amiciție, iubire, parteneriale - de orice natură ar fi ea - relația ne aduce mereu împreună.

     Cum relaționăm? De obicei, prin vorbe. Comunicăm! Poate de aceea se spune mereu să fii atent la ce vorbești, pentru că, cuvântul, are o putere inimaginabilă! El poate clădi dar și distruge în același timp! Firește că mai sunt și alte moduri de a comunica, iar unul la fel de important, este și cel nonverbal. Gesturile, limbajul trupului, pot spune mai mult decât toate cuvintele din lume la un loc uneori. O simplă atingere, o simplă privire este suficientă în a te face a înțelege ceea ce cuvintele nu ți-ar fi putut spune poate niciodată.           

         Dar să revenim la povestea noastră. Nu știu dacă vouă vi s-a adresat vreodată întrebarea: „De ce nu pot avea și eu o relație sau de ce nu merge relația mea? Ce-mi lipsește? Unde greșesc? Eu am auzit însă de multe ori astfel de întrebări! Și încă o altă sumedenie de același tip. De regulă, le găsești mai mult la femei, în a căror voci simți dorul după o relație unică, o comuniune reală, o unire totală care să le inunde sufletul de fericire și împlinire. Toate bune și frumoase până aici.

        Dar cum ai raspunde, în timp ce tu îi povestești clientului din fața ta câte puțin din tainele relațiilor și într-un moment de pauză ți se pune întrebarea: „Dar de ce esti singură?" Ce răspuns ai putea da pe moment? Firește, spui politicos că el este acolo pentru a vorbi despre problema lui, nu a ta. Câteodată răspunsul pare a nu fi prea pe placul persoanei din fața ta, după care imediat de cum ai rămas singură, te trezești aruncată în vâltoarea gândurilor de tot felul. Încerci să dai o redefinire relației, să o reînțelegi…îți trimiți și mintea și sufletul „la drum"…să cerceteze, să caute motive și începi să afli pe rând că…

       …Ca orișice sistem în mișcare, afli că relațiile au început și ele drumul transformărilor, pentru că ea însăsi -relația - este o entitate de sine stătătoare. Întodeauna într-un cuplu vom avea trei elemente, cei doi plus relația în sine.

      …În această perioadă se redefinește însuși conceptul de relație! Însăși întreaga paradigmă relațională intră în schimbare!

    …Afli că între timp, oamenii au început să caute esența. Trecem de la ego la căutarea Sinelui. Trecem de la codependență, la relații autentice în care fiecare își are propriul loc, propria contribuție, propria creație. Este un sprijin, o împuternicire, o validare reciprocă în care învățăm ce înseamnă sacralitatea în relație, în a ne privi pe noi înșine și pe celălalt ca însăși Creația în manifestare, un tot unitar - inseparabil!

      Trecem dincolo de paradigma pragmatică a căsătoriilor convenționale și a condiționărilor sociale. Relația se redefinește în timp ce ne pregătim în interior pentru o nouă realitate relațională. Trecem peste vechile tipare, căsnicii pe care le-am văzut în familiile noastre de origine, a propriilor părinți, bazate pe compromisuri și multe frici, pe imaginea falsă oferită societății. Acestea nu ne mai pot ține captivi în relații disfuncționale, distructive.

       Învățăm că o relație este asemeni unui templu, unei construcții, iar de multe ori materialele folosite nu sunt de cea mai bună calitate și fac ca ele să nu poată fi folosite în cele mai bune combinații. Atunci edificiul nostru se surpă sub greutatea prejudecăților de tot felul. Și, începi să alegi cele mai bune materiale, care să se poată îmbina în cele mai bune alegeri.

       În acest amalgam de redefiniri de emoții, de modele, de tipare, de structuri interioare și exterioare e ca și cum am avea casa mereu în renovare. Iar a te întreba: „De ce nu pot să am o relație?" e ca și cum te-ai întreba: „De ce nu pot să stau într-o casă mereu în renovare?

      Răspunsul este simplu. Pentru că această casă nu este pregătită încă să te primească. Ai putea să te muți totuși în ea, trăind frumos și liniștit, așteptând până când casa ta va fi gata. Dar cum materialele folosite nu se prea pot combina, oare cât vei putea sta curgându-ți varul de pe pereți în cap? Este asemeni relațiilor în care intrăm, relații de învățare în care acceptăm să ne pice mult var în cap până vom învăța lecția de care avem nevoie la un moment dat.             

          Există multe bariere și motive în așa-zis-ul „eșec" al relațiilor noastre. Traume care vin din copilărie, modele disfuncționale văzute în relația cu părinții, abuzuri suferite în copilărie, toate acestea devenind mai târziu motive care te vor împiedica să te implici într-o relație din frica de a nu deveni vulnerabil și a fi lovit. Mai pot fi și credințele tale limitative pe care le ai despre relații. Astfel apare frica de a-ți pierde autonomia, independența…Dacă mă voi pierde în partener, dacă nu voi mai fi eu, dacă îmi voi pierde puterea?! Și mai vin și strămoșii tăi cu credințe și reguli de familie să întregească tabloul schițat în mintea ta despre relații, care îți vor spune: Relațiile nu sunt bune. Barbații sunt infideli, căsniciile sunt o pacoste. Femeile sunt "necinstite ". Mai bine singur/singură…

         Ei și atunci ce mai ai de spus?! Iată cum edificiul tău se prăbușeste! De cele mai multe ori ne supunem regulilor societății în care trăim, presiunii sociale „de a fi în rând cu lumea„, dorințelor familiei, a prietenilor, ale tuturor, mai puțin alor noastre. Oprește-te puțin din iureșul dorințelor altora și întreabă-te: Eu, ce fel de relație vreau? Atunci vei ști în inima ta că poate nu ești într-o relație acum pentru că te pregătești pentru ea. Că tu nu te vei mulțumi cu mai puțin decât dorința cea mai înaltă a sufletului tău…acea conexiune care te va arăta dezgolit, dezarmat, abandonându-te complet în fața propriului tău Suflet. A propriului tău Sine!

          Atunci vei ști că vei avea mult de muncit în a te vindeca pentru a-ți manifesta propria ta esență. Vei avea nevoie de curaj, de răbdare, de acțiune, de perseverență și echilibru. Vei ști că mai întâi va trebui să îți vindeci sufletul, să îți ții egou-ul în frâu și să îl pui în slujba sufletului. Doar tu știi că sufletul tău tânjește după acea conexiune profundă care să-ți împlinească și corpul și sufletul, inima și toate straturile ființei tale.

            Am inventat minciuna, un fel de conspirație socială colectivă, ca un mod de a înfrunta toate dezamăgirile noastre, ca un fel de alinare perversă în credința că lipsa noastră fundamentală de curaj este o formă de sănătate psihologică.

     Uită de vechile tale credințe! Uită toate minciunile care ți le-au spus alții! Uită-le pe toate! Atunci vei începe să îți aduci aminte că există acolo undeva, un tărâm al iubirii romantice care face ca lumea obișnuită în care trăim să nu pară atât de importantă. Și nici atât de reală. Și în acel tarâm se intră doar doi câte doi!

    Cu drag, psihoterapeut Cerasela Vătămănescu