Cerasela Vătămănescu - Cabinet Individual de Psihologie

         Privitor la reușitele existențiale viitoare, sunt multe situațiile în care - deși hotarâti, vrednici voitori, înarmati cu nenumarate cunoștințe, în posesia metodelor, tehnicilor și instrumentelor care mai de care mai bune, sprijiniți de reușitele trecute și animați de dorințe demne de invidiat - ni se întâmplă totuși să devenim, dintr-o data, neputincioși, descurajați, lipsiți de speranță, neîncrezători, dar și mai trist, deznădăjduiți. Instantaneu, se pornește asaltul sumedeniilor de întrebări care, într-un marș asurzitor pe culoarele minții noastre, își cer răspunsurile. Surprinsă, coplesită și neputincioasă în fața "invaziei", rațiunea, la sfaturile emoției, adoptă strategii defensive, prima dintre ele, și cea mai paguboasă, fiind cea de "ferecare a ușilor".
Nedumerirea capată proporții, se adâncește în necunoscut și ne face să ne simțim incapabili de a ieși din strânsoarea chinuitoare a neputinței de a ne explica pe noi însine.
           Teama ne cuprinde întreaga ființă, iar încercările de a ne oferi răspunsuri nu contenesc. Mai mult sau mai puțin mulțumitoare, răspunsurile ne biciuiesc imaginea despre noi și ne erodează încrederea, cu trudă și în timp câstigate, în propria persoană și în tot ce ne înconjoară. Fără să ne dăm seama, deodată, "răsfoindu-ne", constatăm că nimic din ceea ce ne încântă privirea în noi, nu mai este, că totul este năruit, lipsit de conținut și de înteles. Facem cunoștință cu imagini despre noi confuze, șterse, neclare, hâde, cu convingeri suspendate pe coloane și arcade care stau să se prăbuseașcă, cu așteptări spulberate și sentimente înșelate.
În încăperea din noi, ușile închise, ferecate și ferestrele zăbrelite își ascund cadrele și permit să pătrundă prin câteva fante doar o lumină difuză, iar atmosfera ne " inundă" cu incertitudini.

            Efectele unor asemenea situații conduc deseori la trăiri psihice dezadaptative, care ne dezarticulează întreaga viață. “Pseudo-pledoaria pentru noi și cel de lânga noi", urmarește readucerea în atenție a cotidianului care ne "inundă" sistematic pe noi, omul societal și care ne supune unor presiuni cărora, din nefericire uneori, nu le putem face față, iar alteori chiar ne îngenunchează. Iată așadar, obiectul nostru de interes - omul pe care-l întâlnim în fiecare zi, pe care îl salutăm, îl gratulăm sau îl criticăm, omul pe fața caruia citim bucurie, tristețe, preocupări, griji,într-un cuvânt omul obișnuit, dar din păcate, uneori Omul copleșit de propriul univers. Ne interesează în mod deosebit pentru că EL reprezintă termenul bazal al ecuațiilor care exprimă sistemele și subsistemele personale, în special, și cele ale societății umane, în general, care dă nota dezvoltării, stagnării sau regresiei sistemelor și subsistemelor psiho-societale, indiferent de registrele în care acesta se
manifesta.
           “Omul - spunea Protagoras - este măsura tuturor lucrurilor". Neluând în considerație, chiar și pentru o secundă, faptul că această măsură începe cu el însuși, cu toate aspectele ce-i întregesc definirea, orice încercare de a cerceta, explica și
acționa în acest sens, este sortită eșecului, frizează ridicolul și ne aruncă în derizoriu.