Ai pățit vreodată să simți că ceea ce se întâmplă în jurul tău nu este real sau că ești complet detașat de propriul corp și de emoțiile tale? Deși astfel de senzații pot apărea ocazional în contexte normale, ele devin problematice atunci când persistă și afectează viața de zi cu zi. În acest articol, vom face diferența între experiențele considerate normale și cele care indică o problemă patologică precum tulburarea de depersonalizare/derealizare, subliniind importanța intervenției specializate.

Ce este depersonalizarea?

Conform DSM-V (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția a cincea ), depersonalizarea constă în „trăiri persistente sau recurente în care individul se simte detașat, și ca și cum ar fi un observator din exterior al propriilor procese mentale sau al propriului corp (e.g., se simte ca și cum ar fi într-un vis; simte o senzație de irealitate a sinelui sau a corpului, sau senzația că timpul trece încet )."

Depersonalizarea reprezintă un sentiment de detașare de sine, ca și cum individul ar privi propria viață „din afară". Persoanele care experimentează depersonalizarea pot descrie senzații precum:

➡ Pierderea contactului cu întreg corpul sau cu porțiuni ale acestuia, cu propriile senzații:  un sentiment că trupul este ireal, amorțit sau mecanic, lipsa foamei, setei, lipsa simțului tactil, absența libidoului

➡ Alterarea percepției emoțiilor și detașarea de propriul eu: Incapacitatea de a simți emoții sau o senzație de „gol emoțional" („Știu că am sentimente dar nu le simt" ),  lipsa sentimentului sinelui

➡ Detașarea de propriile gânduri, ca și cum nu i-ar aparține

➡ Probleme de recunoaștere a propriei identități: Persoana poate simți că nu se mai recunoaște în oglindă sau că este „un străin" pentru sine, că funcționează pe „pilot automat".

Ce este derealizarea?

Conform DSM-V (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția a cincea ), derealizarea se referă la „trăiri persistente sau recurente de irealitate a mediului înconjurător (e.g., individul percepe lumea din jurul său ca fiind ireală, ca în vis, îndepărtată sau distorsionată )." Totul pare nefamiliar, artificial. Manifestările derealizării includ:

➡ Sentimentul irealității sau al detașării de mediu, lipsa de familiaritate față de mediu: senzația că lumea este „ca un vis", mediul înconjurător pare lipsit de claritate, ca o scenă dintr-un film. Mediul poate fi perceput ca fiind artificial, lipsit de culoare și de viață

➡ Percepție alterată: Obiectele pot părea deformate, supradimensionate sau prea îndepărtate, câmpul vizual se poate lărgi sau îngusta. Pot surveni și distorsiuni auditive în care vocile sau sunetele sunt anulate sau amplificate

➡ Percepția distorsionată a timpului: Persoanele pot percepe evenimentele ca fiind accelerate, încetinite sau complet „înghețate"

➡ Dificultatea subiectivă de a rememora episoade din trecut și de a le recunoaște ca personale și încărcate de emoții.

Când sunt normale aceste simptome?

Simptome tranzitorii de depersonalizare/derealizare, cu durată de câteva ore sau zile, apar frecvent în populația generală, adesea pe fundalul stresului cronic, al suprasolicitării mentale sau emoționale, lipsei somnului. În general, aproximativ o jumătate dintre adulți au suferit de-a lungul vieții cel puțin un episod de depersonalizare/derealizare. În aceste cazuri, ele sunt considerate mecanisme normale de apărare ale minții pentru a face față unor situații dificile.

Când devin aceste simptome patologice - de la reacție la stres la tulburare 

Situația se complică atunci când simptome apar în asociere cu: tulburări neurologice, consum de substanțe psihoactive sau apar alături de alte afecțiuni psihice, cum ar fi: tulburările de anxietate (în special tulburarea de panică ), depresia majoră sau tulburarea de stres post-traumatic (PTSD ).

Un episod ocazional de depesonalizare/derealizare poate fi considerat normal, dar o experiență cronică semnalează o problemă. 

Posibilitatea existenței unei tulburări disociative trebuie luată în calcul dacă sentimentele de depersonalizare sau derealizare:

➡ reapar și durează săptămâni, luni sau chiar ani, și nu dispar de la sine, deși individul este conștient de caracterul lor anormal;

➡ sunt atât de intense încât afectează semnificativ viața de zi cu zi, relațiile personale și starea de bine a individului;

➡ apar fără un factor declanșator evident (situații traumatice, stres intens sau consum de substanțe, afecțiuni medicale preexistente ).

Impactul tulburării de depersonalizare/derealizare în viața individului

Simptomele tulburării de depersonalizare/derealizare sunt extrem de dificile și implică un grad mare de suferință emoțională. Persoanele afectate pot experimenta o discrepanță între intensitatea durerii emoționale resimțite și manifestările lor exterioare, care adesea includ o expresivitate afectivă redusă și un comportament automatizat. Această situație duce frecvent la deteriorarea relațiilor interpersonale și a funcționării profesionale, din cauza diminuării implicării emoționale, dificultăților în menținerea concentrării și memorării, precum și a unei stări generale de detașare față de viață.

De ce este important să apelezi la ajutor specializat dacă te confruți în mod repetat cu aceste simptome?

Consultarea unui specialist este esențială pentru diagnosticarea corectă a tulburării de depersonalizare/derealizare și excluderea altor afecțiuni care pot avea simptome similare. Intervenția profesională previne agravarea simptomelor, oferă acces la tratamente eficiente, cum ar fi psihoterapia sau medicația, și ajută la reducerea impactului asupra relațiilor și performanței cotidiene. De asemenea, sprijinul unui specialist contribuie la îmbunătățirea sănătății mentale generale, la reducerea anxietății și a depresiei asociate și la prevenirea sentimentului de pierdere a controlului, oferind persoanei afectate instrumentele necesare pentru a gestiona simptomele și a-și recâștiga calitatea vieții

Ai grijă de tine! ❤