În postarea de astăzi vreau să vă răspund unei întrebări care poate vă frământă ca părinți. Cine este, de fapt, expertul în parenting? Am nevoie, ca părinte, să merg la un curs de parenting să mă ajute cineva să fiu mai bun ca părinte? Care sunt criteriile după care stabilesc dacă sunt sau nu bun ca părinte? Știe, oare, altcineva mai bine decât mine, cum să fiu un părinte bun? În ultima vreme (înțelegând prin asta cam ultimii 5 ani ), suntem invadați pe rețelele de socializare, pe la televizor, de tot felul de invitații la cursuri de parenting, menite, vezi Doamne, să te învețe pe tine, părintele, tehnici de parenting. Ca orice om, îmi place să fiu informată și de cele mai multe ori, curiozitatea de ști cu cine am să stau față în față mă împinge să aflu cine este cel/cea care susține seminarul sau interviul sau cine semnează un articol pe o asftel de temă. Aflu că aproape nici unul nu are nici un fel de studii (macar de licență ) de pedagogie, psihologie sau ceva care să mă ducă cu gândul la psihologia copilului. Sunt absolvenți de ASE, de Politehnică, de Informatică, de orice altceva care să rezoneze într-un fel cu acest tip de reconversie pe care pretind că l-au făcut. Până aici nimic care să mă îngrijoreze prea tare. Poate oamenii au făcut reconversie profesională, poate au studiat mai târziu, nu trebuie să mă cramponez în prima lor alegere, nu? Merg mai departe și aflu că nici masterat, doctorat sau alte cursuri de formare de mai lungă durată de câteva luni nu au făcut. Menționează, în schimb, că au făcut cursuri de parenting în străinătate și au experiență în parenting de x ani. Și atunci întrebarea mea care necesistă răspuns se transformă, invariabil, în două întrebări: Ce înseamnă, de fapt, expert în parenting? Și Ce înseamnă experiență în parenting? Să le luăm pe rând: din câte știu eu, expert este cel care are suficientă expertiză într-un domeniul cât să-i învețe și pe alții, iar experiență în parenting ar însemna, tot după mintea mea, cineva care are experiență în a crește și educa copii. Acest lucru nu se referă doar la interacțiunea cu proprii copii, ci la interacțiunea cu cel puțin 100, 200 de copii, cu alte cuvinte, confruntarea cu o diversitate de tipologii. Copiii sunt diferiți, au amprente genetice diferite, precum și personalități diferite. Și atunci care ar fi criteriile după care stabilim cine este expert în parenting? A urma niște cursuri sau niște programe de parenting și a avea un copil sau doi ai tăi te face expert în parenting? Căci acești oameni cu nume ciudate pretind că da. Ai merge la un astfel de seminar în care cineva care are un curs în plus față de tine (dar poate nu 2-3 copii, ci doar unul în familia proprie ) pretinde că este expert în parenting și te poate învăța pe tine să fii un părinte eficient sau să-ți arate ce greșești în relația cu proprii copii? Eu una nu am mers și nici nu am s-o fac. Păi dacă ar fi așa de simplu cum pare la ei, la acești impostori cu fețe zâmbitoare, ar însemna că faptul că știu să gătesc mă face Masterchef. Ori realitatea ne arată că nu toți care urmează cursuri de artă culinară ajung Masterchef, cu doar unii. Întrebarea este: ce calități mai trebuie să aibă, altele decât de a urma un curs, pentru a se numi experți în arta gătitului? Ei bine, experții în psihologie (adică cercetătorii care s-au ocupat de studiul modului în care un talent se desăvârșește în personalitatea umană ) spun că este vorba de ceea ce ei numesc deliberate practice (K. Anders Ericsson ). Adică a exersa acel talent, acea îndemânare, de foarte multe ori, în special când ești singur sau în contexte de viață diferite care sunt sificient de provocatoare și o faci în manieră proprie. Deci nu ar fi suficient să ai un mentor, un profesor care să te îndrume și sub influența căruia să exersezi acea abilitate. Cu alte cuvinte, dacă am aplica această descoperire de ultimă oră de cercetătorilor, ar însemna că expertul în parenting nu este cel care cunoaște foarte bine principiile parentingului, ci cel care le exersează cu foarte mulți copii, în diverse contexte de viață, incluzîndu-i pe ai lui. Eu una nu sunt expertă, mergând pe firul acestei teorii, în parenting. De ce? Pentru că am doar 2 copii, nu am exersat suficient pe un număr relativ mare de copii, aplicarea, în manieră originală și individualizată a principiilor și tehnicilor de parenting. Și chiar dacă am studii de specialitate în psihologia copilului și doctorat în Științele Educației, nu am să mă declar vreodată expert în parenting. De ce? Pentru a nu am deliberate practice pe un număr semnificativ de copii, în contexte cât mai diferite de viață. Pentru că am alte criterii pentru ce înseamnă expert în acest domeniu. Deși nu îmi lipsește expertiza, îmi lipsește experiența de mamă a mai multor copii. Eu cred sincer că expert în parenting se pot numi mamele cu mai mulți copii, acele mame care au relații armonioase, echilibrate cu toți copiii lor și cu fiecare în parte. Ele sunt singurele în măsură (indiferent că au sau nu studii de specialitate în fomarea lor profesională ) să fie experte în parenting. Ele sunt singurele în măsură să vă vorbească vouă, celorlalți părinți, despre greșelile care se fac în creșterea copiilor, despre cum le îndreptăm, despre analiza și dezvoltarea personală pe care trebuie să o facă un părinte înainte de a putea fi un părinte bun. Eu însămi am scris o carte de parenting, dar nici asta nu mă face expert în parenting. Expert în parenting devii după ce crești copii, de la 2 în sus. Expert în parenting devii după ce stai zi de zi cu acești copii (inclusiv cei din orfelinate, de la casele de copii ), după ce înveți o dată cu creșterea fiecărui copil ceva nou despre această artă, care nu este doar puericultură, nu este doar parcurgerea unui curs de psihologia copilului, este ceva mult mai profund. Astăzi mi-am propus să-i ajut pe părinți să facă o alegere înțeleaptă atunci când vor să meargă la astfel de seminarii: nu vă luați după hainele cu care se îmbracă atunci când apar pe site sau vă livrează tutoriale pe Youtube, făcându-și reclamă la workshopurile lor (cu haine de bunicuță, cu rochițe înflorate, care sunt tot o strategie de marketing care să arate cumințenia, decența, dar nu adevărata lor personalitate ). Aceste haine sunt tot o persona, o mască necesară pentru a indica un anumit tip de persoană (poate stilul ei de a se îmbrăca este cu mult diferit de rochia cu pliuri, care îți inspiră ție ce nu ți-ar inspira hainele de firmă, cu care se simte poate mult mai confortabil și se îmbră în to restul timpului ). De asemenea, tonul vocii, este unul studiat, modulat (aici multe discursuri sunt rezultatul abilităților de public speaking formate în timp sau prin particpare la diverse cursuri de coaching ). Tu nu ai nevoie de toate acestea. Tu ai nevoie să știi dacă această persoană căreia tu îi acorzi încredere și îi dai bani îți oferă servicii de calitate și, ami important, a practicat ea ceea ce spune cu atâta patos, cu proprii copii sau cu ai altora. Puțin probabil, căci din prezentările lor reiese shiftul făcut de foarte puțin timp de la PR sau specialist in marketing în multinațională la specialist în parenting. Nu dăm nume, căci le puteți găsi pe Facebook sau cu o căutare pe Google. Vă va fi ușor să le recunoașteți după rochițe sau numele de scenă. Ei bine, în cazul parentingului, serviciul de calitate nu este un curs livrat bine, corect, cum ai crede la prima vedere. Este exact ceva complementar, este vorba de calitatea/calitățile pe care trebuie să le aibă un părinte bun. Este cumva similar cu mersul la preot. Inițial spui că nu te interesează decât să faci ce zice preotul, nu te interesează ce fel de persoană este preotul. Faci ce zice popa, nu ce face popa. Dar cum te-ai simți să știi că popa nu face nici pe departe lucrurile pe care te îndeamnă pe tine să le faci? Ai mai merge la el la spovedit? Ai mai stabili o relație de încredere? Cam așa e și aici. În parenting nu există tehnici, nu există rețete de creștere a copiilor, pentru că fiecare copil reclamă un tip de interacțiune diferit și un tip de parenting diferit. Îndraznesc chiar să spun chiar că există atâtea tipuri de parenting câți copii există. Revenind la întrebarea inițială, părerea mea este că mai bine caută să te împrietenești cu o mamă care are mulți copii, pe care i-a crescut ea singurică, fără bone și alți bunici. Eu una asta am făcut înainte să mă apuc să scriu o carte de parenting. Deși am doi copii, pe care i-am crescut împreună cu soțul meu, și cel mai bun feedback mi-l iau de la copiii mei atunci când mă întreb și eu, ca mulți alții, dacă sunt un părinte bun, nu cred că este suficient ca să mă numesc expert în creșterea copiilor; nu a fost suficient să citesc alte cărți de parenting, să asist la programe de parenting sau să cresc doi copii. E nevoie de mai mult ca să scrii o carte atotcuprinzătoare pe această temă. E nevoie să ai experiență cu multe tipuri de copii, să stai de vorbă cu ei și cu părinții lor. Să înveți să faci comparația între tipurile de parenting de acum câteva sute de ani, de acum 100 de ani și din prezent. Nu este suficient să înveți principii de parenting ca să le aplici corect, din simpul motiv că un copil nu este o ecuație pe care trebuie să o rezolvi. Un copil este un dar complex, poate cel mai complex dar al Divinității, care se dezvăluie pe parcurs. Am stat de vorbă cu mame care au zece copii, cu mame care au 4 copii și cu mame care au un singur copil. Și m-am asigurat că acei părinți sunt dintre cei care își cresc singuri copiii. Nu au bone sau alte ajutoare. Și am descoperit că ele, aceste mame cu mai mulți copii, pot fi numite din punctul meu de vedere, experți în parenting. Expertul în parenting nu este nici cel care a citit sute de articole pe temă sau e profesor universitar, nici cea care vrea să iasă în față pe piață cu oferte de cursuri de parenting aduse de prin afară (și, culmea, își dau și alt nume decât cel din buletin, neasumându-și propria identitate-poate doar din motive comerciale, cum fac artiștii care vor să se promoveze, dar înclin să cred că însăși acest aspect este o mare problemă identitară ), dar în spate merge în Mall și stă mai toată ziua și pe copiii ei îi crește bona. Expertul în parenting este părintele care s-a format alături de copiii săi. Repet, nu e suficient să crești doar un singur copil. A fi expert în parenting (dacă există așa ceva, încă nu am stabilit ) reclamă capacitatea de a fi responsiv la toate tipurile de provocări pe care le reclamă o problemă. Înseamnă un proces de conștientizare al tău, ca părinte, de analiză a propriei relații cu ai tăi prărinți și rezolvarea problemelor pe care le-ai avut în propria familie, înainte să devii părinte. Cunosc o mămică pe care am întrebat-o de ce nu face încă copii, ea având aproape 30 de ani: Pentru că am nevoie mai întâi să mă asigur că mi-am rezolvat eu însămi propriile traume create din relația cu părinții mei. Am nevoie să mă simt o potențială mamă bună pentru a fi o mamă bună. Am admirat-o pentru acest curaj și acest tip de asumare. Să luăm un exemplu pentru a înțelege mai bine: să zicem că ai un copil cu probleme frecvente în sfera ORL. Fie tușește, fie face otite frecvente, fie are polipi, fie alte afecțiuni. Cum procedezi? Mergi la cursuri de parenting? Te duci doar la pediatru? Mergi la părinții tăi să le ceri un sfat? Sau doar la farmacie? Nu faci nimic și aștepți să treacă de la sine? Ei bine, fiecare dintre voi optează pentru cel puțin un drum, fie la pediatru, fie la farmacie, fie la mama ei. Dar știți că există părinții care nu fac nimic? Ei bine, da, există. Cei mai mulți racționăm foarte similar modului în care am fost crescuți de proprii părinți, chiar dacă pe moment nu conștientizăm. Foarte rar am întâlnit părinți care s-au desprins de cultura familială. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi, rămânem fideli, în mii de feluri, modului în care am fost crescuți de părinții sau bunicii noștri. Un rol fundamental în toată această moștenire îl joacă și inconștientul personal și memoria colectivă (Jung ). Dar aceste lucruri nu le vei afla de la un curs de parenting, de la așa-zișii experți în parenting. Cei mai mulți nu au auzit de parentificare sau alienare parentală sau alți termeni cheie, după părerea mea, în propria formare ca părinte. Nu vreau prin acest articol decât să vă ajut să faceți o alegere conștientă. Vreau doar să știti că eu, ca părinte, îmi iau criteriile, reperele pentru atunci când am dubii dacă am procedat sau nu bine cu copiii de la alte mame, nu de la livratorii de ateliere de parenting. Nu cred, în concluzie, că dacă tu te confrunți cu o problemă ORL vei găsi răspunsul la astfel de cursuri. Poate că problema ORL a copilului tău stă în faptul că te cerți prea mult cu soțul/soția și copilul dezvoltă un simptom, pentru că nu mai vrea, nu mai suportă să audă vorbe grele și ton ridicat. Pentru asta ai nevoie de un psiholog. Poate că problema este strict de la polipii prea mari, care împiedică scurgerea secrețiilor, și atunci ai nevoie de un ORList bun. Poate că nici unul dintre principiile de parenting expuse acolo nu se aplică copilului tău, pentru că este supradotat sau are o tulburare de spectru autist. Și atunci te întreb eu, cu aceeași mirare cu care m-am întrebat și eu cândva: De ce te duci la astfel de cursuri care automat, prin tehnicile propuse te uniformizează și pe tine și pe copilul tău, reducându-te la o tipologie? Chiar nu ai cunoscut o mamă devotată prin preajmă căreia ai putea să-i ceri sfatul dacă ești depășit de situație? Poate te întrebi cum ai să recunoști astfel de părinți pe care eu îi numesc experți în parenting. Ei bine, îți vând un pont: când mergi în parc cu copilul, ei sunt singurii care au întotdeauna în geantă tot ce-i trebuie unui copil scos la plimbare: de la șervețele umede până la spray de tântari și medicamente de urgență; apoi, ei sunt primii care sar să te ajute dacă îl văd pe copilul tău în dificultate și, implicit, pe tine. Ei sunt cei care se uită cu dragoste la toți ceilalți copii din parc, nu doar la ai lor. Ei pot fi, cu alte cuvinte, părinți minunați, și cu alți copii. O mămică cu 4 băieți acasă mi-a spus de curând, după ce a cumpărat haine și accesorii pentru fetița mea, fiind ziua ei: A fost o plăcere să cumpăr haine pentru fetițe!. Am știut că spune adevărul după lumina din ochii ei. Dacă mi-ar fi vorbit despre cadou, despre firmele de unde a cumpărat cadourile sau despre dificultatea de a aleg haine pentru fete atunci când ai doar băieți, nu aș fi crezut-o, probabil. Deci, dacă vreți un alt criteriu pentru a-i recunoaște pe părinții buni, fiți atenți despre ce vorbesc cu voi când vă întâlniți și priviți-i! Această mămică de care vă pomenesc aici mi-a vorbit timp de 2 ore numai de copiii ei cu drag și dragoste, chiar dacă treceau toți printr-o perioadă mai grea cu sănătatea, fiind mai toți, pe rând, bolnavi de câteva luni încoace. Deci dacă observați că mai mult se plâng de copii și de cât de greu este să crești copii, probabil că sunt dintre părinții anxioși și copleșiți. Dacă vorbesc cu drag și fac remarci pertinente și adevărate și despre copiii tăi, atunci vei știi că are nu numai dragoste, dar și experiență cu copiii. Ea știe, de obicei, leacuri pentru problema ta. Îți dă numele unor medici buni, îți dă un unguent din geantă sau o privire caldă copilului tău și ție. Te încurajează și, chiar dacă este obosită, nu se plânge foarte mult. Eu am întâlnit astfel de mame, sunt recunoscătoare să fiu în preajma lor și le admir pe față. Adică le complimentez de fiecare dată când le întâlnesc. Ele sunt o comoară la casa omului și sper că și soții lor le apreciază în aceeași măsură în care o facem noi, celelalte mame, cu mai puțini copii. Ele sunt adevărații experți în parenting! P.S.: Calde mulțumiri Georgianei, expertul în parenting, care m-a inspirat să scriu acest articol. Promit un interviu curând, cu ea, pe o temă de parenting.