Somnambulismul este una din tulburarile de somn descrise in Manualul de Diagnosticare si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM-IV ) produs de Asociatia Americana de Psihiatrie, manual utilizat de profesionistii din domeniul sanatatii mintale pentru diagnosticul tulburarilor psihice. Conform acestui manual, somnambulismul se caracterizeaza prin episoade repetate de activitate motorie in timpul somnului, cum ar fi mersul prin casa sau in afara acesteia, statul in sezut in pat, manevrarea unor obiecte, etc., persoana parand sa fie treaza (deoarece ochii ii sunt deschisi ), desi este complet adormita. Episoadele de somnambulism apar de obicei in prima treime a noptii in cea mai adanca faza a somnului. Persoana pare sa fie treaza, dar nu raspunde persoanelor care incearca sa comunice cu ea. La trezire, nu are nicio amintire sau constientizare a actiunilor din timpul somnului. Episoadele pot dura de la cateva minute pana la o ora, media fiind intre 5 si 15 minute. Cauze si simptome Nu s-a descoperit o componenta genetica care sa declanseze aceasta tulburare, insa este de 10 ori mai probabil sa apara la rudele apropiate. Tulburarea poate de asemenea sa fie declansata de febra (aceasta afectand in mod direct sistemul nervos ), de boli generale, consum de alcool, privare de somn, stres emotional. Schimbarile hormonale care se produc in perioada adolescentei, menstruatia, sarcina, pot declansa de asemenea somnambulismul. Episoadele de somnambulism sunt mult mai probabile in timpul perioadelor de stres fiziologi sau psihologic. Episoadele de somnambulism pot fi declansate si de anumite medicamente, cum ar fi: anxioliticele, antihistaminicele, stimulente sau cele prescrise in aritmiile cardiace. Diagnostic Diagnosticul tulburarii are in vedere urmatoarele criterii: - Episoade repetate de ridicare din pat in timpul somnului, in prima treime a noptii (de ex.: stand in sezut si privind in jur sau mersul pe jos ) ; - Nu raspunde la incercarile de comunicare: persoana are ochii deschisi, pupilele dilatate, o privire "pierduta", si nu raspunde la incercarile de comunicare. Pot fi de obicei trezite, dar cu mare dificultate; - Nu exista amintiri cu privire la incident in starea de veghe, lipsind orice memorie a evenimentelor din timpul episodului de somnambulism. In cazul in care persoana este trezita in timpul episodului, poate avea o amintire vaga a evenimentului. De multe ori, somnambulul poate reveni in pat sau poate adormi intr-un alt loc, neavand nicio amintire cu privire la modul in care a ajuns acolo; - Nu exista deteriorari la nivelul activitatii mentale in starea de veghe. Chiar daca persoana se trezeste in timpul unui episod, poate exista o scurta perioada de confuzie sau dezorientare, dar nu exista nicio afectare a activitatii mentale sau a comportamentului; - Somnambulismul provoaca un dezechilibru semnificativ in plan social si profesional sau la nivelul unor abilitati de a functiona; - Tulburarea nu trebuie diagnosticata in cazul consumului de alcool, abuz de droguri, medicamente sau in cazul unei conditii medicale generale. Somnambulismul poate aparea la orice varsta, cel mai frecvent fiind la copiii cu varste cuprinde intre 4 si 8 ani. Intre 10 și 30% din copii au avut cel putin un episod de somnambulism. Tulburarea de somnambulism este intalnita in doar 1-5 % din copii si apare mai frecvent la baieti. Adultii care sufera de somnambulism au de obicei o istorie de somnambulism care provine din copilarie. Evenimente de somnambulism apar la aproximativ 1-7% din adulti, in timp ce tulburarea apare la aproximativ 0, 5%. Linia care desparte somnambulismul periodic de tulburarea de somnambulism nu este clar definita. Persoanele sau familiile acestora cauta, de cele mai multe ori, ajutor profesionist atunci cand episoadele de somnambulism sunt violente, prezinta un risc de ranire sau pot afecta capacitatea persoanei de a funcționa. Intrucat individul nu isi poate aminti activitatea de somnambulism, diagnosticul prin intermediul interviului aduce putine beneficii, daca nu este vorba de cineva care a fost martor la acel comportament. Metoda preferată pentru un diagnostic precis este prin polisomnografie, tehnica ce presupune prinderea de electrozi in diferite locații de pe corpul persoanei afectate, cu scopul de a monitoriza activitatea undelor cerebrale, ritmul cardiac, respiratia si alte semne vitale, in timpul somnului. Monitorizarea modelelor de unde cerebrale si raspunsurile fiziologice in timpul somnului pot ajuta specialistii in tulburarile de somn sa puna un diagnostic precis si sa stabileasca o modalitate eficienta de tratament, daca este cazul. Tratament Tratamentul pentru somnambulism este de multe ori inutil, mai ales daca episoadele sunt rare si nu prezinta pericol pentru somnambul sau pentru cei din jur. In cazul in care stresul pare a declansa evenimente de somnambulism la adulti, pot fi benefice sedinte de managementul stresului si de relaxare progresiva. Hipnoza clinica si psihoterapia pot fi utile pentru acele persoane a caror probleme psihologice stau la baza problemelor de somn. Medicamentele sunt uneori folosite in cazuri mai severe, cu adulții. Cand sunt utilizate, acestea sunt de obicei prescrise in cea mai mica doza necesara, si numai pentru o perioada limitata. La copii, somnambulismul este relativ comun si nu este un motiv de ingrijorare decat atunci cand riscul major il reprezinta ranirea accidentala. Parintii ar trebui sa isi ia masuri de precautie pentru scarile din bloc, blocarea ferestrelor, eliminarea obiectelor periculoase, etc. Referinte: Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Bucuresti, 1998; Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a patra, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi, Bucureşti, 2003; Beers, Mark H., MD, si Robert Berkow, Manualul Merck de Diagnostic si Tratamen, Ediția a 17-lea, Whitehouse Station, NJ : Merck laboratoare de cercetare, 1999. Hales, Diane, Robert E. Hales, MD Grija pentru Mind: Ghid comprehensiv pentru Sanatate Mintala, New York: Bantam Books, 1995.