Ce este neuroplasticitatea? Plasticitatea creierului, cunoscuta si sub denumirea de neuroplasticitate ("neuro" = neuroni, "plasticitate" = maleabilitatea creierului ), se refera la capacitatea creierului de a se schimba si adapta, ca urmare a experientei. Pana in anul 1960, cercetatorii au fost convinsi ca schimbarile la nivelul creierului ar putea avea loc numai pe parcursul copilariei, incepand cu maturitatea timpurie structura fizica a creierului fiind, in cea mai mare parte, permanenta. Conform noilor cercetari, creierul continua sa creeze noi legaturi neuronale modificandu-le pe cele existente, in scopul de a se adapta la noi experiente, de a asimila noi informatii si de a crea amintiri noi. In cartea sa, "Principiile psihologiei", psihologul William James scria: "Materia organica, in special tesutul nervos, pare inzestrat cu un grad foarte ridicat de plasticitate". Cu toate acestea, aceasta idee a fost ignorata multi ani. In anii 1920, cercetatorul Karl Lashley a furnizat dovezi in ceea ce priveste modificarea cailor neuronale la maimutele rhesus. Prin anii 1960, cercetatorii au inceput sa exploreze cazurile unor persoane in varsta care suferisera accidente vasculare cerebrale masive si care au putut sa-si recapete functionarea creierului, demonstrand astfel ca creierul a fost mult mai maleabil decat se credea. Cercetarile moderne au evidentiat, de asemenea, capacitatea creierului de a se reface in urma unei "avarii". In lucrarea "The Brain that Chances Itself: Stories of Personal Triumph from the Frontiers of Brain Science", Norman Doidge sugereaza ca aceasta convingere conform careia creierul ar fi incapabil de schimbare a provenit din trei surse majore: in primul rand, a fost credinta straveche potrivit careia creierul ar fi mai mult ca o masina extraordinara, capabila de lucruri uimitoare, insa incapabila de dezvoltare si schimbare; in al doilea rand, observatia ca oamenii care au suferit deteriorari grave ale creierului au fost de multe ori in imposibilitatea de a se recupera; in al treilea rand, inabilitatea cercetatorilor de a observa efectiv activitatile microscopice de la nivelul creierului a jucat de asemenea un rol in mentinerea acestei idei. In prezent, multumita progreselor in tehnologie, cercetatorii au posibilitatea de a studia in profunzime modul de functionare a creierului, studiile din domeniul neurostiintelor demonstrand ca oamenii nu se limiteaza doar la abilitatile mentale cu care se nasc si ca un creier deteriorat este adesea destul de capabil de a face schimbari remarcabile. Cum functioneaza neuroplasticitatea? Creierul uman este alcatuit din 86 miliarde de neuroni. Cercetatorii timpurii credeau ca neurogeneza (crearea de noi neuroni ) s-ar opri la scurt timp dupa nastere. Astazi, se intelege ca creierul are capacitatea remarcabila de a se reorganiza, de a crea noi conexiuni si, in unele cazuri, chiar de a crea noi neuroni. Exista cateva caracteristici definitorii ale neuroplasticitatii: - Aceasta poate varia in functie de varsta; in timp ce plasticitatea apare de-a lungul vietii, anumite modificari sunt mai predominante in perioade specifice ale vietii. Creierul tinde sa se schimbe in mare parte in primii ani de viata, in general, creierul tanar fiind mai sensibil si mai receptiv la experiente comparativ cu creierul matur. - Implica o varietate de procese; plasticitatea este in curs de desfasurare pe tot parcursul vietii, implicand celulele creierului, inclusiv gliale si vasculare, altele decat neuronii. - Se poate produce din doua motive diferite: ca urmare a invatarii, experientei si formarii memoriei, sau ca urmare a unor leziuni cerebrale. In acest ultim caz, cum ar fi in timpul unui accident vascular cerebral, zonele din creier asociate cu anumite functii pot fi deteriorate. In cele din urma, partile sanatoase ale creierului pot prelua aceste functii, abilitatile fiind recuperate. - Mediul joaca un rol esential in acest proces, dar genetica poate avea, de asemenea, o influenta. Interactiunea dintre acestea doua joaca un rol important in plasticitatea creierului. - Nu intotdeauna plasticitatea creierului este buna. Modificarile la nivelul creierului sunt adesea vazute ca imbunatatiri, dar nu intotdeauna este vorba despre acest lucru. In unele cazuri, creierul ar putea fi influentat de substante psihoactive sau conditii patologice care pot duce la efecte negative asupra creierului si comportamentului. Tipuri de neuroplasticitate -Plasticitatea functionala se refera la capacitatea creierului de a prelua functiile dintr-o zona cu leziuni, in alte zone intacte; -Plasticitatea structurala se refera la capacitatea creierului de a-si schimba structura fizica in urma invatarii. Primii ani din viata copilului se caracterizeaza printr-o dezvoltare rapida a creierului. La nastere, fiecare neuron in cortexul cerebral are un numar estimat de 2.500 de sinapse; la varsta de trei ani, acest numar creste la 15.000 de sinapse pe neuron. Cu toate acestea, la adultul mediu, numarul sinapselor se injumatateste. De ce? Pentru ca, in scopul obtinerii de noi experiente, unele conexiuni sunt consolidate, in timp ce altele sunt eliminate, proces cunoscut sub denumirea de taiere sinaptica. Neuronii utilizati frecvent dezvolta legaturi mai puternice, in timp ce legaturile care sunt rareori sau niciodata folosite, in cele din urma, mor. Prin dezvoltarea de noi conexiuni si taiere sinaptica, creierul uman este capabil sa se adapteze in permanenta la mediul in schimbare. Referinte: - Doidge, Norman (2007 ) . The Brain That Changes Itself: Stories of Personal Triumph from the frontiers of brain science. New York: Viking. - Gopnic, A., Meltzoff, A., Kuhl, P. (1999 ) . The Scientist in the Crib: What Early Learning Tells Us About the Mind, New York, NY: HarperCollins Publishers. - Kolb, B., & Gibb, R. (2011 ) . Brain plasticity and behaviour in the developing brain. Journal of the Canadian Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 20 (4 ), 265-276.