"În anumite condiţii, un grup de indivizi prezintă noi caracteristici foarte diferite de cele ale membrilor care îl compun" (Le Bon ) .

Termenul de grup este adesea utilizat într-un sens larg, desemnând o reţea de indivizi care "sunt în interacţiune conform unor reguli fixe... (criteriu obiectiv ), împărtăşesc sentimentul de a constitui o entitate aparte (un prim criteriu subiectiv ), astfel încât membrii s-ar putea recunoaşte ca atare (al doilea criteriu subiectiv ) ". (De Coster, 1990, apud De Visscher, 1996 ) . Spre deosebire de grupul social, grupul restrâns este compus dintr-un număr mai mic de persoane, dar deosebirea constă în special în faptul că sunt circumscrise în spaţiu şi timp, aici şi acum, grupuri ai căror membri au posibilitatea unei interacţiuni efective, directe. Grupul restrâns împărtăşeşte o "oarecare experienţă suficient de semnificativă şi de durabilă pentru a începe, eventual, un proces instituant şi pentru a realiza o anumită entitativitate" (De Visscher, 1996 ) .

Atât membrii grupurilor sociale cât şi cei ai grupurilor restrânse îşi construiesc o identitate socială. Atunci când indivizii acţionează pe baza caracteristicilor proprii vorbim despre o identitate personală, când ei acţionează pe baza caracteristicilor comune vorbim despre identitate socială. Identitatea, atât pe plan individual, cât şi pe plan colectiv, este construirea unei diferenţe, punerea în relief a unei alterităţi.

Teoria autocategorizării (self-categorisation theory )

Teoria autocategorizării (self-categorisation theory ) lui Turner se referă la comparaţii între categorii de indivizi. Ea spune că ne definim în funcţie de apartenenţa noastră la o categorie socială şi de stereotipurile atribuite acestei categorii. Exagerăm, în acelaşi timp, asemănările in-group şi diferenţele faţă de out-group. Aceste categorii sociale sunt construite pe baza unei estimări subiective a raportului dintre ele. Avem, pe de o parte, diferenţele medii dintre membrii diferitelor categorii şi, pe de altă parte, asemănările medii între membrii aceleiaşi categorii. O categorizare socială are loc atunci când contextul permite stabilirea unui raport mai mare decât zero - principiul metacontrastului. Această autocategorizare are o funcţie de simplificare şi, prin intermediul ei, ne construim identitatea socială. Astfel, influenţa socială se produce în măsura în care ne definim în funcţie de apartenenţa noastră la o categorie socială.

Dar ce se întâmplă atunci când identitatea socială nu se construieşte în funcţie de relaţiile dintre un grup de apartenenţă şi un out-group, când ea nu se realizează în raport cu alte grupuri? În grupurile restrânse, de exemplu, au loc interacţiuni interpersonale într-un context intra-group, fără a se produce compararea cu un out-group relevant.
Modelul interactiv al formării identităţii sociale

Postmes, Haslam şi Swaab propun un model interactiv al formării identităţii sociale, având la bază două procese: un proces deductiv, de sus în jos (top-town ), prin care identitatea in-group se construieşte prin apartenenţa la un grup social mai larg, pe principiul metacontrastului şi un al doilea proces inductiv, de jos în sus (bottom-up ), care se produce în absenţa out-group-ului, pe baza interacţiunii verbale directe a membrilor grupului.

Studii recente arată că oamenii sunt puţin dispuşi să comunice informaţia cunoscută doar de ei şi care nu este împărtăşită de toţi membrii grupului. Grupurile de indivizi insistă asupra informaţiei cunoscute unanim în detrimentul informaţiei individuale. Astfel se iau deseori decizii defectuoase, atunci când membrii grupului nu pun laolaltă toată cantitatea de informaţie disponibilă la un moment dat.

Din perspectiva teoriei autocategorizării, informaţia unanim împărtăşită are valoare informativă mai pronunţată şi un mai mare impact asupra luării unei decizii. Totuşi, grupurile diferă din punct de vedere al nevoii de consens. Există grupuri care insistă asupra obţinerii consensului cu orice preţ şi altele care valorizează unicitatea personală şi contribuţia individuală a fiecărui membru în parte.

Postmes şi colab. şi-au propus să investigheze acest aspect printr-un experiment realizat online. Într-o primă etapă, au fost manipulate normele grupului - fie în sensul valorizării consensului (condiţia atitudinii consensuale ), fie în direcţia valorizării gândirii critice (condiţia atitudinii critice ) . Astfel, grupurile au fost antrenate iniţial în sarcini diferite, cu scopul de a întări spiritul de apartenenţă la grup. Primul grup a avut sarcina de a colabora în vederea realizării unui afiş, sarcină în care dezacordul la nivelul grupului a fost redus la un minim posibil (condiţia atitudinii consensuale ) . Celălalt grup a fost antrenat într-o dezbatere competitivă pe un subiect asupra căruia toţi membrii grupului au fost în dezacord, fiind însă încurajaţi să se întreacă unii pe alţii în găsirea argumentelor pentru susţinerea poziţiei adoptate (condiţia atitudinii critice ) . Ulterior, grupurile au primit sarcina de a alege candidatul cel mai potrivit pentru postul de lector universitar. Informaţia a fost aranjată, într-o primă etapă, în aşa fel încât o parte a informaţiei a fost împărtăşită tuturor membrilor grupurilor, iar informaţiile suplimentare au fost cunoscute doar subiecţilor în parte. În faza a doua a experimentului, subiecţii au fost rugaţi ca, la nivel de grup, să-şi reconsidere decizia cu privire la candidatul potrivit printr-o discuţie online, în care subiecţii au rămas anonimi. Normele induse grupurilor au avut mare valoare predictivă. Astfel, în condiţia atitudinii critice, grupul a ales candidatul cel mai potrivit pentru postul de lector universitar pe baza informaţiilor complete şi a unui discernământ raţional în proporţie de 67%, comparativ cu grupul din condiţia atitudinii consensuale care a luat decizia potrivită în proporţie de doar 22%, pe bază de consens şi în detrimentul evaluării obiective a candidaţilor.

Într-un studiu ulterior, Postmes şi colab. au reluat studiul descris anterior cu unele modificări. În faza a doua a experimentului, subiecţii au fost puşi să ia o decizie individuală cu privire la cel mai bun candidat, fără posibilitatea unei interacţiuni cu ceilalţi membrii ai grupului. Normele induse de experimentatori nu au avut efect asupra luării deciziei în condiţia individuală. Astfel, subiecţii din condiţia atitudinii consensuale au luat decizia corectă în 65% din cazuri, iar cei din condiţia atitudinii critice în 60% din cazuri. Experimentul arată că în condiţia izolării de grup, norma grupului nu influenţează comportamentul membrilor săi.

Postmes şi colab. postulează că, prin deciziile luate, grupurile exprimă un aspect valorizat al identităţii lor sociale. Rezultatele unei cercetări ulterioare (Postmes, Spears Lea, apud Postmes, Haslam, Swaab, 2005 ) verifică această ipoteză. Ei au reluat studiul 1, dar în faza a doua a experimentului, atunci când decizia a fost luată la nivel de grup, subiecţii au luat parte la o discuţie online în care ei s-au identificat cu numele de botez şi o poză ataşată, cu scopul activării identităţii individuale în detrimentul identităţii lor sociale. În acest experiment, grupurile au avut chiar tendinţa de a lua decizii contrar normelor manipulate de cercetători. În condiţia atitudinii critice, grupurile au luat decizia corectă în doar 26% din cazuri, comparativ cu 63% în condiţia atitudinii consensuale.

Grup social
(Social group ) Individual Grup individualizat
(Individuated group )
Consensual Critic Consensual Critic Consensual Critic
Răspunsuri corecte 22% 67% 65% 60% 63% 26%

Rezultatele studiilor menţionate arată că introducerea unei divergenţe la nivelul grupului va fi însoţită de o accentuare a simţului critic, iar introducerea unei convergenţe va diminua diferenţele evaluative individuale, creând scopuri supraordonate, ambele tendinţe având consecinţe normative la nivel de grup.

Unul din mecanismele principale responsabile pentru apariţia normei la nivelul grupului şi a construirii identiţăţii sociale, în absenţa contrastului dintre in-group şi out-group, este interacţiunea membrilor grupului. Procesul inductiv de construire a identităţii sociale explică de ce influenţa socială se manifestă la nivelul grupurilor ad-hoc, în experimente de laborator. Chiar şi în lipsa unei istorii comune, a unei entităţi aparte sau a unor similarităţi proprii grupului social, grupul restrâns îşi construieşte rapid norme proprii, o apartenenţă şi o identitate socială. Influenţa socială este determinată de identitatea socială a grupului. Atunci când identitatea colectivă este evidentă, membrii grupului se comportă în funcţie de normele specifice grupului de care aparţin, iar discuţiile intra-group intensifică consensul stereotipizat.

Convergenţa la nivel de grup se produce prin comunicare. Ea are capacitatea de a transforma conceptul de identitate socială într-o identitate operaţională. Comunicarea în grupurile restrânse contribuie la construirea identităţii şi a normelor de grup, ceea ce înseamnă că un grup de oameni poate elabora activ o normă sau un punct de vedere unanim acceptat, chiar dacă acest lucru nu este cerut explicit. Totuşi, ideile împărtăşite de grup nu sunt interiorizate decât atunci când subiecţii îşi asumă identitatea socială. Influenţa socială nu se produce automat iar normele grupului nu influenţează indivizii în afara contextului de grup. În condiţia individualizată, grupurile au chiar tendinţa de a lua decizii contrar normelor manipulate de cercetători.

Deasemenea, observăm o polarizare puternică a grupurilor atunci când se asigură trecerea de la identitatea personală la identitatea socială. Este vorba despre un proces psihologic care duce la mai multă uniformitate şi omogenitate a comportamentelor şi a reprezentărilor într-un grup, la o evidenţă (salience ) mai slabă a identităţii personale în favoarea identităţii colective.

În condiţia luării unei decizii în grup, atunci când este asigurat anonimatul subiecţilor, grupul apelează cu precădere la procese deductive (top-down ) . Atunci când este asigurată individualitatea membrilor grupului, ei apelează la procese inductive de formare a identităţii de grup (bottom-up ) .

În concluzie, putem spune că grupurile dezvoltă în timp o gândire convergentă cu consecinţe normative la nivel de grup. Procesul de formare a normelor de grup este strâns legat de construirea unei identităţi sociale a membrilor grupului. Interiorizarea şi respectarea acestor norme sunt efectul unei socializări reuşite.


Bibliografie
Boncu, S., Ilin, C., Sulea, C. (2007 ) . Manual de psihologie socială aplicată. Timişoara: Editura Universităţii de Vest.
De Visscher, P., (1996 ) . Dinamica grupurilor restrânse. În: Neculau, A. (coord. ) Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom
Lorenzi-Cioldi, F., Doise, W., (1996 ) . Relaţiile între grupuri: identitate socială şi identitate personală. În: Neculau, A. (coord. ) Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom
Postmes, T., Haslam, S. A., Swaab, R. I. (2005 ) . Social influence in small groups: An interactive model of social identity formation, European Review of Social Psychology, 16, 1 - 42