Imaginea de sine a copilului este rezultatul experienţelor trecute, a reuşitelor sau eşecurilor sale şi poartă amprenta modului în care a fost tratat de ceilalţi. Ea este o „lentilă” prin care copilul priveşte, interpretează şi ajunge să cunoască realitatea. Dacă copilul nu are încredere în forţele proprii, el se aşteaptă să eşueze, va dezvolta un sentiment de inferioritate şi poate deveni timid, retras, descurajat, neajutorat, anxios. Copiii încrezători în forţele proprii sunt activi, orientaţi spre obţinerea de succese, optimişti, perseverenţi. De aceea este atât de important ca părinţii să încurajeze stima de sine pozitivă a copiilor.

Copiii noştri învaţă prin metoda încercare – eroare. Poate aţi observat cum micuţul v-a studiat un timp cu mare atenţie, apoi, spre sfârşitul primului an de viaţă, a început să refuze să mai fie hrănit de dumneavoastră, încercând de pe-acum să ducă singur lingura cu hrană la guriţă. Probabil că aţi asistat neputincioşi cum spanacul s-a întins pe obrajii copilului, în păr, haine sau a fost proiectat cu viteza unei ghiulele de tun pe podeaua lustruită sau pe peretele alb din bucătărie. Iar în timp ce copilaşul aplauda cu frenezie fragmentul proaspăt de pictură murală, vă amintiţi, poate, cum aţi strâns din dinţi, încercând din greu să vă păstraţi cumpătul? De câte ori aţi încercat să salvaţi situaţia, preluând controlul asupra comportamentului alimentar al copilului? De câte ori aţi stat deoparte, încurajându-l pe micuţ să-şi găsească propria independenţă? V-a fost greu să asistaţi în linişte la frustrarea crescândă a copilului, în lunile în care acesta învăţa să stăpânească lingura sau căniţa?

Eşecul, urmat de o nouă încercare

Imi amintesc că am fost fascinată de perserverenţa copiilor mei în timp ce învăţau să meargă. Micile căzături au fost inevitabile. Dacă încercam să-i protejez, plângeau de frustrare, nu de durere. Atât de mare era intensitatea dorinţei lor. Se ridicau şi porneau din nou la drum. În scurt timp au învăţat să se plieze din mijloc pentru a nu se mai lovi. Fiecărui eşec îi urma o nouă încercare. Şi încă una. Şi încă una.

În al doilea an de viaţă, copiii au dezvoltat deja aşteptări legate de competenţa lor. Ei vor aborda o situaţie sau o sarcină nouă cu entuziasm şi încredere, atunci când se aşteaptă să reuşească. Dacă nu reuşesc din prima, vor continua să încerce. Reuşita este scopul final. În absenţa unui echilibru sănătos între încurajare şi independenţă, copilul ar putea învăţa despre el că nu prea reuşeşte, va dezvolta aşteptarea unui eşec şi va renunţa uşor. Copilul trebuie să lupte pentru a-şi dovedi propria competenţă.

Ce este stima de sine?

Stima de sine este un bun predictor al succesului în viaţă şi a fost definită în multe feluri. Unii autori văd stima de sine ca reprezentând o evaluare globală a propriei persoane. Alţii spun că ea este determinată de combinaţa dintre evaluarea propriei valori şi abilităţile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. Cert este că stima de sine nu este o evaluare la „rece” a propriei persoane, fiind o autoevaluare care se află la confluenţa dintre personalitatea reală a individului sau ceea ce el este, personalitatea ideală, reprezentând ceea ce individul doreşte să fie şi personalitatea proiectată, adică ceea ce crede un individ că gândesc alţii despre el. Riscurile unei stime de sine scăzute sunt multiple: probleme emoţionale – anxietate, depresie, iritabilitate; probleme de comportament – agresivitate; scăderea performanţelor etc.

Iată câteva recomandări pentru a încuraja o stimă de sine pozitivă a copilului:

Frustrarea este o motivaţie puternică pentru copil în timpul învăţării. Nu vă precipitaţi să-i săriţi în ajutor atunci când întâlneşte un obstacol şi se supără. Lăsaţi-l să se descurce singur. În felul acesta va învăţa că reuşita îi aparţine.
Nu interveniţi prea devreme – pentru a-i arăta cum să facă, pentru a-l încuraja să mai încerce sau pentru a-l lăuda – i-aţi reduce succesul la jumătate.
Fiţi atenţi să nu copleşiţi copilul cu sarcini care îi depăşesc competenţele şi nivelul actual de dezvoltare. Dacă o sarcină este cu mult prea dificilă, puteţi interveni pentru a o segmenta în paşi mai mici, realizabili, pentru a lăsa copilul să încerce, să eşueze şi în final să reuşească. Vă puteţi da seama că un copil este depăşit de problemă atunci când mimica şi postura corporală exprimă ezitare, iritare, înfrcngere, inerţie.
Nu presaţi copilul să exceleze într-un domeniu la o vârstă foarte fragedă. El ar putea face asta, însă performanţele sale ar putea fi motivate de dorinţa de a face pe plac altora şi nu de propria sa curiozitate. El nu va dobândi sentimentul competenţei personale.
Fiţi atenţi la criticile excesive. Copilul îşi însuşeşte lucrurile pe care noi i le spunem şi va dezvolta credinţa de a fi bun sau rău în funcţie de aprecierea noastră. Imaginea de sine are calitatea de a se proiecta în viitor. Un copil cu o proastă imagine de sine va fi împiedicat să-şi proiecteze cu îndrăzneală speranţele.
Fiţi atenţi şi la laude. Ele întăresc copilului conştiinţa propriilor succese. Însă prea multe laude pot deveni o formă de presiune şi nu de încurajare.