Clasificarea disfuncţiilor sexuale are la bază "ciclul de răspuns sexual" elaborat de cercetătorii americani Masters şi Johnson (1966 ) şi descrie disfuncţiile de natură sexuală în funcţie de momentul apariţiei lor într-una din cele patru faze ale ciclului de răspuns sexual: dorinţă, excitaţie, orgasm sau rezoluţie.
Tulburarea de Orgasm a Femeii este o tulburare sexuală frecvent întâlnită, care se manifestă prin întârzierea sau absenţa orgasmului după o fază de excitaţie sexuală normală şi o stimulare adecvată din partea partenerului. Ea are un impact psihologic puternic şi cauzează dificultăţi în relaţia de cuplu.
Simptome des asociate anorgasmiei sunt teama de eşec ("nici de data asta nu voi reuşi" ), inhibiţia dorinţei sexuale ("nu simt plăcere sau mă prefac, deci am tot mai puţină poftă" ) şi evitarea contactului sexual ("mai bine nu mai încerc" ) . Multe femei cu anorgasmie pot atinge orgasmul prin masturbare directă, dar nu şi în prezenţa partenerului.

Scurt istoric

Înţelegerea noastră despre Tulburarea de Orgasm a Femeii a suferit o serie de modificări de-a lungul timpului. La începutul secolului XX, psihanaliza (prin Sigmund Freud ) sugera că femeia poate experimenta sexualitatea matură numai prin orgasmul vaginal, ca rezultat al contactului sexual. Alte moduri de a avea orgasm, cum ar fi stimularea clitoridiană, ar reflecta inadecvat feminitatea. Câteva decenii mai târziu, cercetătorii americani Alfred Kinsey, William Masters şi Virginia Johnson au contrazis această ipoteză, spunând că toate tipurile de orgasm sunt identice atât din punct de vedere psihologic cât şi fiziologic, indiferent de natura stimulării.
Lipsa orgasmului în absenţa stimulării clitoridiene în timpul actului sexual este astăzi considerată ca fiind o variaţie normală a răspunsului sexual al femeii, deci femeia poate ajunge la orgasm fie prin stimulare clitoridiană, fie în urma penetrării. Conform DSM-IV-TR (Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ediţia a IV-a, revizuită ), femeile care au orgasm prin stimulare clitoridiană, dar nu şi prin stimulare intravaginală, nu mai îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru Tulburarea de Orgasm.
Un impact psihologic puternic asociat absenţei orgasmului este astăzi necesar pentru stabilirea diagnosticului.

Ce fel de cauze psihologice pot determina sau întreţine o problemă sexuală la femeie?

Implicaţiile psihologice ale disfuncţiilor sexuale sunt actualmente recunoscute ca fiind o componentă importantă atât în simptomatologia cât şi în etiologia tulburărilor. În anul 1980, Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (ediţia a III-a ) a introdus conceptul de "disfuncţie psihosexuală". Termenul "psihosexual" a fost ales pentru a pune accent pe componenta psihoemoţională inclusă în geneza tulburărilor sexuale.
Cauzele psihologice care pot determina sau întreţine o problemă sexuală la femeie pot fi multiple: o educaţie excesiv de rigidă, lipsa informării sau credinţe eronate cu privire la sexualitate, experienţa sexuală anterioară, probleme de comunicare între parteneri, ostilitate faţă de partener, teama de infidelitate, sentimentul de ruşine faţă de partener, teama de respingere, sentimente de vinovăţie, anxietatea de performanţă (sau teama de eşec ), traume psihologice, devalorizarea propriei persoane, probleme de imagine corporală, nevoia de control sau frica de a se abandona, reacţia psihologică la anumite probleme medicale etc.

Care este mecanismul psihologic al producerii tulburărilor sexuale?

Mecanismul producerii tulburărilor sexuale are două aspecte importante: hiperatenţia şi hiperintenţia. În urma unor experienţe neplăcute repetate (lipsa satisfacţiei sexuale, disconfort fizic în timpul actului sexual ), persoana abordează activitatea sexuală cu anxietate anticipatorie (teama în faţa unui nou posibil eşec ) . Temându-se, ea se concentrează asupra rezultatelor (hiperatenţia ), astfel încât atenţia ei se abate de la partener şi ea nu mai este receptivă la stimulările primite. În consecinţă, excitaţia scade, moment în care intervine hiperintenţia (persoana se străduieşte mai mult ) . Cu cât se străduieşte mai mult, cu atât rezultatele se deteriorează şi cercul vicios se închide.

Există tratamente eficace!

Intervenţia terapeutică a tulburării orgasmice la femeie are ca obiective promovarea schimbării în atitudine şi în credinţele despre sexualitate, înlăturarea anxietăţii, asocierea comportamentului sexual cu emoţii pozitive, învăţarea abilităţii de a atinge orgasmul şi satisfacţia.

Tehnici utilizate:
- psihoeducaţia - explicarea mecanismului de producere a problemelor;
- învăţarea relaxării - exerciţii de relaxare musculară şi controlul respiraţiei;
- explorarea propriului corp;
- reeducarea musculară - exerciţiile Kegel;
- dereflexia - persoana, în loc să se autoobserve, învaţă să uite de sine (prin focalizarea atenţiei în momentele de intimitate pe diferitele canale senzoriale, succesiv ) .
- tehnica imaginaţiei dirijate, menită să amplifice fanteziile cu caracter erotic - rescrierea scenariului erotic; repetarea în stare de relaxare a scenariului şi amplificarea deliberată a gradului de excitaţie;
- desensibilizare sistematică - exerciţiul Sensate Focus;
- restructurare cognitivă - identificarea gândurilor negative şi înlocuirea lor cu gânduri alternative mai adaptate;
- hipnoză clinică pentru abandonarea controlului conştient în favoarea controlului inconştient şi dezvoltarea spontaneităţii; tehnica ecranului mental; progresia de vârstă (vizualizarea viitorului când problema va fi dispărut ) ;
- tehnici de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare în cuplu.