Simptomele fiziologice asociate atacului de panică sunt atât de intense şi de spectaculoase, încât persoanele care suferă de atacuri de panică se tem să nu facă un infarct miocardic, un atac cerebral sau o altă maladie care să le pericliteze viaţa. Aceste modificări fiziologice, deşi sunt neplăcute, nu sunt însă periculoase. Atacul de panică este un eşec al reacţiei „luptă sau fugi”, amplificat de hiperventilaţie şi de gânduri nepotrivite.

De unde ştii că ai atacuri de panică şi/sau agorafobie?

Atacurile de panică sunt episoade scurte (de regulă 10 minute sau mai puţin ) de teamă intensă, asociate cu cel puţin 4 dintre următoarele simptome fiziologice de mare intensitate: palpitaţii, bătăi puternice ale inimii, transpiraţii, tremor, senzaţia de sufocare, respiraţie sacadată sau lipsa de aer, senzaţia de ameţeală sau leşin, greaţă, senzaţii de amorţeală sau furnicături, durere în piept, frisoane sau valuri de căldură, frica de pierderea controlului sau de a nu înnebuni, frica de moarte. Atacurile de panică care au mai puţin de 4 dintre simptomele descrise mai sus se numesc atacuri “cu simptome limitate”.

Simptomele fiziologice asociate atacului de panică sunt atât de intense, încât persoanele care dezvoltă atacuri de panică se tem să nu facă un infarct miocardic, un atac cerebral sau o altă maladie care să le pericliteze viaţa. Astfel, ele ajung fie în urgenţă, fie la medicul de familie sau la un medic specialist, solicitând o evaluare medicală riguroasă. Deşi aceste evaluări exclud o patologie fiziologică, persoanele cu panică rămân deseori temătoare şi sceptice în legătură cu faptul că nu au o boală care să le pună viaţa în pericol.

Atacurile de panică recurente sunt un simptom al tulburării de panică. Prezenţa acestora este urmată de preocuparea persistentă legată de apariţia unor atacuri de panică ulterioare şi de teamă în legătură cu consecinţele lor sau o modificare în comportament în raport cu atacurile.

Atacurile de panică pot fi inopinate (spontane, ele apar din senin ) sau provocate de anumite situaţii (previzibile ) . Cei mai mulţi oameni învaţă să anticipeze situaţiile în care poate avea loc un nou atac de panică.

Când se petrece un eveniment în viaţa noastră, căutăm o explicaţie. La fel se întâmplă şi în atacul de panică. Amintirea panicii este asociată cu amintirea situaţiei în care a avut loc, astfel încât, în lipsa unei explicaţii mai bune, persoana explică în mod eronat atacul de panică în funcţie de situaţia în care s-a produs şi dezvoltă credinţa că situaţia a cauzat atacul. Asta nu înseamnă că situaţiile respective sunt cu adevărat periculoase, dar persoana interpretează sau percepe anumite situaţii ca fiind ameninţătoare. Temându-se de aceste situaţii, va avea tendinţa de a le evita. Din nefericire, atacurile de panică nu încetează cu adevărat, ci persoana pur şi simplu descoperă din ce în ce mai multe situaţii care ar putea fi periculoase şi pe care le va evita, dezvoltând dieferite niveluri de evitare situaţională induse de frică. Din această cauză, diagnosticul de tulburare de panică este adesea asociat cu agorafobia.

Agorafobia este teama legată de locuri/situaţii din care ar fi dificil sau stânjenitor să scapi sau în care ajutorul ar putea să nu fie disponibil şi implică evitarea acestor situaţii. Situaţiile cel mai des evitate sunt: a ieşi singur (ă ) din casă, a călători singur (ă ), a te afla în tuneluri, pe poduri, în mulţime sau în spaţii deschise.

Atacurile de panică sunt periculoase?

Oamenii au un reflex moştenit de reacţie în caz de pericol (real sau imaginar ) : răspunsul „luptă sau fugi” („fight or flight response” ) . O parte a acestui răspuns implică hiperventilaţia, adică introducerea de mult oxigen în corp pentru ca organismul să poată reacţiona. Când pericolul este real, persoana consumă acest oxigen. Când situaţia este doar percepută ca fiind ameninţătoare, organismul nu consumă surplusul de oxigen pentru că travaliul muscular este minim, astfel încât apar mecanisme fiziologice de echilibrare care declanşează ceea ce noi numim „sindromul de hiperventilaţie”, având următoarele simptome fiziologice: ameţeală, palpitaţii, senzaţia de tăiere a respiraţiei, dureri în piept, confuzie, palme transpirate, gură/gât uscat, greaţă, durere în piept, paralizia muşchilor, senzaţia de oboseală, etc. Sunt senzaţii produse de hiperventilaţie, dar pe care persoana le asociază cu un eveniment declanşator sau cu posibilitatea prezenţei unei boli somatice. Simptomele fiziologice spectaculoase agravează teama că ceva cumplit urmează să se întâmple.

Tendinţa de a reacţiona printr-un răspuns tip „luptă sau fugi” apare în urma unor factori declanşatori nepotriviţi. Persoana învaţă că anumite situaţii declanşează „alarma”, însă ele sunt etichetate greşit. Atacul de panică nu este altceva decât un eşec al reacţiei „luptă sau fugi”, amplificat de hiperventilaţie şi gânduri nepotrivite.

Important de reţinut este faptul că modificările fiziologice asociate panicii, deşi sunt neplăcute, nu sunt periculoase şi că ele nu se datorează unei boli sau unui pericol real. Pe scurt, fiziologic vorbind, atacul de panică vine din interpretarea greşită a unor situaţii şi a unor reacţii care se produc în corp.

Cum pot scăpa de atacurile de panică şi de agorafobie?

Persoanele care dezvoltă tulburarea de panică şi agorafobie au o predispoziţie generală spre anxietate. Anxietatea (o teamă intensă şi iraţională ) este o mobilizare excesivă în faţa unui pericol imaginat. Imaginaţia este o resursă interioară importantă, însă depinde de noi cum o folosim: spre disconfortul nostru sau spre confortul nostru.

În psihoterapie, persoanele anxioase pot învăţa cum să folosească această resursă pentru confortul lor şi nu pentru inducerea simptomelor. Obiectivele terapeutice în tulburarea de panică şi agorafobie sunt controlarea simptomelor catalogate drept atacuri de panică, stoparea oricăror forme de evitare induse de teamă şi scăderea vulnerabilităţii (a anxietăţii ) care să prevină reinstalarea tulburării.

De ce terapie de grup?

Este o formă privilegiată de terapie în tratamentul tulburării de panică şi a agorafobiei. Persoanele care optează pentru această formă de terapie întâlnesc persoane cu probleme similare cu care pot împărtăşi experienţe comune, astfel încât grupul terapeutic devine o sursă de suport într-o perioadă dificilă şi un catalizator al schimbării.

Cabinetul Individual de Psihologie Schiffer Ingrid, Timişoara, organizează un grup de psihoterapie pentru persoane cu atacuri de panică şi/sau agorafobie, începând din 10 mai 2013. Terapia constă în nouă şedinţe săptămânale de câte două ore, în care veţi învăţa cum să vă controlaţi fricile, cum să vă confruntaţi cu situaţiile de care vă temeţi şi cum să vă gestionaţi îngrijorarea. Pentru detalii accesaţi articolul următor sau link-ul: portrait101.ro/informatii-clienti/.

Ingrid Schiffer, psihoterapeut