La vârsta de trei ani, copilul merge la grădiniţă, iar mama s-a întors la serviciu. În aceste condiţii, mesele servite împreună devin acum ocazii valoroase în care familia este reunită. Servirea micului dejun poate fi valorizată de către membrii familiei pentru a-şi împărtăşi gânduri, emoţii, aşteptări, iar acest ritual de dimineaţă pregăteşte familia pentru separarea din cursul zilei. În majoritatea familiilor, părinţii lucrează până după-amiaza târziu, iar copilul frecventează o grădiniţă cu program prelungit. Aceste familii îşi pot sărbători reîntâlnirea la cină. Iată cum mesele servite împreună devin ritualuri plăcute şi preţioase care securizează deopotrivă copiii cât şi părinţii.
De multe ori însă - şi mai ales atunci când copilul ajunge în jurul vârstei de trei ani - aceste momente plăcute se spulberă înainte de a fi început. Părinţii pot constata că de la o vreme a devenit dificil să-l trezeşti pe micuţ dimineaţa fără ca el să fie prost dispus, apoi el poate refuza să vină la masă pentru că preferă să se joace cu trenuleţele şi după ce, în sfârşit, familia s-a adunat în jurul mesei din bucătărie, copilul îi poate realmente scoate din minţi pe părinţi cu pretenţiile sale alimentare. "Azi vreau omletă, mami", şi după ce omleta caldă este servită, copilul împinge farfuria cât colo susţinând sus şi tare că nu o poate mânca pentru că îl doare burtica, în schimb doreşte ciocolată, aşa, ca să-i treacă durerea mai repede... Si tensiunea se revarsă în valuri printre lacrimile copilului şi dezaprobarea părinţilor. Micul dejun este compromis.
La trei ani, ne putem aştepta ca o problemă de alimentaţie reminiscentă de la vârsta de doi ani să revină: refuzul alimentelor, o luare insuficientă în greutate, vărsături după mese etc. Aceste dificultăţi interferează cu nevoia imperioasă a părinţilor de a-şi hrăni corect copilul, de a-i oferi o dietă echilibrată. Pe de altă parte, copilul poate utiliza refuzul hranei pentru a-şi satisface nevoia de autonomie. Cu cât părinţii insistă mai mult, cu atât copilul se încăpăţânează şi mănâncă mai puţin. Cea mai importantă sarcină a părinţilor este aceea de a nu transforma mesele în câmpuri de bătălie. Mesele trebuie să fie o plăcere şi nu un chin. Iată câteva recomandări în acest sens:
- Dacă copilul refuză micul dejun, nu merită să luptaţi. Îl puteţi trimite la grădiniţă cu un fruct sau sandvici la pachet, lăsând educatoarea mai puţin implicată să rezolve problema. Chiar şi atunci când copilul sare peste o masă, nu vă îngrijoraţi. Va recupera cu siguranţă la următoarea ocazie.
- Păstraţi alegerile la minimum. Alegerile multiple vor crea cu siguranţă probleme.
- Încercaţi să nu hrăniţi copilul între mese. Între mesele principale, copilului i se poate oferi o mică gustare, un iaurt, un fruct la ore previzibile, dar nu mai mult de-atât, pentru a nu-i tăia pofta de mâncare. După ce masa a luat sfârşit, hrana nu mai este disponibilă.
- Oferiţi copilului porţii mici. Dacă micuţul doreşte încă o porţie, cu siguranţă va fi o surpriză plăcută pentru dumneavoastră. Nu-l copleşiţi cu porţii mari, obligându-l să golească farfuria.
- Nu prelungiţi mesele la nesfârşit. Ele se încheie de îndată ce copilul începe să se prostească, se joacă cu mâncarea, o aruncă pe jos sau îşi părăseşte locul, refuzând să se întoarcă la masă. Dacă vă luptaţi cu copilul, obligându-l să se conformeze, sau, dimpotrivă, îi permiteţi asemenea comportamente, nu faceţi decât să le întăriţi.
- Nu faceţi caz de manierele copilului în timpul meselor. Ele se învaţă prin imitaţie. Copilul şi le însuşeşte la vârsta de patru sau cinci ani, imitând comportamentul dumneavoastră.
- Mesele se servesc în bucătărie şi nu în dormitor, în faţa televizorului sau "în deplasare", alergând cu linguriţa după copil, implorându-l.
- Dacă copilul refuză categoric un aliment, acesta poate fi eliminat. Resursele preţioase de calciu şi vitamina C din broccoli pot fi înlocuite cu morcovi sau alte legume. Dacă copilul refuză morcovii fierţi, s-ar putea să-i prefere cruzi sau sub formă de suc.
- Încercaţi să nu transformaţi mesele în şantaj emoţional ("Hai, mănâncă asta, ca să-mi arăţi că mă iubeşti" ), nu folosiţi desertul ca recompensă ("Dacă goleşti farfuria, primeşti ciocolată" ) sau pedeapsă ("Azi nu primeşti ciocolată, pentru că nu ai mâncat tot din farfurie" ) .
- Un copil mai mare învaţă de la covârstnici să consume mâncare junk food. Odată ce i s-a deschis pofta pentru mâncarea gustoasă, dar nesănătoasă, nu e indicat să i-o interziceţi categoric, deoarece refuzul absolut nu ar face decât să crească fascinaţia copilului pentru asemenea preparate şi ar deveni o altă sursă de conflict. Îi puteţi oferi junk food din când în când şi în cantităţi mici, dar nicidecum drept recompensă pentru o faptă bună sau la ocazii speciale.
Chiar dacă hrănirea corectă a copilului este una dintre cele mai importante responsabilităţi ale părinţilor, nu vă recomand să transformaţi mesele într-un război pe care nu îl puteţi câştiga. Dacă de la început îi obişnuiţi pe cei mici cu alimente sănătoase, probabil că aţi găsit deja cea mai bună soluţie.
Dificultăţi persistente de alimentaţie sau asocierea acestora cu anumite probleme de sănătate ale copilului impun un consult de specialitate. În lipsa unei condiţii medicale, un psihoterapeut poate evalua situaţia şi vă poate ajuta să depăşiţi problemele referitoare la hrănire.