"Într-o lume a interdependenţelor, libertatea constă în alegerea dependenţelor." (prof. univ. dr. Ion Dafinoiu )
Pe parcursul vieţii, mulţi dintre noi dezvoltă una sau mai multe dependenţe cu efecte nocive pe termen mediu şi lung: dependenţa de tutun, alcool, droguri şi alte substanţe psihoactive, jocuri de noroc, mâncare, muncă, dependenţa de relaţii nesănătoase, de calculator etc.
Majoritatea clienţilor care ajung în cabinetul de psihoterapie pentru a solicita ajutor în tratarea dependenţei vin fie în etapa de precontemplare, fie în cea de contemplare.
Etapa de precontemplare este o etapă de negare sau minimalizare a problemei, când persoana fie neagă existenţa ei ("Nu am nici o problemă" ), fie are încă iluzia de a fi în controlul situaţiei ("Pot renunţa oricând, doar că nu îmi doresc asta acum" ) . Aceste persoane nu sunt motivate pentru schimbare şi nu solicită ajutor din proprie iniţiativă, ci vin la insistenţele familiei şi ale anturajului.
În etapa de contemplare, clienţii consideră că au o problemă, dar sunt ambivalenţi motivaţional. O parte din ei spune "da" schimbării, cealaltă se opune.
Principala intervenţie la începutul terapiei constă deci în:
- construirea motivaţiei pentru schimbare
- consolidarea angajamentului pentru schimbare.
Sarcina terapeutului este să încline balanţa în favoarea schimbării, lăsând clientul să-si exploreze ambivalenţa, să înţeleagă contextul, funcţia şi mecanismele de întărire ale comportamentului adictiv. Trecerea de la motivaţia extrinsecă la motivaţia intrinsecă şi scăderea rezistenţei clientului sunt un bun indiciu al succesului în terapie.
În continuare, treptat, pas cu pas, clientul este pregătit pentru trecerea de la stadiul de contemplare la stadiul de acţiune.
Pregătirea pentru acţiune presupune consolidarea sentimentului de eficienţă personală, apoi stabilirea scopurilor şi construirea unui plan de schimbare. Odată ce planul a fost bine definit, urmează implementrea lui. Ultima etapă a terapiei este cea de menţinere şi prevenire a recăderilor, în care se consolidează noul comportament.
Mulţi clienţi care solicită ajutorul unui specialist au încercat deja să se vindece singuri, prin puterea voinţei, şi au constatat, mai devreme sau mai târziu, că dependenţa este mai puternică decât voinţa proprie. Voinţa nu este de ajuns, deoarece dependenţa implică mulţi alţi factori care construiesc cercul vicios al problemei. Iată cum arată CICLUL DEPENDENÈšEI:
respect de sine scăzut / suferinţă → vulnerabilitate şi disponibilitate pentru adicţie → comportament adictiv → euforie sau anestezie cu efect limitat în timp (faza de negare ) → sentimente de ruşine, vinovăţie, frustrare → pierderi (în relaţii, profesionale, financiare ) → frustrări şi mai mari, suferinţă crescută, respect de sine şi mai scăzut → întărirea comportamentului adictiv.
În procesul terapeutic intervenim în fiecare din aceste etape ale dependenţei pentru a întrerupe cercul vicios care favorizează şi întreţine problema.
Este important de ştiut că transformarea nu este un proces brusc şi liniar ci unul care cere timp şi care suferă oscilaţii. Întotdeauna vor exista suişuri şi coborâşuri. Dar pe măsură ce clientul se disciplinează şi progresează în terapie, oscilaţiile devin tot mai mici şi rezultatele devin tot mai vizibile şi mai satisfăcătoare, până la atingerea obiectivului final, dar mai ales menţinerea lui.