Relatiile de atasament si dezvoltarea sinelui
Inapoi Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina
In fiecare dintre noi, ansamblul corpului, creierului si mintii interactioneaza pentru a genera punctul de referinta intern relativ stabil cunoscut sub denumirea de sine. Aceasta este partea din fiinta umana care traieste viata - dar in acelasi timp o si modeleaza - atat inconstient cat si constient. Sinele poate fi descris in termenii unei grupari speciale de modele mai mult sau mai putin durabile care determina caracterul responsivitatii noastre unice la experienta.
Impactul relatiilor de atasament se inregistreaza in domeniile intercorelate si intr-adevar suprapuse ale corpului, emotiilor si lumii reprezentationale, modeland atitudinea sinelui fata de experienta in fiecare dintre acestea. Aceste domenii, sau dimensiuni ale sinelui, sunt legate si se influenteaza reciproc: senzatiile somatice sunt o componenta a emotiilor, care modeleaza reprezentarile, care influenteaza la randul lor calitatea senzatiilor, emotiilor si reprezentarilor ulterioare.
Dimensiunile multiple ale sinelui:
Sinele somatic
"...eul este inai de toate o entitate corporala" (S. Freud )
Eperientele initiale ale copilului cu siguranta se inregistreaza in corp. Sentimentul original al sinelui isi are radacinile in experienta somatica, a carei natura depinde in mare parte de calitatea relatiilor de atasament timpurii. Aceasta experienta contureaza sinele pe parcursul primelor luni si ani de viata, avand adesea consecinte durabile. Poate permite experientei corporale sa fundamenteze, sa informeze si sa imbogateasca sinele de-a lungul intregii vieti. In caz contrar, experienta corporala poate fi negata, disociata sau distorsionata. Concentrarea si lucrul cu sinele somatic este integrat "curei prin cuvant" prin explorarea rolului experientei nonverbale in dezvoltare si terapie.
Sinele emotional
Centralitatea emotiei in atasament: schimbul de afecte este unuicul mijloc de comunicare pe care il avem in primii ani de viata. Dincolo de copilaria mica, ceea ce simtim ramane central pentru ceea ce simtim ca suntem. Centrul sinelui se afla in modelele de reglare a afectului. Emotiile sunt aprecierile intuitive ale individului asupra propriilor stari organice; emotiile produc actiuni: cateodata prin declansarea sistemelor comportamentale innascute/invatate, incluzand sistemul de atasament. Aprecierile emotionale au valoare de supravietuire pentru ca ele faciliteaza luarea unor decizii imediate (de ex. lupta sau fugi ) . Emotiile sunt intotdeauna conectate cu corpul: senzatiile corporale sunt prima forma pe care o iau emotiile, iar emotiile sunt de obicei exprimate prin corp. Cand simtim emotii simtim (sau ne imaginam ) ceea ce se intampla in corpul nostru. Emotiile reprezinta procesul in care apreciem intr-un mod visceral calitatea experientei pe care o intalnim - si in mare masura, pe baza acestor aprecieri decidem (constient sau inconstient ) cum vom actiona. Reglarea emotiilor (diferita de control! ) este fundamentala pentru dezvoltarea sinelui, iar relatiile de atasament sunt contextul primar in care invatam sa accesam, sa modulam si sa ne folosim emotiile. In noua relatie de atasament creata in terapie emotiile au un rol central iar reglarea lor eficienta este de obicei in centrul procesului care permite persoanei sa se vindece si sa creasca.
Sinele reprezentational
Este o necesitate a evolutiei sa avem o lume reprezentationala care sa o infatiseze pe cea reala: pentru a functiona eficient avem nevoie de cunostinte depsre lume si noi insine. Modelul intern de lucru: extragem aceste cunostinte din experientele din trecut si le folosim pentru a prevedea experientele prezente si viitoare. Dar harta nu este teritoriul.
Modelele de lucru ale relatiilor noastre de atasament sunt selective, mostre mai mult sau mai putin reprezentative ale experientei relationale traite. Ele sunt compuse din reprezentari ale interactiunilor care au fost apoi generalizate si continua sa ne asigure de-a lungul vietii o orientare fundamentala sau o calitate a responsivitatii fata de experienta.
Daca relatiile noastre initiale au fost securizante rezultatul poate fi o capacitate de a raspunde (gandi, simti si actiona ) cu deschidere si flexibilitate. In acest caz avem capacitatea sa modificam reprezentarile vechi din perspectiva noilor experiente. Pe de alta parte, daca relatiile noastre formative au fost marcate de evitare, ambivalenta sau dezorganizare, capacitatea noastra pentru "flexibilitatea raspunsului" va fi compromisa.
Dezvoltarea reprezentarilor mentale presupune doua procese: diferentierea si integrarea.
Diferentierea creeaza limite psihice in special intre sine si ceilalti, intre lumea interna si realitatea externa. O reprezentare de sine bine diferentiata ne permite sa functionam autonom, fara sa simtim ca suntem definiti de sentimentele pe care le au ceilalti despre noi.
Integrarea implica sinteza si conectare. Reprezentarile integrate despre noi insine si despre altii ne fac capabili sa aducem impreuna experiente contradictorii emotional (de ex. putem sa iubim pe cineva chiar daca suntem furiosi pe el ) . Integrarea este cea care favorizeaza echilibrul si o constientizare a nuantelor si a complexitatii experientei. Fara reprezentari integrate suntem vulnerabili la a ne trai pe noi si pe altii in termeni extremi si simplisti: cu totul buni sau cu totul rai.
Dimensiunea emotionala inconstienta a reprezentarilor noastre interne este cea care le face rezistente la reevaluare. Daca, spre exemplu, am invatat prin interactiunile noastre formative ca a fi alaturi de cineva este riscant, atunci au fost instituite mecanismele de aparare pentru a ne tine in starea de a nu fi constienti de nevoia noastra de apropiere - astfel nu suntem motivati sa facem legaturile pentru o apropiere care, daca ar avea succes, ar modifica modelul nostru vechi de atasament (evitant ) intr-unul mai securizant. In acelasi fel, pentru ca emotiile implica semnale corporale atat fata de altii cat si fata de noi insine, asteptarile noastre de a fi respinsi in incercarea de a ne deschide fata de ceilalti se pot transforma in sentimente de frica si furie, ale caror manifestari corporale inconstiente provoaca exact respingerea pe care modelul nostru intern de lucru ne-a facut sa o asteptam. Modelele de lucru (in special cele de nesiguranta ) au o calitate de autoperpetuare.
Sinele reflexiv-mentalizarea si sinele meditativ-meditarea - sunt cai catre eliberarea psihica. Ambele procese sunt capabile sa favorizeze insight-ul si empatia, reglarea afectului, simtul de a fi agent al actiunii, libertatea interioara si abilitatea de a raspunde cu flexibilitate adaptativa circumstantelor complexe cu care ne confruntam in timpul vietii.
Sinele reflexiv - care mentalizeaza - se naste dintr-o relatie in care experienta cu o figura de atasament ca o baza de siguranta ne face posibila explorarea in siguranta a lumii, inclusiv (mai ales ) a lumii noastre interne. Daca in copilarie lipseste relatia care sustine invatarea unei astfel de autoritati mentale (sa dam un sens propriei experiente subiective ) mai tarziu putem sa fim coplesiti sau instrainati de propria experienta interna. In terapie se hraneste, se invata si se dezvolta si aceasta capacitate de a contura un sine reflexiv suficient de bun pentru a recrea si mentine contactul interior cu propriile noastre dorinte, emotii si nevoi.
Mai departe, meditarea faciliteaza dezvoltarea acestei libertati interne permitandu-ne sa fim prezenti la propriile noastre experiente fara sa ne lasam coplesiti de acestea sau fara sa fie nevoie sa le disociem.
Meditatia - exercitarea unei atentii voluntare, sustinute si non-critice asupra experientei in aici-si-acum contribuie la reglarea emotiilor dificile si poate facilita dezautomatizarea modelelor dezadaptative de raspuns comportamental. Micsorand volumul activitatii mentale parazitare amplifica receptivitatea semnalelor din orice domeniu al sinelui, facilitand astfel contactul interior si sustinand conexiunile adaptative intre diferite aspecte ale sinelui si intre sine - integrat - si ceilalti. Terapia este o relatie reparatoare cu efecte pe termen lung in care aceste abilitati se invata si se dezvolta intr-un cadru securizant si stabil. (extras din cartea Atasamentul in psihoterapie - David J. Wallin, ed. Trei, 2010 )
Impactul relatiilor de atasament se inregistreaza in domeniile intercorelate si intr-adevar suprapuse ale corpului, emotiilor si lumii reprezentationale, modeland atitudinea sinelui fata de experienta in fiecare dintre acestea. Aceste domenii, sau dimensiuni ale sinelui, sunt legate si se influenteaza reciproc: senzatiile somatice sunt o componenta a emotiilor, care modeleaza reprezentarile, care influenteaza la randul lor calitatea senzatiilor, emotiilor si reprezentarilor ulterioare.
Dimensiunile multiple ale sinelui:
Sinele somatic
"...eul este inai de toate o entitate corporala" (S. Freud )
Eperientele initiale ale copilului cu siguranta se inregistreaza in corp. Sentimentul original al sinelui isi are radacinile in experienta somatica, a carei natura depinde in mare parte de calitatea relatiilor de atasament timpurii. Aceasta experienta contureaza sinele pe parcursul primelor luni si ani de viata, avand adesea consecinte durabile. Poate permite experientei corporale sa fundamenteze, sa informeze si sa imbogateasca sinele de-a lungul intregii vieti. In caz contrar, experienta corporala poate fi negata, disociata sau distorsionata. Concentrarea si lucrul cu sinele somatic este integrat "curei prin cuvant" prin explorarea rolului experientei nonverbale in dezvoltare si terapie.
Sinele emotional
Centralitatea emotiei in atasament: schimbul de afecte este unuicul mijloc de comunicare pe care il avem in primii ani de viata. Dincolo de copilaria mica, ceea ce simtim ramane central pentru ceea ce simtim ca suntem. Centrul sinelui se afla in modelele de reglare a afectului. Emotiile sunt aprecierile intuitive ale individului asupra propriilor stari organice; emotiile produc actiuni: cateodata prin declansarea sistemelor comportamentale innascute/invatate, incluzand sistemul de atasament. Aprecierile emotionale au valoare de supravietuire pentru ca ele faciliteaza luarea unor decizii imediate (de ex. lupta sau fugi ) . Emotiile sunt intotdeauna conectate cu corpul: senzatiile corporale sunt prima forma pe care o iau emotiile, iar emotiile sunt de obicei exprimate prin corp. Cand simtim emotii simtim (sau ne imaginam ) ceea ce se intampla in corpul nostru. Emotiile reprezinta procesul in care apreciem intr-un mod visceral calitatea experientei pe care o intalnim - si in mare masura, pe baza acestor aprecieri decidem (constient sau inconstient ) cum vom actiona. Reglarea emotiilor (diferita de control! ) este fundamentala pentru dezvoltarea sinelui, iar relatiile de atasament sunt contextul primar in care invatam sa accesam, sa modulam si sa ne folosim emotiile. In noua relatie de atasament creata in terapie emotiile au un rol central iar reglarea lor eficienta este de obicei in centrul procesului care permite persoanei sa se vindece si sa creasca.
Sinele reprezentational
Este o necesitate a evolutiei sa avem o lume reprezentationala care sa o infatiseze pe cea reala: pentru a functiona eficient avem nevoie de cunostinte depsre lume si noi insine. Modelul intern de lucru: extragem aceste cunostinte din experientele din trecut si le folosim pentru a prevedea experientele prezente si viitoare. Dar harta nu este teritoriul.
Modelele de lucru ale relatiilor noastre de atasament sunt selective, mostre mai mult sau mai putin reprezentative ale experientei relationale traite. Ele sunt compuse din reprezentari ale interactiunilor care au fost apoi generalizate si continua sa ne asigure de-a lungul vietii o orientare fundamentala sau o calitate a responsivitatii fata de experienta.
Daca relatiile noastre initiale au fost securizante rezultatul poate fi o capacitate de a raspunde (gandi, simti si actiona ) cu deschidere si flexibilitate. In acest caz avem capacitatea sa modificam reprezentarile vechi din perspectiva noilor experiente. Pe de alta parte, daca relatiile noastre formative au fost marcate de evitare, ambivalenta sau dezorganizare, capacitatea noastra pentru "flexibilitatea raspunsului" va fi compromisa.
Dezvoltarea reprezentarilor mentale presupune doua procese: diferentierea si integrarea.
Diferentierea creeaza limite psihice in special intre sine si ceilalti, intre lumea interna si realitatea externa. O reprezentare de sine bine diferentiata ne permite sa functionam autonom, fara sa simtim ca suntem definiti de sentimentele pe care le au ceilalti despre noi.
Integrarea implica sinteza si conectare. Reprezentarile integrate despre noi insine si despre altii ne fac capabili sa aducem impreuna experiente contradictorii emotional (de ex. putem sa iubim pe cineva chiar daca suntem furiosi pe el ) . Integrarea este cea care favorizeaza echilibrul si o constientizare a nuantelor si a complexitatii experientei. Fara reprezentari integrate suntem vulnerabili la a ne trai pe noi si pe altii in termeni extremi si simplisti: cu totul buni sau cu totul rai.
Dimensiunea emotionala inconstienta a reprezentarilor noastre interne este cea care le face rezistente la reevaluare. Daca, spre exemplu, am invatat prin interactiunile noastre formative ca a fi alaturi de cineva este riscant, atunci au fost instituite mecanismele de aparare pentru a ne tine in starea de a nu fi constienti de nevoia noastra de apropiere - astfel nu suntem motivati sa facem legaturile pentru o apropiere care, daca ar avea succes, ar modifica modelul nostru vechi de atasament (evitant ) intr-unul mai securizant. In acelasi fel, pentru ca emotiile implica semnale corporale atat fata de altii cat si fata de noi insine, asteptarile noastre de a fi respinsi in incercarea de a ne deschide fata de ceilalti se pot transforma in sentimente de frica si furie, ale caror manifestari corporale inconstiente provoaca exact respingerea pe care modelul nostru intern de lucru ne-a facut sa o asteptam. Modelele de lucru (in special cele de nesiguranta ) au o calitate de autoperpetuare.
Sinele reflexiv-mentalizarea si sinele meditativ-meditarea - sunt cai catre eliberarea psihica. Ambele procese sunt capabile sa favorizeze insight-ul si empatia, reglarea afectului, simtul de a fi agent al actiunii, libertatea interioara si abilitatea de a raspunde cu flexibilitate adaptativa circumstantelor complexe cu care ne confruntam in timpul vietii.
Sinele reflexiv - care mentalizeaza - se naste dintr-o relatie in care experienta cu o figura de atasament ca o baza de siguranta ne face posibila explorarea in siguranta a lumii, inclusiv (mai ales ) a lumii noastre interne. Daca in copilarie lipseste relatia care sustine invatarea unei astfel de autoritati mentale (sa dam un sens propriei experiente subiective ) mai tarziu putem sa fim coplesiti sau instrainati de propria experienta interna. In terapie se hraneste, se invata si se dezvolta si aceasta capacitate de a contura un sine reflexiv suficient de bun pentru a recrea si mentine contactul interior cu propriile noastre dorinte, emotii si nevoi.
Mai departe, meditarea faciliteaza dezvoltarea acestei libertati interne permitandu-ne sa fim prezenti la propriile noastre experiente fara sa ne lasam coplesiti de acestea sau fara sa fie nevoie sa le disociem.
Meditatia - exercitarea unei atentii voluntare, sustinute si non-critice asupra experientei in aici-si-acum contribuie la reglarea emotiilor dificile si poate facilita dezautomatizarea modelelor dezadaptative de raspuns comportamental. Micsorand volumul activitatii mentale parazitare amplifica receptivitatea semnalelor din orice domeniu al sinelui, facilitand astfel contactul interior si sustinand conexiunile adaptative intre diferite aspecte ale sinelui si intre sine - integrat - si ceilalti. Terapia este o relatie reparatoare cu efecte pe termen lung in care aceste abilitati se invata si se dezvolta intr-un cadru securizant si stabil. (extras din cartea Atasamentul in psihoterapie - David J. Wallin, ed. Trei, 2010 )
Mandoc Florentina - Cabinet individual de psihologie
MOTTO: A renaşte, a te elibera înseamnă a trece dincolo de ceea ce este cunoscut.Recomandă acest cabinet