Durerea care apare cand moare o persoană draga este o experienta perfect naturala si normala, dar, de atatea ori noi suntem prea putin pregatiti sa ii facem fata - atat cei care o infruntă cat si oamenii din jurul lor care vor sa ii ajute. Ceea ce avem nevoie sa ne amintim este ca moartea - confruntarea cu ea - este in primul rand o experienta profund emotionala, a sentimentelor, trairilor si starilor, adesea coplesitoare si abia apoi a gandurilor. Este de cele mai multe ori experienta unei inimi frante asa ca oamenii care o infrunta au nevoie sa poata sa dea frau liber emotiilor, sa le lasa sa curga in exprimari cat mai variate si diverse, in orice forma care le este la indemana si li se potriveste. Desi a integra pierderea unei persoane dragi in viata este o calatorie lunga, iar dupa o asttel de experienta "recuperarea" poate fi considerata "pe ultima suta de metri" cand putem pune in cuvinte si ordona cu sens tot ceea ce s-a intamplat, acesta este tocmai capatul final al drumului. Pana a ajunge acolo oamenii trec prin furtuni emotionale adesea devastatoare care ii lasa de cele mai multe ori pustiiti. Unul din lucrurile cele mai importante la inceputul acestui proces este deci exprimarea emotiilor. Oamenii care vor sa ajute au rol esential. Pentru ca persoana care sufera este de cele mai multe ori coplesita sub puterea sentimentelor care vin - aceste sentimente nu sunt familiare, nu le intalnim zi de zi, ori tocmai atunci rup zagazul sentimente de mult blocate, asa ca de multe ori cel care plange trebuie sa se mai lupte si cu sine - uneori oamenilor le este pur si simplu rusine ca sufera, ori ca nu stiu cum sa se poarte, ori ca in acele momente au de facut o mie si una de lucruri pentru ca "nimeni nu are cine sa se ocupe" si "nu mai e timp si de plans" ori pentru ca sunt traversati de sentimente care se bat cap in cap si nu mai au resurse emotionale sa le gestioneze. Este usor sa fii doborat de pierderea unei persoane dragi. Familia, prietenii si oamenii care vor sa ajute au nevoie sa stie cateva lucruri.
- moartea unei persoane dragi este o pierdere pe multe planuri - semnificatia, rolul si insemnatatea acelei persoane pentru cel care pierde poate ca nu a fost niciodata constientizata. Poate ca sunt lucruri pe care atunci le intelege, sentimente pe care atunci le descopera si nu mai pot fi spuse. Este totodata si pierderea unei parti din sine - un loc in interiorul fiintei sale este dintr-o data gol, ca si cum nu ar mai fi intreg. Acel loc are nevoie sa fie refacut, hranit si toata fiinta interioara are nevoie de reasezare. Acest lucru afecteaza viata persoanei care pierde in intregul sau, in etape.
- pentru a-i intelege si ajuta cat mai bine pe cei in suferinta familia, prietenii au nevoie sa cunoasca cel putin urmatoarele detalii:
- atunci cand o experienta este coplesitoare in raport cu resursele persoanei ea este efectiv o trauma - si exista reactii "normale care apar in urma unei experiente anormale" - simptomele de stres posttraumatic. Persoana are nevoie ca aceste simptome si manifestari (in ceea ce face, simte si gandeste ) sa fie intelese de cei din jur si nu judecate, lasate sa se exprime si nu blocate si totodata, daca aceste simptome apar, persoana trebuie indrumata catre un specialist care o poate ajuta sa traverseze acest drum dificil in conditii de siguranta emotionala. Daca oamenii judeca "ce tot plangi ca nu tineai asa de mult la el", "hai, trebuie sa iti revii" sau invoca anumite criterii, standarde ori norme - absolut arbitrare - "hai ma, esti barbat doar n-o sa plangi acum" sau "fii puternica, treci tu si peste asta" - oricat de bune ar fi intentiile lor, ele din pacate nu ajuta in acele momente. Exista riscul ca persoana sa se simta neinteleasa, criticata, judecata si sa se refugieze in sine, sa blocheze emotiile dureroase - ceea ce nu inseamna ca acestea dispar, chiar daca manifestarile lor nu se mai vad. Ele vor "fierbe" nevazute ca o oala sub presiune. Asa ca, cel mai important lucru pe care pot sa il faca familia si prietenii este SA ACCEPTE durerea chiar daca nu inteleg persoana. Este primul pas catre sufletul greu incercat, este prima mana de ajutor, primul strop de balsam, o vitamina cu efect intarziat, caci efectele sale se vor vedea mai tarziu, pe drumul revenirii la viata si al recOnstructiei.
- din punct de vedere "tehnic" este bine sa fie cunoscute stadiile luptei psihice cu moartea - asa cum au fost ele descrise de specialisti: izolare si negare, furie, targuiala, depresie, acceptare.
- oamenii au nevoie sa isi poata exprima aceste emotii, asa ca un alt sprijin care la poate fi de mare ajutor este ca cei apropiati SA PREIA cat se poate, cat de mult se poate, din DETALIILE SI SARCINILE organizarii ceremoniei de inmormantare. Se spune ca a se ocupa de aceste detalii ajuta persoana "sa nu se mai gandeasca" dar tocmai acest "sa nu se mai gandeasca", desi are efecte pe termen scurt, este defavorabil pe termen lung. Tulburarea de stres posttraumatic nu se dezvolta neaparat dupa eveniment, ci poate avea efecte intarziate in timp, ani de zile. Este o tulburare de procesare a informatiei ceea ce inseamna ca informatiile procesate in decursul evenimentului traumatic nu sunt integrate in schemele mentale ci raman disparate, ca un bloc de sine statator in mintea omului. Persoana va avea apoi nevoie sa consume o parte din energia sa psihica pentru a o aloca blocarii a tot ceea ce nu s-a procesat suficient de bine, ceea ce in mod firesc, ii va diminua resursele necesare functionarii normale, mai mult, in timp, stresul posttraumatic nelucrat se cronicizeaza. Astfel ca in timpul organizarii ceremoniei de inmormantare este absolut necesar sa se creeze un spatiu de timp pentru ca persoana SA EXPRIME ceea ce simte. Sunt atat de multe emotii, atat de puternice si mare parte necunoscute!
- felul in care exprimam emotiile este influentat de multi factori. In primul rand este de ajutor vorbitul - persoana are nevoie SA FIE ASCULTATA, sa poata sa inceapa sa puna in cuvinte si sa ordoneze in cet incet cuvintele in propozitii cu sens, in fraze, in idei. Acest lucru nu se petrece asa de usor cum pare. Dar persoana are cu certitudine mare nevoie sa fie incurajata sa vorbeasca si sa fie ascultat, ore in sir daca asa este nevoie. Sa fie chiar indemnata cu blandete si cu intelegere sa vorbeasca (nu presata ), sunt atatea ganduri care se invalmasesc in minte. Un efect care agraveaza starea de durere si suferinta este ca aceste ganduri, adesea extrem de multe, haotice, poate chiar inacceptabile conform anumitor reguli si standarde internalizate, este ca persoana se poate simti foarte, foarte neajutorata. Moartea este oricum un lucru care ne sperie pe fiecare dintre noi, ne lutptam sa tinem temerile acestea sub control si intr-o masura foarte mare, in general, reusim sa facem acest lucru suficient de bine incat sa putem functiona in viata de zi cu zi. Dar atunci cand in confruntarea directa cu moartea (caci persoana, intr-o zona mai mult sau mai putin adanca a psihicului se confrunta totodata chiar cu ideea propriei morti, prin identificare ) apare sentimentul neputintei de a face fata sentimentelor, durerea este agravata de frica. Sentimentul de singuratate aparut la pierderea celui/celei care era sprijin, inspiratie, sursa de iubire si principalul receptor al sentimentelor persoanei este agravat de singuratatea si neputinta in fata propriilor sentimente. Cu cat mai mult persoana le aduna cu atat mai mult risca sa fie doborîta de ele. Astfel ca daca oamenii din jur, familia, prietenii asculta persoana si reusesc prin empatia lor sa o ajute sa descarce cat mai mult fac un lucru extrem de important.
- dar exprimarea in cuvinte nu este uneori posibila - oameni altfel fluenti in viata de zi, chiar dintre aceia care folosesc cuvintele in mod creativ, se pot regasi in astfel de momente in situatia de a nu articula prea multe sunete. Atunci au nevoie sa fie incurajati sa exprime in orice alte forme simt - prin desen, prin a scrie, prin mers pe jos in plimbare lunga, interminabila, prin activitati fizice, altele decat cele ce tin de ceremonia de inmormantare, prin muzica - dar aceste lucruri trebuie facute constient pentru a nu agrava in fapt trauma. Activitatile din timpul ceremoniei de inmormantare pot servi procesarii informatiilor, mai ales ca este realmente ultima data camd persoana pierduta poate fi vazuta si atinsa, este intr-adevar o sansa, care de multe ori se pierde, din pacate, iar de cele mai multe ori aceste activitati sunt un mecanism de evitare a confruntarii si procesarii amotiilor. Poate ca nici in viata de zi cu zi oamenii nu sunt bine antrenati in ceea ce priveste reglarea emotionala (si de cat de multe ori intalnim acest lucru, din pacate! ) deci cu atat mai mult se vor putea descurca in fata unei pierderi devastatoare. In functie de stadiul in care se afla persoana in confruntarea cu moartea ea are nevoie sa exprime emotiile corespunzatoare. De cele mai multe ori apare negarea sau furia. Negarea propriei singuratati, a extremei neputinte in fata mortii, furia in a fata pierderii temporare unui sens al vietii, in fata nedreptatii si duritatii vietii.
Oamenii din jur, familia, prietenii in special pot ajuta extrem de mult o persoana care trece prin momentele cumplite ale unei pierderi imense. Importanta clipelor care se scurg intre aflarea vestii si finalizarea ceremoniei nu trebuie sa fie subestimata. De asemenea importanta intervalului imediat urmator finalizarii ceremoniei - intre o saptamana si o luna. Este un interval in care procesarea emotionala - modalitatea in care aceasta are loc - poate schimba cursul unei vieti - poate creste ori poate bloca reconstructia.
Fiecare dintre noi poate fi in aceasta situatie si nu o data pe parcursul vietii. Psihoeducatia privitoare la acest aspect este foarte importanta.