Scenariile antagoniste, sursa conflictelor în cuplu
Neînțelegerile care pot apărea într-un cuplu pot avea cauze diferite. Nu sunt puține situațiile în care se poate observa prezența unui scenariu de tipul "învingator-învins" care poate lua forma unei competiții de tip antagonist referitoare la cine deține "adevărul" sau cine are "dreptate". În acest context, comunicarea devine pentru cei doi parteneri o modalitate de se acuza sau apăra cu scopul de a stabili cine are dreptate și cine greșește și, ca urmare, cine este "învingătorul" sau cine este "învinsul".
Dacă ajungem la un moment dat să fim blocați în astfel de scenarii, ne va fi destul de greu să ne reorientăm spre aspectele cu adevărat semnificative din relație, cum ar fi respectul reciproc, importanța emoției, a compasiunii, apropierii sau a înțelegerii.
Atunci când iau forma unei întreceri antagoniste, aceste tipuri de interactiuni cuprind de cele mai multe următoarele tendințe disfuncționale:
- respingerea față de dreptul celuilalt de a avea o opinie (mesajul: "Nu contează ceea ce spui!" );
- respingerea față de dreptul partenerului de a manifesta emoții (mesajul: "Nu ai dreptul/nu ar trebui să te simți trist, furios, dezamăgit etc" );
- convingerea că emoțiile celuilalt nu merită atenție (mesaje: "Cine are nevoie să audă asta?", "Nu vreau să ascult asemenea lamentări" );
- respingerea validării, înțelegerii sau expedierea (credința că: "Dacă îi arăt ca o/îl înțeleg a continua să se plângă" );
- percepția asupra relației sub forma unei lupte pentru putere sau control, ceea ce presupune ca cineva sa fie "mai slab" sau "mai puternic" în ceea ce privește emoțiile sau raționalitatea (adevărul ) .
Oricare dintre aceste percepții creează o interacțiune și o comunicare antagonistă, în care scopul este acela de a căuta argumente "învingătoare", putere și control.
Putem ieși cu mai multă ușurință din acest impas dacă luăm în considerare următoarele alternative:
Facem balanța între costurile și beneficiile scenariului "învingător-învins"
De exemplu, într-un cuplu în care disputele aveau la baza aflarea "adevărului" partenerii au descris următoarele costuri "victorie-pierdere": conflictele frecvente, amândoi partenerii se simțeau triști, furioși, dezamăgiți, plini de resentimente, se concentrau pe greșelile din trecut ale partenerului, beneficiau de mai puțină intimitate emoțională sau sexuală și, de asemenea, ambii se simțeau descurajați și demotivați în legătură cu relația lor.
Să stabilim cum ar arăta "victoria"
Atunci cand vorbim de conflict militar, nedefinirea conceptului de victorie se numește "extinderea misiunii" ceea ce presupune o prelungire fără sfârșit a ostilităților către noi ținte și scopuri. Faptul că nu se cunoaște scopul final poate să genereze o escaladare nesfârșită a conflictului, din moment ce fiecare parte încearcă să o surclaseze pe cealaltă într-un ciclu continuu de răzbunări și provocări.
Făcând acaesta analogie, putem analiza dacă încercarea de a domina, controla sau de a reducere la tăcere partenerul este sau nu o strategie benefică în a ne construi genul de relație pe care ni-l dorim. Este destul de probabil să constatăm că nu există învingător sau învins sau chiar faptul că există doi "învinși". "Victoria" și "înfrângerea" ar putea fi înlocuite cu găsirea unui teren comun, a acceptării, grijii sau înțelegerii.
Acceptarea existenței a două sau mai multe adevăruri
În momentele când suntem blocați într-un astfel scenariu, avem tendința să considerăm că există doar un "singur adevăr" sau o singură perspectivă realistă în care putem vedea lucrurile și care trebuie afirmată sau impusă în relația cu celălalt pentru a se putea ajunge la un acord comun. Ca urmare nu ținem cont de faptul ca fiecare persoană are propria viziune bazată pe un anumit istoric de viața, pe propriile nevoi, credințe sau personalitate. De exemplu, o persoană aflată într-o relație ar putea interpreta cerințele partenerului drept dominante și constrângătoare pentru că în trecutul ei (copilărie, adolescență ) unul dintre părinți își manifestase tendința de a o controla. Așadar, dacă acceptăm existența a două sau mai multe adevăruri care pot coexista fără să fie în opoziție sau în acord, putem valoriza mai mult înțelegerea sau acceptarea modului în care partenerul nostru percepe un anumit lucru.
Balanța "Fericire - "Raționalitate"
Stabilirea "adevărului", a "dreptății" creează, de asemenea, un scenariu antagonist, bazat pe convingerea că raționalitatea sau logica vor duce la o relație mai bună. Din păcate, o supralicitare a raționalității și a logicii poate să genereze indiferență sau chiar dispreț față de emoțiile sau nevoile partenerului.
Dacă înțelegem că diferențele nu sunt devastatoare, și că doi oameni au istorii de viață diferite, valori, informații, perspective, vulnerabilități, stiluri de gândire sau stiluri emoționale diferite, putem combate iluzia validării totale, sau încercările de a convinge sau a intimida partenerul. Acest lucru ne permite să ne îndreptăm atenția către valorile cu adevărat importante ce stau la baza relațiilor apropiate, cum ar fi cunoașterea mai profundă a partenerului, înțelegerea și respectarea emoțiilor și nevoilor sale, grija, compasiunea și intimitatea.
sursa: “Emotional Schema Therapy”, Robert L. Leahy