Teoriile relațiilor obiectuale stau la baza procesului prin care ne internalizăm relațiile interpersonale și le înregistrăm în memorie. Proiectăm în lumea noastră internă persoane semnificative din primii ani de viață, persoane care, ca obiecte interne în propria viață mentala, continuă să exercite o puternică influență asupra noastră pe parcursul vietii. Una din abordarile importante asupra acestui proces este reprezentata de metoda analizei tranzacționale, creata de Eric Berne in ani ’60, care descrie personalitea umana în trei ”stari ale eului”: Părintele, Adultul, Copilul. Astfel, din perspectiva stărilor eului, într-o relatie, o persoana interacționeaza cu alta din starea de Părinte, Adult sau Copil, fie în mod conștient, fie în mod inconștient.Stările eului sunt rezultatul propriei istorii interpersonale și reprezintă modalități de a interacționa cu lumea, iar diferitele feluri în care o persoana vorbește sau actioneaza cu o alta persoana sunt denumite tranzacții.

     Părintele – este starea care cuprinde modelele parentale influente internalizate în primii noștri ani de viață.

Starea Parinte se relevă în două ipostaze:

     Părintele critic - este acea parte parentală care critică, devalorizează, culpabilizează copilul pentru a-l face sa se supuna anumitor norme; este imperativ, adeptul lui “trebuie absolutist (“Trebuie să…”, “Este interzis să…”, “Tu trebuie…” etc ), manipulează, nu ofeăș alternative constructive, crează traume si dependență.    

     Părintele protector, permisiv, hrănitor - este acea parte care iubeste, dă, hrăneste, are grijă cu dragoste, protejează fară să creeze dependentă, răspunde în mod necondiționat nevoilor copilului.

     Copilul prezintă, de asemenea, două perspective:

     Copilul adaptat sau copilul supus Părintelui critic, este partea bolnavă a copilului, este conformist, dependent, se simte vinovat ca nu se conformează suficient asteptarilor Părintelui critic.    

     Copilul liber sau copilul natural este lumea creativitatii si a sentimentelor. Îsi face revoluția natural, experimentează, isi explorează nevoile, alege ceea ce îi place, respinge ceea ce nu-i place.

     Adultul, poate mai adecvat Adultul matur este “ministrul” copilului liber, care este pregatit să aduca un raspuns adecvat nevoilor Copilului liber.

     În relația cu sine, cele trei ”stari ale eului” au un rol definitoriu în funcționarea unei persoane. Un proces de crestere si interacțiune sănatos presupune urmatoarea topică (A->B->C ):

     A. Părintele protector ii acorda Copilului liber permisiunea de a-si explora si respecta nevoile;

     B. Copilul liber comunica Adultului nevoile sale;

     C. Adultul gaseste mijloace pentru a raspunde in mod adecvat nevoilor Copilului liber.

    La nivel interpersonal, orice persoana aduce in relatia cu ceilalti propria experiență de viata asa cum se reflecta ea în contextul prezent. Dinamica relatiei reprezintă ”un flux continuu de influență reciprocă comună” (Stolorow și Atwood, 1992 ). În orice relație, realitatea personală este întotdeauna determinată de semnificațiile unice pe care fiecare le aduce în interactiune, iar mai apoi, de semnificațiile construite în comun.

    Abilitatea de a intelege starile mentale ale celuilalt și, totodată, capacitatea de a-i percepe pe ceilalți ca fiind diferiți de noi însine au o importanța majoră în facilitarea unei interacțiuni constructive în relație.

    Dezvoltarea insuficientă a acestor capacitați este determinată în principal de prezența în istoria unei persoane a unor traume. Acestea conduc la dereglări afective și comportamentale ce vor influența maniera caracteristică în care persoana îl abordează pe celălalt și în care interpretează lumea din jurul ei.

    De exemplu, intrând in mod inconstient, în starea eului Părintelui, în interacțiunile pe care le avem cu ceilalți putem avea o comunicare și un comportament asemanatoare cu cele ale unuia dintre părinti sau a altei persoane semnificative din primii noștri ani de viata.

    Într-o relație, dacă regresam la un mod de exprimare care face parte din propria noastră experiență de copil, în afara stării de conștientizare, reacția noastra poate fi sau nu, potrivită unei situații prezente de viața. De exemplu, dacă revenim la o stare a eului a Copilului supus, se poate să pierdem simțul contextului prezent și să fim prinsi în propria-i lume internă, raspunzând inadecvat contextului prezent în care ne aflăm.

    Starea eului de Adult reflectă capacitatea noastră de a răspunde adecvat in relații, în contextul prezent, experienței aici-și-acum, din poziția de participant matur.

                                                                            * *

     Analiza tranzacționala, ca model psihoterapeutic prin perspectiva stărilor eului, oferă posibilitatea înțelegerii propriului dialog intrapsihic și este, totodată, o modalitate de analiza a interacțiunilor noastre cu ceilalti. Ne oferă posibilitatea de a ne recunoaste propriile modele introiectate în copilarie, favorizează scoaterea în evidentă a starilor eului preponderente în interacțiunile noastre, elemente esențiale ce facilitează calea catre schimbare în vederea dezvoltării unor relații sănătoase și conștiente.