Interpretarea realistă a stărilor emoţionale proprii sau a altor persoane reprezintă un aspect important în  dobândirea și mentinerea stării de bine.Cu toţii ne confruntăm în viaţă cu emoţii precum tristeţea, dezamăgirea, frica sau furia, însă nu  toţi  ajungem să suferim, la un moment dat, de depresie sau anxietate. Ceea ce face ca emoţiile de  acest  tip să persiste, pentru ca mai apoi să ducă la tulburări psihice, este faptul că, în afara trăirilor emoţionale prezente, un rol foarte important îl au interpretările pe care le atribuim emotiilor. Toate emoţiile sunt experienţe universale, însă interpretările, evaluările şi reacţiile oamenilor faţă de ele sunt construite la nivel social, contextual şi, nu în ultimul rând, individual. Ca urmare, unele traiectorii pot duce de la trairea anumitor emoţii la  psihopatologie, sau dimpotriva, pot duce la strategii de viaţă adaptative.

     Principalele  tendinţe disfuncţionale înâlnite în gestionarea emoţiilor sunt:

    - perfecţionismul emoţional;

    - lipsa de sens a emoţiilor;

    - teama faţă de durata emoţiilor;

    - lipsa controlului asupra acestora.

     Perfecţionismul emoţional

    Pe parcursul vieţii, influenţaţi în principal de mediul familial sau de şcoală, mulţi dintre noi ajungem  să credem în „perfecţionismul emoţional" sau în „mintea pură". Cu alte cuvinte, aspiraţia noastră  ar putea fi  aceea de a avea doar emoţii „bune" şi doar gânduri „decente", „raţionale" şi corecte".

Pornind  de la iluzia că trebuie să tindem către perfecţiune în ceea ce priveşte sentimentele noastre,  ajungem să ne simţim ruşinati şi vinovaţi de emoţii precum furia, resentimentul, gelozia sau invidia.  Asfel de credinţe ne determină să apelăm la strategii de tipul reprimării, evitării sau controlului  emoţiilor. Atunci când considerăm ca anumite emoţii sunt inacceptabile pentru noi, pierdem din  vedere diversitatea şi firescul întregii game a potentialului uman, potenţial ce include şi acele emoţii „rele", „imperfecte", „anormale" sau „indezirabile". Emoţiile noastre sunt caracteristici cu care suntem  înzestraţi în mod natural, prin informaţie transmisă genetic, nu le putem înlătura prin simpla dorinţă  sau judecată şi nu le putem suprima fără urmări nefavorabile asupra sănătăţii noastre.

     Lipsa de sens a emoţiilor

    Pentru unii dintre noi, emoţiile par că vin de nicăieri şi ne trezim deseori spunând: „Nu ştiu de ce  mă simt aşa". În astfel de momente ne simţim confuzi, nejutoraţi sau lipsiţi de speranţă, iar cauza  pare să fie determinată de faptul că emoţiile noastre nu au sens. Atunci când emoțiile nu par  inteligibile, oamenii ar putea să se teamă de efectul lor. Pot crede că își pierd controlul, ca urmare a  concluziei "că nu au control asupra a ceea ce nu înțeleg". În psihoterapie, găsirea sensului emoțiilor  este un element cheie pentru depașirea unor astfel de probleme, importanța acestui demers  prelevand asupra celui privind evaluarea realismului gândurilor. Astfel, dacă emoțiile sunt conectate  la anumite gânduri și evenimente, nu întotdeauna realiste, ele capată sens în cadrul contextului în  care apar. De exemplu, emoțiile de rușine și tristețe ale unei persoane au sens si sunt normale    dacă apar ca urmare a unor gânduri negative precum: "Oamenii mă cred inadecvat/ă" sau "Dacă  ceilalţi nu mă aprobă, înseamnă că nu sunt destul de valoros/valoroasă."

     Teama faţă de durata emoţiilor

    Anumite cercetări au arătat că un predictor important atât pentru depresie, cât şi pentru anxietate  este convingerea persoanei că emoţiile negative vor dura la nesfarsit. Convingerea în durabilitatea  unei emoţii este o consecinţă a ancorării unor predicţii în emoţia prezentă. De exemplu, o persoană  ar putea gândi astfel: "Dacă mă simt trist/anxios acum, am să mă simt trist/anxios pentru totdeauna"  sau "Mă voi simţi mereu lipsit de speranţă...".

    Modificarea convingerilor referitoare la durata emoţiilor  reprezintă un factor important în creşterea  toleranţei la emoţii. Printre principiile centrale ale practicii  terapeutice se regăseşte recunoaşterea  faptului că emoţiile, gândurile şi senzaţiile sunt într-o  tranziţie constantă, vin şi pleacă, cresc şi  descresc. Fluiditatea şi flexibilitatea sunt opuse ideii de  durabilitate. Atunci când ştim că o emoţie  dificilă este temporară, ne va fi mai usor să o tolerăm.

    Nevoia de a controla o emoţie temporară ar putea să pară mai puţin urgentă, scade percepţia  pericolului şi a afectării personale.

      Lipsa controlului asupra emotiilor

    Percepţia unei emoţii ca fiind în  afara controlului reprezintă un factor predictor în anxietate, fiind  asociat cu diverse forme de  psihopatologie. Ideea de "reglare emoţională" poate lăsa să se  înţeleagă faptul că emoţiile  necontrolate pot avea efecte negative asupra funcţionării adaptative a  unei persoane. De aceea  persoanele cu probleme de anxietate consideră că trebuie să scape  imediat şi în totalitate de un  sentiment negativ: "Trebuie să scap imediat de anxietate". Aceasta  senzaţie de urgenţă şi nevoia de eliminare totală creează nişte standarde aproape imposibil de atins  şi împiedică, în esenţă, reglarea emoţională. Astfel de standarde dau naştere unei senzaţii de  zădărnicie, accentuând şi mai mult anxietatea şi neajutorarea (de exemplu, "Încă sunt anxios" ).       

     Revenind la imaginea generală asupra tendinţelor disfuncţionale, putem observa cum acestea  coexistă şi se alimentează reciproc. Senzaţia de urgenţa temporală apare ca urmare a convingerilor  pe care persoana le are despre control, evitare, lipsa de sens a emoţiilor şi chiar intoleranţa la  incertitudine. Astfel va trăi senzaţia că dacă nu preia imediat controlul, emoţiile i se vor dezlănţui,  vor creşte în intensitate până la niveluri insuportabile, fapt ce îi va afecta funcţionarea. Sau, dacă nu  înţelege imediat ce i se întâmplă, consideră că nu va fi niciodată în stare să facă faţă emoţiilor ei.     

      Ceea ce creează o problemă reală nu este apariţia emoţiei, ci interpretările şi strategiile la care  apelează o persoană în asfel de situaţii. Nevoia şi încercarea de a controla emoţia, o amplifică şi o  menţine. Un mod eficient de a controla, de exemplu, anxietatea este acela de a-i permite să existe,  adică de a o accepta şi a aştepta să treacă.

        Ca o concluzie, dacă privim emoţiile din perspectiva evoluţionistă am putea spune că emoţiile  noastre au evoluat de-a lungul timpului cu scopul de a ne avertiza asupra pericolului şi de a ne  informa cu privire la nevoile noastre. Toate emoţiile sunt de natură automată şi reflexă şi există  pentru că au fost adaptative pentru strămoşii noştrii, cât şi pentru noi. De exemplu, frica sau  anxietatea poate fi de folos prin faptul că ne semnalează că există un pericol în realitatea noastră şi  ne ajută să ne protejăm. Tristeţea ne-ar putea transmite că ne lipseşte ceva ce noi preţuim.  Axietatea de a vorbi în public a fost adaptativă într-un mediu primitiv în care asumarea unui rol  dominant faţă de străini ar fi fost percepută drept o insultă sau ameninţare. Furia şi agresiunea au  fost adaptative, deoarece le-a permis strămoşilor noştri să se protejeze faţă de alţi membri ai  speciei care ar fi putut să le invadeze teritoriul.

       Invidia, de exemplu, este o emoţie obişnuită, însă de  care oamenilor le este adesea jenă sau  ruşine. De cele mai multe ori, oamenilor le este greu să îşi recunoască invidia, preferând mai  degrabă să se concentreze pe cel faţă de care se simt invidioşi şi pe defectele persoanei  respective. Aşadar invidia este o emoţie discreditată social, asociată în multe cazuri cu vinovatie,  tristeţe şi furie. În realitate este o emoţie universală, doar maniera în care poate fi integrată poate fi  una productivă sau una neproductivă. Atunci când are un efect neproductiv, invidia determină  evitarea persoanei faţă de care e resimţită, criticarea sau subminarea acesteia. Pe de altă parte,  atunci când invidia este acceptată ca parte a naturii umane şi este transformată în admiraţie, ea  poate să devină o trăire motivantă ce încurajează dezvoltarea personală.

       Atunci cand ne percepem  emoţiile ca fiind nişte fenomene fireşti, care fac parte din normalul  fiinţei umane, putem cu uşurintă  să ne recunoaştem şi să ne acceptăm întregul spectru al naturii  noastre emoţionale, fapt ce ne  permite să fim mai mult în contact cu noi înşine şi totodată să luăm  distanţa necesară faţă de aspectele pe care le valorizăm.

       A trăi o viaţă completă aduce cu sine o  multitudine de posibilităţi emoţionale, dintre care unele    sunt fericite, în timp ce altele sunt neplăcute, triste sau chiar dramatice. Nu există, însă, ataşament  fără pierdere, sens fără posibilitatea deziluziei, străduinţă fără frustrare. Dificultăţile vieţii sunt de  multe ori greu de îndurat, ne rănesc, ne decepţionează şi ne provoaca o gamă completă de emoţii.  Dacă înţelegem că acest lucru face parte din firescul naturii umane şi celei vii în general, ne va  ajuta să normalizăm, să acceptăm şi să parcurgem sensul existenţei noastre, ca fiinte umane  integre.