Psihoterapia integrativă este orientată către unificarea diverselor modele şi tehnici terapeutice, mergând dincolo de graniţele orientărilor tradiţionale care impun de regulă limitarea la o anumită şcoală de psihoterapie. Scopul psihoterapeuţilor de formare integrativă nu este acela de a introduce o nouă teorie, care să se afirme în detrimentul celorlalte, ci de a unifica și adapta creativ acele abordări terapeutice care se potrivesc cel mai bine nevoilor clientului.

În domeniul psihoterapeutic, termenul „integrativ” se refera la:

 - principiul abordării unitare a sistemelor afectiv, cognitiv, comportamental și fiziologic;

 - raportarea simultană la dimensiunile socială și interpersonală ale individului;

 - armonizarea aspectelor renegate, inconștiente și nerezolvate ale personalității.

Abordarea integrativă promovată de Institutul Român de Psihoterapie integrativă are la bază teorii din psihanaliză, psihoterapiile umaniste, psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia sistemică, psihoterapia gestalt, hipnoză etc., fiind utilizată ca formă de intervenție individuală, de cuplu, familie sau grup.

Reperele de bază și beneficiile psihoterapiei integrative sunt:

pune în prim-plan abordările terapeutice particulare și combinate în tratarea diverselor probleme; acordă prioritate factorilor comuni tuturor genurilor de psihoterpie; pune un accent deosebit pe abordarea clientului cu respect, bunătate, onestitate și pe principii de egalitate; urmărește ca tehnicile și procedurile să fie folosite de aşa manieră încât să fie congruente cu valorile, experienţele de viaţă şi mediul cultural al clientului; psihoterapeutul afirmă integritatea și umanitatea clientului, dar și pe a sa.

În urma numeroaselor studii s-a constatat că “nici un model teoretic nu se poate adresa în mod adecvat gamei imense de probleme pe care clienţii le prezintă în terapie” (Preston, 1998 ), fiind necesar ca psihoterapeutul să aibă acces la modele terapeutice variate, care să îi permită atât aplicarea celei mai adecvate strategii de intervenţie, cât și o mai mare flexibilitate în terapie. Intervenţiile pot fi particularizate pentru fiecare client în parte, în raport cu personalitatea și contextul sau de viață, întrebarea definitorie fiind „Ce tratament aplicat este cel mai eficace pentru această persoană care prezintă această problem, şi în ce circumstanţe?” (Paul, 1967 )

În concluzie, psihoterapia integrativă promovează “flexibilitatea” și “integrarea” în modul de abordare a problemelor clientului, pe fondul respectării înțelese și asumate a principiilor ce conduc la construirea și menţinerea unui standard de excelenţă în serviciile oferite clienților şi în pregătirea profesională. Terapia integrativă pune accent perăspunsul adecvat și eficient la necesitățile psihologice ale persoanei,   prin care calitățile și capacitățile acesteia, ce există și functionează în spațiul intrapsihic, interpersonal și social, sunt maximizate ținând cont de limitele individuale și de condițiile exterioare.