Majoritatea părinților își iubesc copiii și au intenții pozitive fată de ei, însă nu toți știu cum să-și  exprime  afecțiunea și cum să procedeze astfel încat bunele lor intenții să ajungă la copii într-o maniera cât mai  autentică și constructivă. Privitor la creșterea copiilor, păna în ziua de astazi se diferentiază două  metode  folosite de părinți.

       Acestea sunt întalnite sub diferite denumiri în literatura de specialitate, de la  educația prin  reactie și educatia proactivă , noțiuni introduse de Ross Campbell, psihiatru și consilier familiar, la  cele precum  parentingul conditionat, respectiv parentingul neconditionat folosite de psihologul Alfie Kohn. Indiferent de  modul în care sunt denumite, cele două metode au la bază iubirea fată de copil și pot fi privite, într-o abordare  mai apropiată de esența relației părinte copil, ca alternative cu rezultate diferite în crestere și dezvoltarea  copilului. Diferențiem din aceasta perspectivă, creșterea copilului prin iubire condiționată și creșterea prin  iubire necondiționată. Termenul de “creștere” ne conferă un spectru mai larg incluzând pe lângă educație,  respectarea și facilitarea exprimării drepturilor copilului ca ființă umana complexă pentru a-și atinge și dezvolta  potențialul său maxim.

       Creșterea prin iubire condiționată include o perspectivă centrată mai mult pe educarea copilului, lucru ce  presupune schimbarea comportamentului copilului folosind sistemul de pedepse/ recompense. Acestă abordare  a prins amploare în anii ‘70, prin curentele behavioriste. Perspectiva părinților este una limitativă, fiind de regulă  marcată de preocuparea de a-i determina pe copii să fie cât mai ascultatori și cât mai  adaptați regulilor  familiale și sociale, în timp ce nevoile emoționale ale copilului sunt neglijate. Din acea  perioadă  pedeapsa şi  recompensa devin populare în rândul părinţilor din întreaga lume. Deși par soluții foarte  simplu de  folosit şi cu  rezultate imediate, atrag totodată și o serie de efecte de altă natură. 

       De-a lungul timpului a rezultat că folosirea pedepsei în creșterea copiilor are urmatoarele implicații:

      Comportamentul autoritar și punitiv al părintelui îi provoacă furie copilului și,  pentru că nu poate riposta, devine  astfel o victimă; totodată, din exemplul personal al părintelui, fie va învata cum să-i victimizeze pe alţii apeland  la putere, fie se va obișnui cu postura de victimă.

      Pedeapsa erodează relaţia dintre copil şi părinte. Atitudinea duală  a părintelui (“te iubesc, dar te și  pedepsesc” ) este foarte derutantă pentru copil. În timp, acesta învaţă că tocmai atunci când are mai mare  nevoie de sprijinul părintelui, de exemplu atunci când face greşeli grave, trebuie să se ferească de el şi de  reacţiile sale negative.

      Pedeapsa distrage copiii de la lucruri importante pentru ei, cum ar fi să înţeleagă şi să-şi însuşească valori  importante, ca de exemplu compasiunea şi grija faţă de ceilalţi. Un copil care va fi certat şi pedepsit de părinte  pentru că şi-a lovit prietenul de joacă nu va înţelege neaparat că a greşit, ci data viitoare va face acelaşi lucru,  însă fără să fie prins.Totodată, va acumula resentimente față de părinte.

       Atunci cand ne referim la recompense, fie că sunt concrete (bani, mâncare ), simbolice (note, medalii ) sau  verbale (laude, gratificări ), acestea reflectă, de asemenea, o preocupare fată de comportament. Ele au efecte  nedorite în timp dacă sunt folosite de părinți cu intenția de a întari un anumit  tip de comportament.Totodată,  încercarea cresterii motivației prin recompense are ca efect secundar reducerea moțivatiei interne, care are la  bază manifestarea unui interes real din partea copilului pentru ceva anume.

       Iubirea este conditionată atunci când copiii beneficiază de iubirea și acceptarea parintească doar  dacă au un anumit comportament. Când ne referim la condiționări, unele pot fi legate de cumințenie sau de  anumite realizări. Când iubirea parintească este conditionata, copiii se simt iubiți doar pentru ceea ce fac; prin  urmare ei trebuie să castige iubirea părinților comportându-se așa cum părinții cred de cuviință, încercand, de  multe ori cu greu, să se ridice la standardele acestora. O astfel de educație reflectă în cele din urmă premisa  de a vedea ulterior aproape orice interacțiune umană (chiar și între membrii unei familii ) drept o tranzacție  economică de genul “dacă fac asta, eu ce primesc?”

    Acum o jumatate de secol, psihologul Carl Rogers a oferit raspunsul la întrebarea: “Ce se intamplă cand  iubirea parinteasca depinde de ceea ce face copilul?”. El a explicat că cei care primesc o astfel de iubire ajung  să-și renege acele părți ale lor care nu sunt apreciate. Ei se consideră demni de iubire numai atunci când se  comportă, gandesc sau simt în anumite moduri. Aceasta este, de fapt, o cale sigură de a ajunge să dezvolte  mai târziu probleme psihologice.

      Consecințele cresterii prin iubire condiționată sunt gravele probleme existențiale ale copilului în anii de  viață următori. Acesta va fi nepregătit în anumite direcții și poate dezvolta:

   - o atitudine care care contestă orice formă de autoritate, inclusiv pe cea a părinților, ajungând, chiar să  respingă credințele și valorile acestora;

   -  copilul dobândește o perspectivă negativă asupra naturii umane, astfel  va perceape lumea ca fiind  respingătoare și ostilă, va întâmpina dificultăți în a crea relații cu ceilalți, în a vorbi,  a învăța, în a a-și gestiona  propriul comportament;

   - va trăi neliniște și anxietate și va fi vulnerabil la orice influență negativă;

   - va avea probleme în depășirea momentelor de mânie;

   - prin manifestarea autorității și controlului părinților va fi supraprotejat, fapt ce ii va limita dezvoltarea  autonomiei și a încrederii în sine;     

   - perspectiva asupra iubirii părintesti va fi un privilegiu care trebuie câstigat; acest lucru se reflectă întocmai  în  modul cum se va iubi pe sine și cum îi va iubi pe ceilalți;

      În creșterea prin iubire necondiționată, iubirea părinteasca este un „dar”. Părinții sunt interesați în mod  autentic de fericirea, bunăstarea și sănatatea fizică și emotională a copilului. Ei respectă drepturile copilului  dobândite prin naștere, drepturile la iubire și respect. Își manifestă iubirea fața de copil indiferent dacă el  împlinește sau nu cerințele și așteptările lor. Copilul este privit ca o ființă umana întreagă și nu numai prin  prisma comportamentului său.

      Creșterea prin iubire neconditionată plasează pe primul loc nevoile copilului și se bazeaza pe identificarea nevoilor elementare ale copilului, anticiparea și satisfacerea acestora. Nevoile emoționale ale copilului sunt satisfăcute prin iubire, înțelegere și o disciplină blândă. Atâta timp cât “rezervorul” emoțional este plin, copilul este fericit și poate funcționa la cote maxime. Nevoile fundamentale ale copiilor sunt: nevoia de iubire, nevoia de formare și educatie, nevoia de protecție fizică/ emoțională, nevoia de  explicare si exemplificare a controlului mâniei; 

      Nevoia de iubire este cea mai importantă nevoie a copiilor. Pentru ca iubirea părinților să ajunga la ei este  necesar sa fie exprimată pe înțelesul copiilor în mod practic și clar atât verbal cât și faptic. Există patru  comportamente principale prin care putem oferi copilului iubire neconditionată: contactul vizual, contactul fizic,  atenție totală, ascultarea copilului. Copilul are nevoie să știe că “Pentru părinții mei sunt ființa cea mai  importantă de pe lumea asta.“

      Nevoia de protecție este raportată la vârsta copilului. Pe masura ce copilul crește are nevoie să fie protejat  din ce în ce mai puțin și să i se acorde spațiul necesar pentru a-și dezvolta autonomia și încrederea în sine.

 În ceea ce priveste educația și formarea, este de preferat să se facă numai atunci când copilul se simte iubit,  numai în momentele când rezervorul lui de iubire este plin. Are rolul de a sprijini copilul în dezvoltarea  capacității de a lua propriile decizii în formarea unui sistem de valori propriu, puternic și sănătos.În acest sens exemplul personal al părintelui are un rol deosebit de important. Una din valorile esențiale ce ține de integritate cuprinde trei elemente esențiale: adevărul, respectarea promisiunilor și asumarea responsabilitații față de propriul comportament.

      Exprimarea și gestionarea mâniei are un rol esențial în viața adultului de mai târziu. Este necesar ca  modul  de gestionare și exprimare al mâniei să fie învatate de acasă, din familie. Felul în care copilul învata să  își  gestioneze mânia va determina felul în care reuseste să abordeze situațiile critice și sa facă față unor  evenimente dificile. Copiii își exprimă mânia verbal și prin fapte. Este important să încurajăm copilul să-și  exprime mânia în mod constructiv și să nu o reprime, să manifestăm înțelegere și blândețe în acele momente  și să căutăm împreună rezolvari pe cale pașnică, fiind pentru copilul nostru un model de iertare și blândețe.  Copilul va reflecta în viața sa iubirea și iertarea primită de la părinți. O reflectă în lume și față de sine însuși.

      Studii și cercetări de specialitate, care se referă la ce-și doresc copiii pentru ei înșiși, arată că pe primul loc  se  află iubirea necondiționată și susținerea permanentă din partea părinților. Mai apoi își doresc o mai bună  comunicare cu parinții, mai mult timp petrecut împreună, respect și alte lucruri ce susțin nevoia lor de sens și  scop în  viață. Într-unul dintre aceste studii, copiii își exprimau această nevoie de iubire în diverse moduri:

      “Să fiu iubit indiferent de ceea ce fac.“

     “Să simt o stransă legatură cu parinții mei.”

     “Să simt că parinții mei mă acceptă așa cum sunt.“

      Creşterea este un proces oricum destul de dificil, iar fără sprijinul persoanelor semnificative din viața  noastră devine și mai dificil. Scopul nostru, ca părinti, este să-i sprijinim pe copii pentru a deveni niște adulți  maturi. Modul nostru de abordare în acest sens face diferența între fericirea sau suferința lor. Viitorul copiilor  este determinat în esență de aceasta temelie solidă, iubirea necondiționată, deoarece starea emotională  a copilului influențează atât felul în care viitorul adult vede lumea înconjurătoare, cât și felul în care se  percepe pe sine.

 Referințe  bibliografice: “Parenting necondiționat” de Alfie Kohn; “Educația prin iubire” de Ross Campbell