"Ceea ce-mi doresc în viața este compasiunea, un flux intre mine și ceilalțI bazat pe o dăruire reciprocă din inima" - Marshall Rosenberg

Psihologul american Marshall Rosenberg folosește termenul de "comunicare alienată" atunci când se referă la acele forme de comunicare interumană care determină absența empatiei și compasiunii, ce conduc în mod inevitabil la comportamente agresive și violente.

Consideră că formele de comunicare de acest fel sunt distructive prin prisma faptului că ne instrăinează de starea noastra înnăscută de compasiune, de nevoile noastre emotionale și ne afectează stima de sine în relațiile cu ceilalți. Se referă la tipare de gândire și limbaj precum judecățile moralizatoare, etichetele, critica, observațiile umilitoare, insultele, "diagnosticele", comparațiile. Acestea sunt forme de judecată care generează lipsa de compasiune și empatie, ostilitate, violență și suferință.

Judecățile moralizatoare

Folosirea judecăților moralizatoare și a etichetelor creează premiza că cei care nu acționează în conformitate cu valorile noastrea greșesc sau fac ceva rău, de neconceput. Astfel de judecăți sunt conținute în mesaje de tipul: "ești prea egoist", "ești leneș", "aI idei preconcepute", "este nepotrivit", "eștI slab", "eștI prost" etc.

Aceste tendințe, din păcate, ne țin captivi într-o lume a judecăților despre ce este greșit și ce este corect, o lume în care oamenii și acțiunile lor se încadrează în doar două "categorii". Atunci când suntem focalizați pe judecată ne preocupă, doar, cine este "bun" sau "rău", "normal sau "anormal", "responsabil" sau "iresponsabil" etc, fără să ținem cont de complexitatea naturii umane.

Gândim și comunicăm într-o manieră impersonală fără să dezvăluim ce este în interiorul nostru. Ne referim doar la ceea ce este în neregulă cu ceilalți pentru că se comportă într-un anumit fel sau la ce este în neregulă cu noi pentru că nu înțelegem și nu reacționăm așa cum ne-ar plăcea. De exemplu, dacă un profesor îmi dă o temă pe care nu vreau să o fac, este "rău" sau "absurd", dacă un șofer intră în fața mea în trafic este "idiot", dacă partenera mea de cuplu dorește mai multă afecțiune este "avidă" sau "dependentă, dacă partenerul meu nu oferă destulă afectiune este "rece sau "insensibil", dacă un coleg este mai preocupat de detalii decât mine, este "greu de mulțumit sau obsedat".

Toate analizele pe care le facem asupra altor persoane sunt de fapt expresii tragice ale propriilor nevoi și valori. Sunt tragice pentru atunci când ne exprimăm valorile și nevoile sub aceasta formă, ne raportăm la ceilalți ca la niște "adversari" care trebuie învinși sau corectați. Ceea ce obținem sunt doar reacții de apărare și rezistență. Mai mult, acționând în acest mod, scade probabilitatea ca aceștia să se raporteze cu înțelegere și compasiune la nevoile și valorile noastre.

Un alt rezultat nefast este legat de faptul că judecarea și clasificarea oamenilor în astfel de tipare rigide încurajează violența. În culturile în care oamenii se etichetează unii pe alții drept "buni" sau "răi" și cred că cei răi trebuie pedepsiți, există semnificativ mai multă violență decât în culturile în care oamenii gândesc în termenii nevoilor, înțelegerii și compasiunii.

Un studiu realizat de profesorul în psihologie O.J. Harvey de la Universitatea Colorado a demonstrat că exista o corelatie statistică ridicată între folosirea frecventă a unui limbaj bazat pe judecați moralizatoare și numărul incidentelor violente. La baza multor acte violente fie verbale, psihologice sau fizice care au loc între membrii unei familii, între membrii unei comunități sau chiar națiuni stă un mod de gândire care pune conflictul pe seama faptului că "adversarul" greșește.

De asemenea, tendința de a apela la judecăti moralizatoare scade capacitatea de raportarea la sine sau la ceilalți în termeni de vulnerabilități, anume la ce ar putea simți cineva, de ce se teme, de ce greșește, ce îi lipsește sau ce își dorește.

Comparațiile

"Daca oamenii au o dorinta sincera de a-si face viata un iad, ar putea invata sa se compare cat mai mult cu altii. " - Dan Greenberg

In cartea "How to Make Yourself Miserable", Dan Greenberg propune cititorilor sceptici anumite exerciții pentru a arăta câtă suferință poate genera tendința de a ne compara cu alte persoane în funcție de anumite criterii arbitrare. De exemplu, atunci când se referă la frumusețea fizică, sugerează ca fiecare să-și măsoare corpul și să-și compare măsurile cu cele care întruchipează idealul de frumusețe fizică conform standardelor mass-media contemporană și să se gândească îndelung la diferente.

Exercitile produc, bineînțeles, rezultatul scontat. Determină tristețe, inadecvare, nefericire și cu siguranță blochează acceptarea și compasiunea.

Negarea responsabilității

"Dincolo de ideile despre ce e corect și ce e greșit se află un câmp. Ne întâlnim acolo." - Rumi

O altă formă de comunicare alienată constă în negarea responsabilitatii asociată cu teama de a greși pentru că "a greși" este de neconceput sau de neacceptat" pentru că "numai oamenii slabi greșesc". Aceste tipare de gândire și limbaj ne determină să ne îndreptăm atenția spre exterior să "vânăm" greșelile altora și în consecință ne împiedică să conștientizăm că suntem responsabili de gândurile, emoțiile și acțiunile noastre.

Expresia "a te face să te simți" ca în enunțul "mă faci să mă simt vinovat" este un alt exemplu al felului în care acest limbajul facilitează negarea responsabilității personale pentru sentimentele și gândurile proprii.

La fel, folosirea expresiei uzuale "trebuie" în enunțuri de tipul "sunt lucruri pe care trebuie să le faci indiferent dacă îți place sau nu" ilustrează în ce fel responsabilitatea pentru acțiunile noastre este obturată.

Negăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre atunci când atribuim cauza lor unor:

- unor forțe vagi impersonale: "Am făcut curățenie pentru ca a trebuit";

- situației, diagnosticului, istoriei personale sau psihologice: "Beau pentru ca sunt alcoolic";

- acțiunilor altora: "L-am lovit pentru că m-a insultat";

- dispoziției unei autoritati:" Mi-am mințit clientul pentru că așa mi-a cerut șeful";

- presiunii de grup: "M-am apucat de fumat pentru că toți prietenii mei fumau";

- politicilor, regulilor si regulamentelor institutionale: "Trebuie să te exmatriculez fiidcă asta e politica scolii";

- rolurilor sociale sau legate de varsta: "Detest să merg la muncă, dar o fac pentru ca sunt soț și tată";

- impulsurilor incontrolabile: "Am fost copleșit de dorința de a mânca acadeaua" sau "Am țipat pentru ca m-am enervat".

Un astfel de limbaj implică lipsa alegerii personale și ca urmare anularea responabilității. În continuare avem un exemplu despre cum putem înlocui limbajul care implică lipsa opțiunii cu unul care recunoaște alegerea.

O afirmație de tipul" Detest să dau note, notele produc multă anxietate elevilor. Dar trebuie, asta e politica școlii", poate fi inlocuita cu: "Aleg să dau note pentru că vreau să-mi păstrez slujba".

Comunicarea dorintelor sub forma de pretenții, obligații

Comunicarea dorințelor sau a cerințelor sub formă de pretenții este un alt tip de limbaj care blochează compasiunea. O pretenție emisă transmite mesajul amenințător că ascultătorii vor fi blamați sau pedepsiți dacă nu se conformează. Din păcate este o formă obișnuită de comunicare în cultura noastra mai ales pentru cei ce dețin poziții de autoritate.

În rândul părinților și profesorilor comunicarea alienată își face prezența prin pretenții, standarde greu de atins conform "datoriei" de a schimba copiii, de a-i face destepți sau cuminti.

Atunci când vorbim de cupluri, comunicarea alienată se manifestă prin pretenții sau obligații despre cum "ar trebui" să fie un soț sau o sotie, un bărbat sau o femeie, anuland astfel unicitatea, preferințele, nevoile individuale, sau percepția bazată pe înțelegere si compasiune.

O altă conotație a comunicarii alienate este data și de ideea ca anumite acțiuni merită recompense în timp ce altele merită pedepse. Aceasta gândire este exprimată prn intermediul verbului "a merita" ca în enunțul "Merită să fie pedepsit pentru ce a făcut". Implică "răutatea" celor care se poartă în anumite feluri și reclamă pedeapsa pentru a-i face să sufere, să se căiască și să-și schimbe comportamentul.

Gândirea bazata pe "ce merită fiecare" blochează comunicarea plină de înțelegere și compasiune și pierde din vedere natura failibilă a omului și anulează dreptul fiecărei persoane de a face alegeri benefice conform propriilor valori sau nevoi și nu pentru a evita pedepsele.

Cei mai mulți dintre noi am crescut folosind un limbaj în care am fost încurajați să etichetăm, să comparăm, să pretindem și să formulăm judecați în loc să fim conștienți de ceea ce simțim și avem nevoie. Comunicarea alienată își are originea în concepții despre natura umană care și-au exercitat influența secole de-a rândul. Astfel de concepții pun accentul pe "răutate", pe defectele noastre intrinseci și pe necesitatea unei educații care să controleze natura noastră indezirabilă.

Din păcate, aceasta educație ne face adesea să ne întrebam dacă e ceva în neregulă cu sentimentele și nevoile noastre. Învățăm de devreme să ne detașăm de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Comunicarea alienată are rădăcini filozofice și politice. A apărut în societățile bazate pe ierarhie sau dominație și le susține. Acolo unde o populatie numeroasă e controlată de un număr restrâns de indivizi care își urmăresc propriile interese este în avantajul lor ca masele să primească o educație ce inoculeaza obediența. Limbajul greșelii bazat pe imperative și obligații este ideal pentru acest scop.

Din păcate acest tip de comunicare a devenit un mod de viață pentru mulți oameni începând de la nivel de familie până la nivel de națiuni. Acest tip de limbaj ne determină să ne orientăm spre exterior spre "autoritățile din afară" pentru a stabili ce este greșit sau eronat, ce e bine sau rău și să rupem legatura cu trăirile emoționale, nevoile sau dorințele noastre.

Aceste poziții fixe, rigide și fragile bazate pe judecați, comparații, orientarea spre exterior ne scindează pe interior, ne determină să pierdem legătura cu capacitățile noastre individuale esențiale care ne ajută să fim fericiți - iubirea și compasiunea, dimensiuni importante ale naturii noastre umane care ne ajută să creăm legătura autentice, armonioase și constructive.

Sursa: "Comunicarea nonviolentă -un limbaj al vieții" de Marshall Rosenberg