Toate lumea se mai îngrijorează din când în când. E normal, chiar şi pentru copii. Au multe lucruri de ţinut minte, teme de făcut, calcule de realizat, relaţii de menţinut, aşteptări de îndeplinit şi unde mai pui că trebuie să facă faţă schimbărilor interioare specifice fiecărei vârste. De exemplu, e firească îngrijorarea atunci când copilul merge la medic. Mai ales dacă urmează să-i facă o injecţie. Însă unele temeri pot fi un adevărat obstacol. Şi cu cât sunt mai multe sau mai dese cu atât îi va fi mai dificil să se bucure de independenţă şi de lucrurile obişnuite vârstei.

Câteva situaţii frecvente: un copil nu vrea să meargă la şcoală deoarece se îngrijorează prea tare că nimeni nu-l va plăcea, când în realitate sunt mulţi copii care se joacă cu el; alteori nu vrea să meargă singur la baie sau în altă cameră, deşi a verificat de multe ori împreună cu părinţii că e in siguranţă; seara nu vrea să adoarma deoarece se teme că ceva rău se poate întâmpla şi astfel, se odihneşte puţin şi tot organismul intra în dezechilibru; nu vrea să meargă într-un spaţiu nou sau într-un grup nou de copii deoarece îi este atât de teamă că nu se va descurca încât se simte rău fizic şi cel mai probabil va renunţa să mai facă asta.
Mulţi copii îşi hrănesc propriile griji fără să îşi dea seama şi, destul de rapid, ceea ce părea la un moment dat doar un simplu gând se transformă destul de repede într-un morman de probleme de care nu mai ştiu cum să scape şi care ajunge sa îi deranjeze în fiecare zi.

Iată câteva repere pentru a înţelege mai bine dacă copilul tău suferă de anxietate.

Cum apar îngrijorările:
- Vede sau aude ceva înspăimântător - un film de groază, ştiri despre crime.
- Păţeşte ceva ce îi produce durere şi spaimă - muşcatura unui câine, şarpe sau păianjen, lovitura unui alt copil mai puternic.
- Este martor adesea la conflicte şi violenţă în familie.
- Este respins - cel mai bun prieten nu vrea să îi mai fie prieten.
- Suferă o dezamagire foarte mare - este uitat de părinţi la şcoală, rămâne corigent sau repetent;
- Moartea cuiva drag - bunici, prieteni sau chiar unul dintre părinţi.
Îngrijorările apar mai frecvent la unii copii decât la alţii pe fondul unei moşteri genetice. Unul dintre părinţi sau dintre bunici este cu siguranţă anxios.

Cum se manifestă în corp:
o stare de rău fizic,
o durere de stomac sau de cap,
o transpiraţie,
o bătăi rapide ale inimii,
o tremur,
o ameţeală,
o senzaţie de leşin sau de vomă,
o senzaţie de frig,
o greaţă,
o senzaţia de lipsă de aer.

Sunt copii care au aceste simptome şi nu îşi dau seama că motivul este anxietatea, de aceea e necesar ca părinţii să identifice sursa lor.

Un copil care se îngrijorează prea mult ajunge să se simtă bine doar în preajma persoanelor apropiate - mama, tata sau o persoană pe care o cunoaşte foarte bine. Evită situaţii care de obicei sunt atractive pentru copiii de vârsta lui: să doarmă acasă la un prieten sau să se joace în altă parte. În general, pentru copiii cu anxietate este dificil să facă multe din lucrurile care par uşoare pentru alţi. De exemplu, să intre în clasă singuri sau să meargă singuri la şcoală. Ratează astfel nişte momente pe care ceilalţi le fac cu lejeritate şi cu plăcere.

În încercarea de a linişti copilul, părinţii ajung să petreacă enorm de mult timp căutând să-l calmeze, să folosească cuvinte calde şi bine alese care să nu îl sperie şi mai tare şi mai ales să arate foarte multă înţelegere. Toate astea fără prea multe rezultate, mai ales pe termen lung. De multe ori, în astfel de situaţii, aceştia nu mai ştiu cum să reacţioneze la îngrijorările copilului şi se enervează sau obosesc. Chiar şi pentru profesori poate deveni frustrant dacă în fiecare zi copilul spune că nu se simte bine şi are nevoie să vorbească cu părinţii sau să îl vadă un medic.

Dar uneori nu doar copilul este copleşit de anxietate. Şi unul dintre părinţi sau amândoi sunt anxiosi, iar asta face şi mai dificilă depăşirea stresului.
Vestea bună este că îi putem ajuta pe copii să scape de gândurile înfricoşătoare. Cum? În primul rând punându-le în cuvinte. Cu ajutorul unui părinte care a învăţat cum să îl sprijine sau al unui psihoterapeut, copilul va putea să facă faţă mai bine temerilor pornind de la a le exprima şi a se împrieteni încet-încet cu ele. Temerile noastre nu sunt inamicii nostri, ci sunt mai degrabă un mesaj al corpului că trebuie să facem nişte schimbări în viaţa noastră. Important este să învăţăm să ascultăm ce ne transmit.

Tratarea anxietătii prin psihoterapie este cea mai potrivita metodă. Oferă o ameliorare pronunţată (80-100% ) sau dispariţia simptomelor, o recidivă mică după întreruperea tratamentului (10% ), durează câteva săptămâni sau luni şi nu are niciun efect secundar.