Conceptul de stres este, cu siguranță, unul central în domeniul sănătății mintale, și mai mult, un concept foarte important în toate ariile psihologiei ca știință. Începând cu psihologia industrial-organizațională, unde stresul este studiat cu particularitățile sale de la locul de muncă, continuând cu psihopatologia, unde stresul este privit ca un factor etiologic al anumitor tulburări mentale (în special tulburările asociate traumei și factorilor de stres ), cu psihologia dezvoltării, unde stresul este un factor determinant in jugularea dezvoltării armonioase, și terminând cu domeniul sănătății mintale, unde stresul este privit nu numai ca un factor etiologic al tulburărilor mentale, ci și al tulburărilor organice, și mai mult, ca un element ce întrerupe homeostazia și afectează multiple procese, stresul este un concept multidimensional care a căpătat, ca urmare a importanței sale, multiple definiții.

   Stresul reprezintă o realitate a vieții din toate timpurile. Cauzele stresului sunt larg răspândite și includ evenimente de viață critice sau majore precum decesul unei persoane apropiate, pierderea locului de muncă sau dezastrele naturale. Evenimente care în aparență par bătăi de cap minore, precum o despărțire, pot fi surse constante de stres (Brannon et.al., 2014 ). Atunci când stresul depășește resursele de coping ale unei persoane există șanse foarte mari ca acest lucru să aibă efecte în planul sănătății mentale si fizice. (Straub, 2014 ). Astfel ca, stresul este definit ca răspunsul fiziologic sau psihologic al corpului la un stresor intern sau extern (American Psychological Association, 2022 ). Psihologii cu expertiză în domeniul sănătății mintale au determinat faptul că un stresor este un eveniment cu cerințe ridicate sau o situație care duce la apariția copingului, iar stresul este procesul prin care o persoană evaluează, și concomitent răspunde, la diverse evenimente pe care le percepe ca fiind amenințătoare (Straub, 2014 ).

   Principalul motiv pentru care stresul are o acțiune directă asupra homeostaziei se află în spatele secreției de cortizol, hormon care produce o serie de modificări importante în organism. La nivelul metabolismul protidic stresul poate genera întarzierea cicatrizării plăgilor, Diminuarea sintezei matricei protidice a osului, atrofia dermului și musculaturii, scăderea rezistenței organismului la infecții. Efectele cortizolului asupra metabolismului glucidic se remarcă prin creșterea nivelului de glucoză la nivel hepatic și concomitent la scăderea volumului periferic de glucoza (în țesutul muscular, adipos și limfatic ). Acest lucru este evident la nivel organic prin hiperglicemie și prin suprasolicitarea pancreasului și a sistemului endocrin. La nivelul metabolismului lipidic, cortizolul afectează lipidele, acizii grași și colesterolul prin creșterea desfacerii acestora. La nivel sanguin se vor remarca niveluri crescute de acizi grași și colesterol, iar la nivel hepatic se va remarca o creștere a nivelului lipidelor. La nivelul metabolismul hidro-electrolitic, cortizolul induce probleme osoase (osteoporoză, dureri, fracturi rapide și spontane Așadar, se observă modul în care stresul interferează cu activitatea somatică și produce modificări la nivelul multiplelor sisteme ale organismului uman.

   În aceste procese organice intervin alte variabile psihice, care moderează sau amplifică acțiunea pe care stresorii o au asupra organismului, precum anumite trăsături de personalitate (de exemplu neuroticismul ), stilul de coping, locul controlului, percepția pe care o are persoana o are, per ansamlu, asupra mediului și, nu în ultimul rând, capacitatea de autoevaluare, de a face față acestor factori. Mecanismele prin care răspunsurile la stres pot crește riscul de îmbolnăvire sunt puțin înțelese, iar cercetătorii sunt adesea obligați să recurgă la o sintagma „predispoziție biologică” insuficient definită pentru a lua în considerare diferențele individuale în susceptibilitatea la boală sau variațiile evoluţiei clinice a stărilor patologice.

   Expunerea la situații stresante la nivel social, comunitar și interpersonal exista la tot pasul, modul în care omul face față acestor provocări ne relevă starea de sănătatea a societății din care facem parte. Răspunsurile la stresul acut, la indivizii tineri și sănătoși, pot fi adaptative și, de obicei, nu impun o povară pentru sănătate acestei categori de varstă. Indivizii care sunt optimiști și au răspunsuri bune la coping pot beneficia de astfel de experiențe și se pot descurca bine cu factorii de stres cronici .În schimb, dacă factorii de stres sunt intensi și persistenți, cu evoluţie cronică la indivizii care sunt vulnerabili din punct de vedere biologi : din cauza vârstei, factorilor genetici sau constituționali, factorii de stres pot duce la boală. Acesta este cazul în special dacă persoana are puține resurse psihosociale și abilități slabe de adaptare.