Emoţiile reprezintă centrul vieţii noastre, ele fac viaţa să poată fi trăită.
Originea emoţiilor, pe linie evoluţionistă, se află adânc înrădăcinate în existenţa noastră. Ne naştem cu instincte pe care strămoşii noştri le-au consolidat pe baza experienţelor pe care le-au trăit, cum ar fi cele legate de supravieţuire. De exemplu starea de alertă a fost una din cele mai importante trăiri, fără de care nu ar fi fost posibilă perpetuarea speciei, în faţa pericolelor.
Aceste trăiri nu sunt neapărat negative, uneori ne ajută să anticipăm anumite situaţii problematice dar alteori ne pot sabota, ţinându-ne în gardă aşteptând un pericol care nu se mai întâmplă. Aceste trăiri se numesc evaluatori automaţi, caracterizaţi în special prin consum mare de resurse. Aceştia sunt învăţaţi la începutul vieţii, sunt puternici şi "scanează" continuu, lucrând în afara conştiinţei noastre, căutând acele teme şi variaţii ale evenimentelor care au fost relevante pentru supravieţuirea noastră.
Cu cât declanşatorul unei emoţii a fost învăţat mai devreme în existenţa noastră cu atât este mai greu de slăbit. Când suntem sub influenţa unei emoţii puternice avem tendinţa să interpretăm factorii externi în aşa fel încât să ne confirmăm starea emoţională, ignorând informaţiile care nu se potrivesc. Suntem hiper-selectivi. După ce trece perioada de maximă intensitate emoţională, senzorii emoţionali se calmează şi creşte capacitatea de analiză a evenimentului în complexitatea lui, legând informaţiile pe care le-am omis anterior. Aici este momentul în care este nevoie să intervenim şi să alegem să evaluăm corect evenimentul şi starea emoţională.
De cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. Alegem să trecem peste evenimente şi să nu ne întoarcem asupra unor emoţii ca să le înţelegem. Pentru multi dintre noi emoţiile sunt stări trecătoare care nu au nici o influenţă viitoare asupra noastră. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. O emoţie care nu este conştientizată şi mai ales nu este analizată într-un anasamblu, va reveni ori de câte ori va exista un context similar şi ne va contamina stările şi reacţiile viitoare.
După trecerea crizei emoţionale, persoana în cauză trebuie să se detaşeze de eveniment şi să-l analizeze în toată amploarea lui, în acest fel va putea să realizeze faptul că gândirea din timpul crizei a fost una disfuncţionala.
Cel mai probabil emoţiile vor revenii într-o relaţie viitoare când persoana în cauză fie îşi va alege un alt partener implicat într-o relaţie familiala, fie va proiecta asupra partenerului viitor trăirile actuale.
"Simt că nu sunt suficient de bună. M-a părăsit fără să-mi spună măcar DE CE?. Am fost eu vinovată? Am spus ceva ce nu trebuia să spun? Sau...... cel mai sigur nu am făcut suficient ca să fiu potrivită. Sunt tristă şi deprimată...simt că se sfârşeşte lumea.....sunt furioasă pe mine şi nu cred că voi mai putea să fiu aşa cum eram înainte". Emoţia resimţită este tristeţe în combinaţie cu furie. Acesta este un exemplu de trăire emoţională în cazul unui eşec şi respingere într-o relaţie amoroasă. Este normal că intensitatea acestei trăiri să fie maximă în prima fază şi această intensitate face ca persoana care suferă să ignore informaţii esenţiale cum ar fi: partenerul ei era căsătorit încă inainte ca cei doi să se cunoască şi chiar ea a fost cea care i-a spus să plece şi să pună capăt relaţiei. Dacă ne rezumăm doar la manifestarea emoţională, în perioada de maximă intensitate, emoţia domină toate domeniile vieţii: cel personal- prin modificări ale comportamentului, la nivel social- prin pendularea între retragere socială şi victimizare şi chiar la nivel profesional- prin afectarea capacităţii de muncă.
Dacă o persoană are probleme în ceea ce priveşte conştientizarea emoţiilor şi a efectelor acestora, este foarte indicat să apeleze la un specialist în primul rând pentru a preîntâmpina afectarea vieţii sale în toate domeniile şi pentru dezvoltarea sa personală.
Intervenţia specialistului nu este pe termen lung dar poate facilita dezvoltarea unor abilităţi necesare gestionării stărilor emoţionale problematice în mod individual şi situaţional, astfel pacientul devine propriul său terapeut.