Din diverse cauze, limbajul copiilor nu se dezvoltă întotdeauna normal. Tabloul tulburărilor de limbaj este foarte complex și variat, atât în ceea ce privește formele de manifestare, cât și sub aspectul gravității și al consecințelor pentru dezvoltarea psihică și intelectuală a copilului, pentru integrarea socio-afectivă normală. Grija pentru dezvoltarea vorbirii corecte și frumoase este și trebuie să fie o preocupare permanentă a părinților și a educatorilor. Toate micile imperfecțiuni în pronunție, sau gramaticale de până la 4 ani nu constituie motiv de alarmare, ele fiind de natură fiziologică și evoluând spre normal, chiar spontan. Persistența greșelilor de vorbire la copil până la 7 ani și după, constituie deja un motiv de alarmare deoarece ele reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului. Când amintim de imperfecțiunile limbajului nu ne referim doar la aspectul expresiv al vorbirii orale și scrise, ci mai ales la înțelegerea conținutului, care poate influența capacitatea intelectuală a copilului, cât și dezvoltarea armonioasă a personalității sale. Deficiențele de limbaj pot prezenta o gamă largă de devieri de la normal sub aspectul fonației, al ritmului și fluenței verbale, ale pronunției, sub aspectul citirii și scrierii și în cazurile grave sub toate aceste aspecte. Sunt tulburări de emisie sau de percepție a limbajului, ce pot apărea fie în mica copilărie, sau la orice vârstă. Acțiunea de receptare, depistare a diferitelor tulburări de limbaj se realizează prin intermediul unui variat ansamblu de măsuri medicale, psiho-pedagogice, sociale, iar coroborarea măsurilor de prevenire și corectare, cât și adoptarea unui punct de vedere unitar este imperios necesară. Deoarece vorbirea nu este moștenită, ci se învață, iar formarea limbajului sonor este un proces complex ce parcurge mai multe etape, este necesar efortul propriu al copilului cât și intervenția timpurie atentă și completă a celor din jur. Precizăm că modificările calitative și cantitative ce survin în structura limbajului pe parcursul evoluției sale sunt condiționate de interacțiunea a trei factori: maturație, învățare, dezvoltare. În determinarea tulburărilor limbajului, nu putem ignora diferențele individuale de maturizare la nivel anatomo-fiziologic, cât și cele de nivel intelectual și fond afectiv. De asemenea, nivelul socio-cultural scăzut al familiei influențează apariția și menținerea aspectelor deficitare de limbaj. Între factorii etiologici menționăm și dezvoltarea mintală (Q.I ) care determină cele trei categorii de copil: normali, liminari și cei cu debilitate mintală. De aici șl potențialul adaptiv individual, acea capacitate de asimilare mintală și de acomodare la solicitările diverse și complexe ale mediului social și în primul rând a celui școlar. De aceea, considerăm că în precizarea tulburărilor de limbaj și comportamentale, este necesară aprecierea unor variabile esențiale: - intensitatea deficitului; - caracterul său durabil sau trecător; - nivelul achizițiilor anterioare și calitatea dezvoltării intelectuale (Q.I ); - vârsta la care s-a constatat deficiența; - natura cauzelor care au determinat-o. Aceste elemente pot constitui puncte de orientare asupra specificului deficienței cât și în conturarea procesului recuperator cu implicații de detaliu asupra elementelor comune și specifice. Oricare ar fi specificul dezvoltării mintale sau de organizare a personalității, acțiunea recuperatorie este comprehensivă și integrativă, nicidecum selectiva .

Bibliografie:

Terapia tulburărilor de limbaj-Ecaterina Vrășmaș, Cornelia Stanică

09.10.2023