"- Ți-ai ales o meserie grea, Suflete, aceea de om. S-ar putea să nu îți placă.

 - Cum să nu îmi placă? Să fii infinit și să fii om... îmi place.

 - Suflete, o să uiți că ești etern și divin ghidat, o să te lipești de mintea grea care nu te va mai lăsa să zbori... o să cutreieri lumea prin atâtea alte suflete, dar tu mereu să te întorci la tine... - Vreau să fiu om, pe pământ, să pun pe mine haina grea a uitării, să văd dacă sub corp de carne mai știu cine sunt? 

- E greu, Suflete, e alegerea ta, dar nu va fi ușor... 

- Vreau să merg. Dacă puterea Sufletului e atât de mare, ce ar putea să meargă rău? Care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla? 

- Să uiți că ești Suflet, și abia apoi Om... să crezi că totul se termină când îți spune mintea... să te pierzi de bucuria pe care Divinitatea a pus-o în esența ta și să petreci viața pe pământ în frică și tristețe....

 - Atunci dă-mi ceva ca să nu uit că sunt etern și infinit... Dă-mi ceva să iau cu mine pe pământ oriunde aș fi, orice aș face... 

- Bine, Suflete, o să îți dau Iubirea... să te salveze de la pieire, să te ghideze prin întuneric și să te vindece de orice durere... 

- Și dacă uit să iubesc? 

- Tu poți uita, Suflete, Iubirea însă te va găsi, oricât de rătăcit ai fi, pentru că Iubirea nu uită..."