Sa fugim macar o data prin ploaie

" O fetiţă a fost la cumpărături cu mama ei. Nu cred că avea mai mult de şase anişori această prinţesă cu părul roşu şi faţa pistruiată, ilustrând parcă un tablou al inocenţei. Afară ploua, sau mai degrabă parcă tot cerul se deschisese, căci nu puteai vedea în faţa ta la doi metri. Toţi cumpărătorii care se grăbeau să plece undeva, acum erau îngrămădiţi în faţa uşii, şi priveau afară. Unii priveau răbdători, în timp ce alţii erau iritaţi de natura care le stricase toate planurile. Eu întotdeauna am fost fascinat de ploaie. De aceea, cred că m-am lăsat furat de imagini şi gândul mi-a zburat departe, în copilărie, când fugeam desculţ prin ploaie, şi fiecare baltă era a mea … când vocea aceea dulce de copil m-a scos din transă: „Mamă, hai să fugim prin ploaie!", a zis fetiţa. „Ce?", a întrebat mama. „Hai să fugim prin ploaie!", şi-a repetat ea pledoaria. „Nu, dragă. Să mai aşteptăm până se mai potoleşte puţin.", a răspuns mama. Aşteptând încă un minut, fetiţa a repetat: „Mamă, hai să fugim prin ploaie!" „Dar o să ne udăm până la piele, dacă ieşim acum, " a răspuns mama. „Dar mamă, tu ai zis de dimineaţă că nu ne vom uda, " a zis fetiţa, în timp ce trăgea de mâneca mamei. „De dimineaţă? Când am zis eu că dacă vom fugi prin ploaie nu ne vom uda?" „Nu-ţi aduci aminte? Când vorbeai cu tata despre cancerul lui, ai zis: „Dacă ne va ajuta Dumnezeu să trecem prin asta, ne va ajuta să trecem prin orice!" Timpul părea că s-a oprit pentru toţi. Cu mâna pe inimă pot spune că nu se mai auzea nimic altceva decât ploaia. Toţi eram cuprinşi de tăcere. Nimeni nu s-a mai mişcat timp de câteva minute. Şi mama s-a oprit, şi se vedea că se gândeşte la cel mai bun răspuns. Un răspuns, care gândeam eu, oricât de copilăresc ar fi fost, urma să fie aprobat de toţi. Răspunsul ei putea schimba veşnic credinţa unei copile, căci se afla într-un moment când o încrederea oarbă putea fi modelată în credinţă. „Dragă, ai dreptate. Hai să fugim prin ploaie. Şi dacă Domnul va îngădui să ne udăm, poate că avem nevoie să ne spălăm puţin." Şi împreună au fugit pe uşă. Cu toţii le priveam cum zâmbeau şi râdeau, fugind printre maşini şi prin bălţi. Ţineau pungile deasupra capului. Dar s-au udat până la piele. Şi-au fost urmate de încă câţiva care strigau şi râdeau, ca şi copiii, în fuga lor prin ploaie. Întrebi dacă am fugit şi eu? Da, am fugit … şi m-am udat … până la piele. Aveam nevoie şi eu să fiu spălat puţin. Odată cu următoarea ploaie, te invit să faci şi tu o plimbare cât de scurtă prin ploaie, lăsând şi această binecuvântare cerească să-ţi şteargă din off-urile vieţii."